Călin Hera. PA-uri şi mirări

Autor: ?

Unii-l credeau vreun carcotas,
Cu desele lui interventii,
Servindu-se de un limbaj,
Deliberat, fara pretentii.

Acid, tafnos ori delicat
Punea la punct pe orisicine
Si te simteai asigurat
Ca nu e satul fara caine!

Scria – e drept – mai ingrosat,
Dar ramanea onest, integru,
De iti spuneai: adevarat
Nu-i dracul chiar atat de negru!

Autor: ?

Prin usa intredeschisa, intregul apartament ii aparu ravasit. Gasi pe masa, langa scrumiera, biletul parfumat. Trase adanc aer in piept inainte sa-l citeasca. “Dragul meu, plec in Italia o vreme, voi fi menajera unui conte sard tanar si putred de bogat. Am luat Matizu’, euroii si aurul, ti-am lasat cafetiera si pozele de la nunta. PS: Mancarea e pe aragaz, Hungry-Bunny. Pa,pa.” Incepu sa zambeasca cand descoperi oala. “Hai, ca nu-i dracu’ chiar atat de negru” gandi in timp ce musca pofticios dintr-un colt de paine inmuiat in tocana de ciuperci, preferata lui dintotdeauna.

Autor: ?

Pe o cărare de pădure neumblată şade un vănator cu puşca şi cureaua lată. Îşi caută adulmecând vânatul şi uită că puşca ţinută la brâu trebuie asigurată. Doi ochi căprui ţâşnesc sclipind printre tufişuri şi vânătorul cuprinde în grabă mânerul puştii să poate slobozi spre ei, alice.Se împiedică şi cade iar puşca se descarcă instantaneu în vânt ţintind o crengă ruptă şi o floare. Ciudos şi ameţit dă să se îndrepte dar nu avu destul curaj căci pe la ceafă îl pipăiau nişte nări ude…Un pui mic de hârciog îşi căuta speriat cărarea către casa lui ce-o astupase făr’ să vrea cureaua lată când se desprinse de la brâu. Vînătorul îşi reveni pe loc gândind uşor confuz dar amuzat:”Ptiu drace, că m-ai speriat îngrozitor…nu eşti nici tu atât de negru”