Găsisem localul perfect. Conacul Domnesc, aflat în Scheia (Pipera Sucevei, dacă pot să numesc locul aşa). De fiţe, probabil. Restaurantul principal era rezervat pentru o nuntă. Într-un colţ al gazonului (o pajişte pe care s-ar putea juca partide de golf „de mondiale”) erau întinse mese, cu feţe de masă albă, pentru o altă nuntă. Am fost îndrumaţi către o terasă amplă, elegantă, cochetă, liniştită. Scaune confortabile. Meniu sofisticat, preţuri accesibile. Am comandat cu entuziasm. Deja, îmi era mai mult poftă decât foame.
Trecuseră mai bine de 30 de minute de la comandă şi încă nu se întâmplase nimic. Când am zărit-o pe ospătăriţă, am alergat după ea (părea că a ocolit înadins mesele noastre şi a celor de lângă noi).
– E vreo şansa să primim mâncare?, am întrebat, mai mult ca să fac o glumă.
– Nu, mi s-a răspuns sec.
Apoi mi-a explicat că bucătarul tocmai şi-a dat demisia. Femeia era atât de şocată de această situaţie încât nici nu şi-a cerut scuze, iar pe mine, în loc să le pretind, m-a determinat s-o încurajez, nici eu nu mai ştiu cum.
06/09/2009
Călin Hera. PA-uri şi mirări 