Archive for mai, 2009

17/05/2009

Hipnoza

Autor: Gabi

A fost odata un pastor care era un vrajitor si avea multe oi. Pentru a avea grija de ele sa nu se piarda in padure si sa fie mancate de animalele salbatice, el a facut o strategie. A hipnotizat toate oile si le-a spus „Nu sunteti oi, sunteti lei”. Din acea zi oile au inceput sa se comporte ca niste lei. Pana intr-o zi cand una dintre ele si-a pierdut memoria si incurcand in sinea ei rolul de leu cu cel de oaie, a inceput sa vanda lupului, secretul.

NOTĂ. Mă bucur de fiecare dată când pot publica aici PA-uri scrise de voi.

17/05/2009

Democraţia loveşte în limbă

  
 CORIJENT LA CORIGENȚĂ. Am avut o dispută (e mult spus!) cu o colegă de la Corectura, care a preferat cuvântul „corijent” cuvântului ”corigent”. M-am verificat rapid pe dexonline.ro (de la o vârstă încolo, ai nevoie de unelte, deh). DOOM-ul e sfânt, nu dexonline-ul, mi-a expus ea o regulă de aur. Iar DOOM-ul, spre deosebire de dexonline, preferă ca formă de bază „corijent”.
– Dar arată ca dracu’, am mai zis eu, cu obidă.
– Ştiu, şi pe mine mă enervează de nu mai pot, a spus ea, dar asta e Cartea.
Am sfârşit-o într-o lungă discuţie despre vermurile bune, când „corijent” era doar o formă tolerată (chiar dacă era greşită) numai şi numai pentru că foarte mulţi foloseau greşit cuvântul „corigent”. Iar acum, democraţia a înfrânt şi gramatica, iar DOOM-ul consideră „de baza” vechiul cuvânt greşit.
Treptat, se duce dracului totul.

17/05/2009

Românul a renăscut la muzeu

Mi-am dus copiii, aseară, pe la muzee. Îmi pare rău că n-am pornit-o mai devreme, am ratat atelierul de la Muzeul Satului. Îmi place tot mai mult ideea acestei nopti albe (desi, la primele ei ore, adică atunci când pot merge cu copiii, e mare nebunie…), îmi place mai ales că am avut norocul să întâlnesc o grămadă de oamnei normali. Azi-noapte, Bucurestiul (si, aflu, si alte orase din România) arăta foarte european. Ceea ce e OK.

Copiii mei au participat la un „atelier” la Muzeul geologic. I-a luat o tanti (Violeta o chema) si i-a rugat să descopere o cheie ca să-si salveze cetatea. I-a plimbat prin curtea din spatele muzeului, printre bălării si bolovani, să caute „indicii”. A fost o joacă aproape serioasă, la care cei mici au participat cu tot sufletul.

În ceea ce mă priveste, am urmărit scena de lângă un arbust de soc înflorit ca în copilărie. Aproape m-am îmbătat de mireasmă, îmi ploua în gură gândul la socata pe care o făcea mama, acasă. Am făcut si niste fotografii, cu telefonul. Din păcate, Minitehnicus o fi apăsat pe ceva gresit; mai am doar în mintea mea cadrul aceal fabulos cu socul în prim-plan si gasca de copii adunati în jurul unui indiciu, în plan secund.

17/05/2009

Viaţa după promisiune

Depăşisem pe linia continuă şi el, prezent la datorie, mi-a făcut semn să trag pe dreapta.

Era o zi frumoasă pe dealurile Hârşovei. L-am rugat să mă ierte.
– Am greşit, promit să nu mai depăşesc niciodată pe linie continuă, am zis.

M-a lăsat să plec. M-am mirat şi eu. Nu i-am dat nici măcar o ţigară. Dar m-am ţinut de promisiune timp de 11 ani.

Ieri l-am văzut în intersecţie la Romană. Îl avansaseră, deci. Ploua rău, era frig şi aglomeraţie mare. O zi mizerabilă!

Dar poate că nu era, totuşi, el.

16/05/2009

Tehnica disimulării, la patru ani jumate

Pregătesc micul dejun. O întreb pe fiica mea (patru ani jumate):

– Vrei o felie de pâine cu pate şi cu brânzică Almette?

– Nu, răspunde ea. E mâncare de chinezi.

– Cum adică? În primul rând, nu-i adevărat…, încep să-i zic.

– Ştiu că nu e adevărat, dar aşa vreau eu să zic, îmi ia ea vorba din gură şi mă lasă fără cuvinte suficient timp încât să treacă apoi, natural, la un alt subiect.

