Archive for septembrie 13th, 2009

13/09/2009

Elefantul lăcustelor

Femeia credea că e o frunză. Prea stătea nemişcată. Cum o fi ajuns frunză la etajul al optulea, prin fereastra închisă? Naiba ştie.
– Nu e frunză, a zis bărbatul, de cum a văzut-o.
Era prea îngustă pentru o frunză şi, mai ales, era de un verde bizar. Când s-a apropiat de ea, a primit confirmarea: nu era frunză şi era nemişcată. Înţepenise. Iniţial, a vrut să ia mătura şi un făraş. Apoi s-a răzgândit. Dacă lăcusta aceea uriaşă, elefantul lăcustelor, a ales să moară acolo, pe parchetul din casa lui, merită altceva. A rupt din caiet o foaie albă, pe care n-apucase încă, să scrie vreun vers, a vârât-o sub fosta vietate, apoi a ridicat-o şi a dus-o, aşa, până la fereastră. Elefantul lăcustelor a fost, preţ de un minut, poezia nescrisă.

 

lacusta

13/09/2009

Ochii care nu se văd se uită

Autor: Ioan Bistriteanul

Şi se uită cu mare mirare spre ceea ce cred ei a fi oglinda. Dar cum acolo nu se vede nimic, se uită în alte părţi, după alţi ochi. Uneori protecţia ochelarilor de soare e suficientă, alteori închiderea ochilor, de cele mai multe ori depărtarea. Însă pentru ochii ce nu se pot privi în oglindă uitarea e propria uitare. Mirarea cu atît mai mare. Aparţin oare fantomelor? Fiinţelor din alte lumi? Poate, cu siguranţă nu muritorilor.

Ehe, cel mai greu va să le fie vampirilor. Lor nici umbra nu li se vede, nici ochii nu şi-i pot privi în oglindă. Dar usturoiul nu topeşte lacrimile.

Etichete: ,
13/09/2009

Scări. De Sorin Stanciu

Sorin Stanciu mi-a mai trimis o fotografie, special pentru acest blog:

 

foto sorin

„Fotografia, o forma de memorie” Foto: Sorin Stanciu

13/09/2009

La alţi ochi

Autor: ?

Se terminase spectacolul din ziua a doua a festivalului Cerbul de Aur şi am plecat cu toţii din Piaţa Sfatului la o bere. Vorbele zburau între noi în cerc de priviri, iar tu erai în dreapta mea. Înca mai fredonam „Primăvara începe cu tine” a Holografilor când am observat că de la altă masă, cineva mă privea. Nu, nu mi se părea. Acea privire trimitea un ocean albastru revărsat înspre seara mea şi l-am primit. Abia pe urmă am priceput că ochii care nu se vad se uită… la alţi ochi.

13/09/2009

Felicia

Îmi amintesc prima femeie, prima dragoste, primul sărut. Reţin destul de precis şi ziua când am ţinut prima oară de mână o fată. Aveam aproape cinci ani, eram la grupa mijlocie. Ea, la grupa mare. Felicia, aşa o chema. Eram la film, cu grădiniţa, la Albă ca zăpada. Avea mâna caldă şi avea un inel. Asta mi-a dat, aşa, o senzaţie foarte specială. Îmi părea foarte frumoasă, cochetă, mai ales că-şi pusese, numai după ce se făcuse întuneric, nişte ochelari cu rame negre.
Mi-amintesc toate astea dar, nu ştiu cum, din după-amiaza aceea, parcă nu i-aş mai fi văzut ochii niciodată. Şi dacă m-ai bătea, am uitat culoarea ochilor ei. Dar cred că erau frumoşi, cei mai frumoşi.

13/09/2009

Ochii care nu se vad

Autor: ?

Copilul meu drag,

Am fost alături de tine azi, în prima ta zi. Ţi-am mângâiat hăinuţele noi, ţi-am aşezat cârlionţii de pe frunte, ţi-am dus ghiozdanul prea greu. Pe drum, nu-mi puteam lua ochii de la tine, eram atât de mândră ! Eşti deja şcolar, ce repede trec anii ! Ajunşi în curtea şcolii, ţi-am simţit nerăbdarea şi teama de necunoscut. Toată mulţimea gălăgioasă se oglindea în ochii tăi mari. Te-am văzut aşezându-te în bancă, răsfoind abecedarul, ridicând mâna pentru prima dată. Şi am plâns.

Etichete: ,
%d blogeri au apreciat: