Am văzut ieri primul stol de păsări călătoare. Zbura într-un V uşor şerpuitor. Părea că ştie foarte bine ce are de făcut. I-am invidiat pe acei cocori: îi durea în pene! Îi trăgea aţa să plece undeva, urcau în înaltul cerului şi zbang!, pe-aici ţi-e drumul.
Al doilea stol m-a dat gata. Imediat ce ne-a depăşit (ce-om fi reprezentat noi, plutonul 4 din compania a treia, murdari, jigăriţi, flămânzi, mizerabili?), a început o ciudată mişcare pe loc, răsucita, ca un vârtej, dementă. Totul a durat câteva secunde după care, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, au plecat mai departe, într-un V perfect.
M-am tot întrebat ce a însemnat acest comportament ciudat. Curent de aer ascendent? Îmi place să cred că ne-au salutat şi atât.
20/09/2009
Călin Hera. PA-uri şi mirări 