15/05/2009

Micile dileme ale artistului anonim

Îl pândise pe frate-său câteva zile la rând. Intra în camera lui practic fără motiv şi ieşea repede, după ce arunca o privire pe biroul liceanului. Ştia de la început ce caută, ştia şi de ce, dar n-a recunoscut nici măcar în sinea lui că pusese ochii pe cariocile frumoase pe care scria, avea să afle ieri, după ce le şterpelise din sertarul de la mijloc, „permanent marker”.

Acum e în lift, a apăsat butonul 10 şi încă nu s-a hotărât ce să scrie, unde să scrie şi ce culoare să folosească întâi.

15/05/2009

Test. Alfabet.

Am primit de la Tibi următorul text (presupun că circulă prin mess-uri):

0D474   1N7R-0 21 D3 V4R4, 574734M P3 PL4J4 0853RV4ND D0U4 F373 70P41ND 1N N151P, 151 D4D34U 53R105 1N73R35UL C0N57RU1ND UN C4573L D3 N151P CU 7URNUR1, P454J3 53CR373 51 P0DUR1. C4ND 3R4U P3 PUNC7UL D3-4 73RM1N4, 4 V3N17 UN V4L, D157RU64ND 707UL, R3DUC4ND C4573LUL L4 0 6R4M4D4 D3 N151P 51 5PUM4…. M-4M 64ND17 C4 DUP4 4747 3F0R7, F373L3 V0R 1NC3P3 54 PL4N64, D4R 1N L0C D3 4574, 4L3R64U P3 PL4J4 R424ND 51 JUC4NDU-53, 51 4U 1NC3PU7 54 C0N57RU145C4 UN 4L7 C4573L;  M1-4M D47 534M4 C4 4M 1NV4747 0 M4R3 L3C713:  D3D1C4M MUL7 71MP D1N V1474 N0457R4 C0N57RU1ND C3V4, D4R C4ND M41 74R21U UN V4L V1N3 51 D157RU63 707, C3 R4M4N3  3 D04R PR1373N14, 6R1J4 51  M41N1L3  4C3L0R4 C3 5UN7 C4P481L1 54 N3 F4C4 54 5UR4D3M.

În finalul mesajului (mă refer la cel scris normal, cu alfabetul pe care l-am învatat la scoală), scrie că ăia care reusesc să citească primele două rânduri pot trece lesne prin el, până la final. Si, cică, sunt inteligenti. Hihihi!

15/05/2009

El Condor Pasa, privind la zâmbru

pinus_cembra3Pornind de la provocarea primita de la starsgates, în timp ce-mi făceam, constiincios, temele, am fost trăsnit de două gânduri.
Unul e El Condor Pasa, al doilea Pinus Cembra. Până când vă voi povesti mai multe, vă las să ascultati si să priviti.

 

 

 

 

 

 

 

15/05/2009

Dacă…

Nu prea pun eu botu’ la d-astea, dar cum pe starsgates chiar n-o pot refuza, intru în joc. Jocul e să completez ce e după „as fi fost”. Hai să vedem, e ca un test grilă contracronometru. Asadar…

Dacă…

Dacă eram o lună, aş fi fost octombrie.
Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost marți.
Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost dimineața.
Dacă eram un animal marin, aş fi fost un cal de mare.

Dacă eram o direcţie, aş fi fost undeva pe la 10 grade înainte, în sus.
Dacă eram o virtute, aş fi fost bunăvoinţă.
Dacă eram o personalitate istorică, aş fi fost tipul-care-n-a-plecat-la-vânătoare-ca-să-deseneze-pe-peretii-pesterii.
Dacă eram o planetă, aş fi fost Pluto.

Dacă eram un lichid, aş fi fost nectar.
Dacă eram o piatră, aş fi fost cuarţ.
Dacă eram o pasăre, aş fi fost condor (numai ca să ascult El Condor pasa).
Dacă eram o plantă, aş fi fost pinus cembra.

Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost răcoare în dogoare.
Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost liră.
Dacă eram o emoţie, aş fi fost fior.
Dacă eram un sunet, aş fi fost clipocit de izvor.

Dacă eram un element, aş fi fost apă, în diferite stări de agregare.
Dacă eram un cântec, aş fi fost El Condor Pasa, așa cum mi l-a cântat un bolivian, Milo.
Dacă eram un film, aş fi fost Cele trei zile ale Condorului.
Dacă eram un serial, aş fi fost Toate pânzele sus, asa cum mi l-am imaginat eu.

Dacă eram o carte, aş fi fost Ciresarii.
Dacă eram un personaj de ficţiune, aş fi fost tatăl pestisorului Nemo.
Dacă eram un fel de mâncare, aş fi fost omletă.
Dacă eram un oraş, aş fi fost Garmischpartenkirchen.

