Pe vremea lui Ceauşescu, îl trimitea maică-sa la Alimentara după compot de prune. Pe altă vreme a lui Ceauşescu, în loc de Alimentara s-a făcut un Menaj, cu multe ligheane în vitrină. Dup-aia, a fost Consignaţia, apoi Sală de jocuri mecanice, Second-hand, Electronice, Cazino. De doi ani, e sediu de bancă.
De o lună, Biroul Credite şi trei ghişee Relaţii cu clienţii s-au restrâns. Au pus un perete de rigips, cinci măsuţe, o tejghea şi vând opt feluri de cafea, cu biscuiţi. El preferă espresso.
12/05/2009
Creşterea şi descreşterea spaţiului de la parter
12/05/2009
Liptariu
Autor: LePetitPrince
Adunati de prin curte de mirosul dulce acrisor ce se raspandea din oala unde invartea vartos bunica ne uitam cu ochii sclipind de pofta si o intrebam ca si cand nu am fi stiut ce face acolo… ”Ce sa fac, Bună, liptariu fac”, si pana se invartosa si se innegrea nu-l lasa… S-a dus liptariu in ceruri, odata cu buna si mosu’ meu, dar ii simt si acum gustul, asa cum vad si chipul lor drag si bun.
11/05/2009
Misoginisme
Un coleg al cărui nume n-am să-l divulg, pentru a nu stârni mânia unei colege, mi-a atras atentia asupra unei stiri din spatiul saudit.
Este vorba despre un judecător, Hamad Al-Razine, care a spus că soţii musulmani pot să-şi pălmuiască soţiile dacă acestea cheltuiesc prea mulţi bani.
DECLARAȚIA. Cuvintele înteleptului cu pricina sună cam asa: „Dacă un bărbat îi dă soţiei sale 320 de dolari şi ea îşi cumpără o abaya dintr-un magazin de firmă la un preţ de 240 de dolari, iar soţul o pălmuieşte ca reacţie la fapta ei, ea îşi merită pedeapsa”.
REPLICĂ. „Aşa văd bărbaţii din Arabia Saudită femeile. Nu învaţă asta dintr-o carte sau de la un prieten. Au fost învăţaţi de mici să privească femeile astfel, ca pe ceva inferior unui om”, l-a contrat o activista musulmană pentru drepturile femeilor (o cheamă Wajeha Al-Huwaider, dacă doriti să stiti).
DOUĂ-TREI VORBE. Fireste, Hamad Al-Razine nu e un misogin, cine spune despre el însusi că ar fi?
El doar a vrut să explice că, în ceea ce-l privește, nu trebuie să fie dubii când are de judecat cazuri de violentă domestică dinspre el înspre ea.
Cred că e naspa să fii femeie în asemenea conditii. Adică, dacă tot ai banii ăia pe mână, cum naiba să nu-ti iei cea mai misto abaya? Nu meriti si tu o abaya United Colours, de exemplu!?
DICȚIONAR. Abaya e chestia aia neagră, din pânză, cu care se acoperă femeile în A.S.
CUM E ÎN EUROPA. În Europa e altfel. Chiar si în România e altfel, or România e o tară în care se spune „om” la bărbat si „femeie” la femeie. Un exemplu de altfel, aici.
11/05/2009
PA-uri la Leo
Am descoperit înca trei PA-uri, la Leo, si asta m-a bucurat. Trebuie să fiu sincer si să vă mărturisesc: Leo n-a stiut că scrie PA-uri (desi a scris acele texte după ce a citit, aici, despre pahiliteratură). Găsesc însă că important rămâne faptul că acele texte există si că ele sunt PA-uri. Iată-le:
UPDATE. Leo a scris, între timp, un PA pentru că asa a vrut, nu fără să stie ce face. Se numeste Cuiva-ului meu drag. Sunt foarte încântat că familia PA-ului se măreste, foarte încântat!
11/05/2009
Lapte de pasăre
Am ajuns într-un loc unde se vorbea despre „dulcele” copilăriei.
Am întredeschis ochii si mi-am dat seama că astea sunt unele dintre cele mai grozave amintiri, cele despre bunătătile din copilărie. Înainte de „dulce”, îmi amintesc felia groasă de pâine cu untură si ceapa verde, luată direct din grădină, cu care mă omenea Omama, bunica mea. Si tot ea îmi oferea pâine muiată în apă si tăvălită apoi în zahăr. Mi se părea atunci, la 4-5 ani câti aveam, că nimic nu poate fi mai gustos.
Sau „laptele colorat cu zahăr” pe care-l beam împreună cu verisorii mei, la Horezu. Si tot acolo, prunele uscate pe care le făcea bunica mea si magiunul de prune cu miez de nucă. Ori laptele de pasăre, cu vanilie, desert clasic la noi acasă, alături de crema de zahăr ars ori tortul cu cremă de nuci si blat de albus. Nu mâncam cereale cu lapte dimineața, mâncam gris cu lapte si cu dulceată de visine sau de căpsuni. Ah, si pasta de măcese! Si cornuletele pe care le făcea mătusa mea, tăvălite prin zahăr pudră pe care tot ea îl prepara.
Cred că mă opresc aici, să n-o iau razna.
Mai fac doar două observatii: 1) observ că era mult zahăr la mijloc si 2) trebuie să mă gândesc care vor fi amintirile culinare ale copiilor mei – îi feresc cât pot de „mec”, dar le fac rareori cremă de zahăr ars…
10/05/2009
M-a lovit dar nu mă doare
De-atâta dragoste mă simt devastat.
Mă dă iubirea, de-a dura, jos din pat.
Căderea e cumplită. Parchetul-laminat.
Iubirea mă ridică din nou în aşternut,
fiorul e teribil, aş spune. Dar sunt mut.
Şi totuşi îmi vine, îmi vine să strănut.
Mă bucur să mă bucur, să-mi bată toba-n piept,
să-mi tremure şi glasul (cât e), să fiu deştept.
Dar, ca să fiu cinstit cu voi, amicii mei:
mi-e faţă chiar mai bleagă decât de obicei.
10/05/2009
Plante de asteptare
Autor: Gabi
Calatorii, multi, se miscau in toate directiile, se imbranceau, se loveau de bagaje. Prin geamul aburit vedeam oamenii care alergau spre usile deschise. Pareau papusi mecanice.
Prin grija nu stiu cui, in astfel de locuri de asteptare, traiesc plante voite pentru frumos, pentru frunza lor larga, mare sau in plete rasfrante buchet. Uitarea, praful, fumul de tigara chinuiesc trupul lor insetat.
NOTĂ. Mi-am permis să dau eu un titlu unui text care pare foarte PA.
10/05/2009
Vizita de la ora opt
Autor: Mişelul
Era o seară oarecare. N-o mai văzusem de câteva luni, mult mai mult decât timpul pe care-l petrecusem împreună.
Îmi spusese că ar vrea să aibă mulţi copii de la mine. După câteva luni şi şapte etaje urcate pe scări, eram gata să accept propunerea.
– Bună, ce surpriză!
– Salut.
– De când nu te-am mai văzut… Ţi-l prezint pe B.
Îl cunoşteam de la televizor, avea la fel de mulţi ani cât noi doi împreună.
“Pică bine”, m-am gândit. “Şi aşa am destui copii.”
10/05/2009
Muzeul Satului
Am fost la Muzeul Satului. E unul din locurile cele mai romantice din Bucuresti. Îmi place, îmi prieste.
E un nu-stiu-ce acolo. Poate de vină sunt casele, energia lor (e o explicatie pentru cei care cred în asa ceva). Poate faptul că e, miraculos, liniste. Poate verdeata, poate studentii la arte plastice sau alti artisti amatori sau profesionisti care mereu îsi găsesc de lucru pe acolo, poate oamenii care colindă aleile (cred că nu oricui îi vine să meargă să vadă niste case de tărani). Poate altceva sau poate câte putin din toate astea.
Cu riscul de a mă repeta, o spun răspicat: îmi place si gata!
Copiii mei n-au încotro, trebuie să le placă si lor.
Îmi place că ei chiar descoperă câte ceva nou, de fiecare dată. Îmi place si când descoperim împreună si când eu sunt acela care le explică lucruri pe care le stiu deja.
De data aceasta, au vrut neapărat în două locuri: la „colibe” (erau închise; doar în una puteau intra, dar numai un pic) si la carusel.
Momentul „colibă” mi-a adus o revelatie (altfel, o banalitate): noi trăiam sub pământ si pe la sfârsitul secolului al XIX-lea când, în multe zone, se trăia deja sofisticat, exista cultură urbană. M-am gândit la socul pe care trebuie să-l fi avut Carol I când a venit aici. Si-l pretuiesc cu atât mai mult.
Momentul „carusel” m-a binedispus. Am fotografiat copiii bucurându-se de această piesă de muzeu, desnele naive care îl împodobeau („Cred că te uitai la ele mai cu poftă decât la cele sofisticate de acum”, a remarcat Dan N.) Si mi-am uimit copiii când le-am spus că eu chiar „m-am dat” pe un asemenea carusel.
Dar cel mai mult si mai mult mi-a plăcut de data aceasta să stau pe prispe. Stiti cât de putin a lipsit să nu atipesc, pur si simplu, acolo, la umbră?
Această fotografie n-am făcut-o eu, eram prea prins de reverii ca să mai fotografiez altfel decât cu privirea si cu sufletul, dar în această gospodărie se află prispa aceea de vis
Oricum, m-am lăsat purtat de reverii, am discutat ca pe vremuri si am avut un sentiment inegalabil văzându-mi copiii zburdând ori stând roată în jurul câte unui pictor sau chiar pictând/desenând si ei. O zi reusită!
10/05/2009
Muza Zuza
se-aude un zumzet în zori la muzeu
un zumzet se-aude şi la amiază
e ziua în care ca un alizeu
dau zor cu toţii să vază de-i trează
iubita muză Zuza
cu freza-i burgheză cu buzele-i roz
cu bluza-nflorata cu zelu-i de muză
adună o scuză de jos din moloz
se-amuză de zarvă obtuză
zvâcneşte molozul de parcă zelos
şi-a tras însuşi zeul pe-a lui turtă spuză
ca-ntr-un pardon mozol dureros
dar ce-o mai vrea Zuza de stă la peluză
gaz din praz ori ce hipnoză
ar cere o doză de proză
08/05/2009
RepliPA
Autor: LePetitPrince
De felul lui, era un om nemultumit.
Cum ajunsese asa, cu motiv sau fara, nu mai conta. Era.
“Auzi acolo: sa nu-ti faci pravalie cu scara! Stiu ei ca am eu bani de pravalie!Si uite si astia cata casa si-au facut!NU le mai ajunge!”
Pe frontispiciul cladirii in fata careia se afla, scria:”Teatrul National”
08/05/2009
acel zâmbet al tău
ce voi face cu zâmbetul tău
trenul după ce va fi intrat în gară
nici cu mâinile nu ştiu ce voi face
douã mâneci terminate într-un vers stingher
probabil te voi sãruta
desigur cât se poate de rece
un sărut oarecare de la revedere
de adio ai vrea tu să spui
dar nu te-aş auzi în forfota asta convenabilă
ce voi face însă cu zâmbetul tău
abia schiţat în colţul ochilor
ultimul gest înainte de scârţâitul vagoanelor
după care troleibuzul dresat
să fumeze oameni şi să-i sufle care încotro
08/05/2009
Sex-shop
Trecuse deseori pe acel trotuar, în drum spre birou. Nu doar din superstiţie. Devenise o necesitate: se oglindea în vitrinele magazinului, îşi aranja părul, îşi îndrepta fusta, îşi ridica sânii, apoi trecea mai departe, mulţumită.
Într-o zi, a intrat. Uşa era întredeschisă, de-aia. S-a speriat văzând ceva fosforescent pe tejghea, apoi a privit vitrina, pe dinăuntru: era ca o fereastră deschisă.
A doua oară s-a speriat când vânzătorul i-a oferit un sutien 80B.
– E comestibil, a făcut el cu ochiul.
07/05/2009
Când cravata nu ajută la nimic
E coadă. Cel puţin 20 de oameni (toţi, bărbaţi), stau la coadă. Deci, e trecut de miezul nopţii.
M-am hotărât. Vreau să văd minunea, s-o pipăi, s-o gust, să urlu „Este!”. Stau la coadă. La ceilalţi era mai ieftin, glumeşte un tip cu cearcăne.
Iau „de pui”. Da, e bun gustul. Gustul e bun. În timp ce mă înfrupt, îl studiez pe tipul cu cearcăne. I-aş putea spune „tipul la patru ace cu cravata largită”. Sau, ca să fiu mai precis, „tipul cu ketchup şi maioneză pe cămaşa alba”.
07/05/2009
Trece
El vrea să pară îndrăzneţ, dar e timid. Ea vrea să pară timidă, dar are draci. O femeie îi zice: „Ia, conaşule, flori pentru domnişoara!”. Ar lua, dar asemenea îndrăzneală ar însemna că, defapt, este timid.
Ea l-a apucat gingaş de braţ. Se strânge în el, îi spune ceva. Dar nu vom afla niciodată ce anume, pentru că amândoi trec mai departe.
06/05/2009
Oglinda
Nu ştiu ce mătuşă i-a dat nu ştiu ce oglindă. Nu ştiu de ce s-a dus până nu ştiu unde şi nu ştiu cum a adus oglinda acasă. Nu ştiu cine i-a zis că, potrivit nu ştiu cărui principiu feng shui, nu ştiu de ce e rău să aşezi oglinda pe acelaşi perete cu uşa de la intrare sau cu vreo fereastră.
Cu gândul la teorie, a omis faptul că nu-i trebuie nicio oglindă. Dar a chemat nu ştiu ce meşter care a rezolvat problema, treaba lui cum. Acum stă cu ochii închişi lângă oglindă, nu ştiu la ce s-o mai gândi.
06/05/2009
Melk
Aşa cum am promis aici, vă spun câteva cuvinte si vă arăt câteva fotografii legate de experienţa mea melkiană.
Celebra scară în spirală
Am ajuns acolo astă-vară. Prietena mea Carmen B. mi-a recomandat o pensiune pe malul Dunării. În Austria.
Am zis mereu: Dunărea are patru locuri minunate: izvoarele, Cazanele, Delta şi zona Melk.
Asta e o fotografie mai oficială, aşa
Melk e o aşezare celebră graţie abaţiei benedictine de aici, fondată în anul 1089. E centru cultural, teologic şamd, iar acum loc de pelerinaj al turiştilor din toată lumea. Câteva detalii, aici.
Am ajuns în Spitz an der Donau, localitatea în care se afla pensiunea, pe la prânz. Cum aveam câteva ore bune până seara şi mare chef de ducă, am mers cu maşina până la Melk (aprox. 30 minute de mers pe malul stâng al Dunării şi vreo oră, înapoi, pe cel drept – o minunăţie!). Aşa am ajuns prima oară la „poalele” abaţiei. Nu aveam mari asteptări. Tot ceea ce voiam era liniste si decenţă. Le-am găsit cu supramăsură.
Am revenit a doua şi a treia zi, era ceva ce atrăgea, misterios. Nu stiu să spun anume ce. Era asa, un colţ de lume în care am găsit atât istorie, gra
ţie divină, echilibru, cât si forfotă, viaţă vie, sniţele 😉 si îngheţată. Mi-a tihnit.
Am zoomin-at câteva vârfuri de turle
Abaţia are un farmec anume. E mare, are stil, e într-un context natural binecuvântat de Dumnezeu, are o curte impresionantă şi grădini de vis, are poveste, are acele fabuloase scări în spirală şi, nu în ultimul rând, are o bibliotecă impresionantă (manuscrise medievale incredibile). E un loc în care n-ai nicio problemă să te pierzi.
O boltă pictată în holul de intrare în curte (stânga) şi fotografie făcută de la fereastra unei toalete din Abaţie (jos)
1. Alee prin grădină
2. Scări de piatră care coboară de la Abaţie în aşezare
Imagine din aşezarea Melk (sus) şi o terasă de hotel (jos)
05/05/2009
Familie
Bunul meu prieten Tibi, pe care nu l-am mai văzut de multă vreme trecând pragul acestui blog, îmi arăta, în urmă cu câteva săptămâni, o compunere scrisă de fiica lui.
I-am promis că, deîndată ce fiu-meu va scrie prima lui compunere, i-o voi arăta și eu lui. Evenimentul a avut loc, de curând.
Iat-o:
05/05/2009
Dorinţă
Putea să-şi dorească mai mult decât să nu întârzie la serviciu, să nu întârzie acasă, să vadă câte un film bun, să facă sex (în principiu, cu nevasta), să bea câte o bere cu băieţii, să scape de ratele la casă, să se hotărască să aibă, totuşi, copii, să-şi cumpere o maşină nouă, să-şi schimbe serviciul, să se mute în alt oraş? Fireşte că putea. Dar se întreba: la ce bun?
L-am întâlnit pe dl. Lică într-un lift, se zgâia în oglindă şi a coborât înainte de a-şi da seama că la el mă refer.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 