Dacă eram un gust, aş fi fost amărui.
Dacă eram o aromă, aş fi fost aromă de migdale.
Dacă eram o culoare, aş fi fost verde.
Dacă eram un material, aş fi fost lemn de nuc.

Dacă eram un cuvânt, aş fi fost cuvântul.
Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost glezna.
Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost mirarea.
Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost geometria.

Dacă eram un personaj de desene animate, aş fi fost Morocănosul din Albă ca zăpada.
Dacă eram o formă, aş fi fost un triunghi oarecare.
Dacă eram un număr, aş fi fost unsprezece.
Dacă eram o maşină, aş fi fost un ford rablagit.
Dacă eram o haină, aş fi fost sapcă uitată mereu acasă.

NOTĂ. Cine are chef, e invitat să ducă treaba asta mai departe, să înlocuiască „boldurile” cu propriile-i… inspiratii.

15/05/2009

Cine ştie…

Autor: Anca

Tăiase ceva lemne si le rânduise in faţa casei… De-acum a venit căldura, gândi cu glas tare printre clăbucii de fum ce-i ieşeau din gură. Da’ să fie pentru la anu’, cine ştie ce iarnă ne-aşteaptă… Apoi adormi cu gândul la iarnă…

Răguşite de bocete, câteva babe zdrenţăroase ciuguleau din drumul colţuros monedă dupa monedă, căzute in ploaie la fiecare răspantie…” Să fie… cine ştie ce iarnă ne-aşteaptă…”

NOTĂ. Acesta este primul PA despre care am stiintă, publicat după „manifestul” meu de ieri.

15/05/2009

Măr cu sare

   Fiică-mea mi-a spus ieri: „Am făcut un măr cu sare, o pară cu sare şi un soare cu sare”. Am crezut, la început, că a învăţat o nouă poezie (la grădiniţă se pregăteşte serbarea de sfârşit de an). Mărturisesc, era târziu, trebuia să o pregătesc de culcare, aveam de completat nu ştiu ce formulare, socoteam, în minte, dările lunare etc. N-am prea fost atent.

  Azi dimineaţă, am găsit în dulăpiorul ei de la grădiniţă, aţi ghicit: mărul cu sare, para cu sare şi soarele cu sare. Desenase o acuarelă şi presărase sare pe desen, aşa îi învăţase doamnă. N-am fost mai atins la suflet nici în timpul joggingului de o zi lumină de la Metropolitan Museum! 

  Am dat deoparte toată morga mea de tip serios şi am ridicat-o în braţe, m-am învârtit cu ea şi am pupat-o. Fata lu’ tata!

cara desen

 

Măr cu sare, pară cu sare, soare cu sare

Etichete:
14/05/2009

PA. Provocare ordinară

Am o ambiţie despre care vreau să vă vorbesc: PA-ul. O aroganţă, dacă doreşte cineva să-i spună astfel. Sau o inocenţă.

Mi-ar plăcea ca genul literar PA să se impună. Să aibă lumea habar de el. Să-l aprecieze. Să-l folosească. Fireşte, la un moment dat, să intre în manuale, în istoria literaturii. OK, puteţi presupune, pe bună dreptate, că am trecut, şi nu degeaba, pe la Papa Caffe-ul lui Vania înainte de a scrie asta. Nu, n-am făcut-o. N-am nicio scuză.

Dar, totuşi, mi-ar plăcea măcar ca unii dintre voi, prietenii mei de PA-uri, poezie şi mirări, să scrieţi PA-uri şi, cine ştie, poate chiar să adăugaţi această categorie, PA, în blogurile voastre. Sunt încurajat de faptul că, deja, am „luat” de la voi câteva texte remarcabile pe care le-am publicat aici, la Musafiri.

Ca să revin cu picioarele pe pământ, cel mai mult mi-ar plăcea să-mi spuneţi, la modul serios, cât de plauzibil vi se pare ceea ce tocmai am aberat.

CH 405

Am făcut această fotografie în grădinile abaţiei Melk.  Pur şi simplu, mi s-a părut că monumentul fusese aşezat acolo pentru mine

 

NOTĂ. Există deja un grup de scriitori şi critici de PA-uri, grupul Pahico. De-a lungul timpului (cam patru ani), au „trecut prin fenomen” în jur de 150-200 de persoane; cred că se poate vorbi despre un nucleu dur de aproximativ 40 de pahiliteraţi. Acela e leagănul PA-ului.

Spun asta pentru a transmite ideea că ambiţia/aroganţa/inocenţa mea e împărtăşită de încă vreo câţiva naivi. Rămâne să alegem: asta înseamnă că nebunia e mai mare sau mai mică?

 

14/05/2009

PAul scrie PA-uri ;)

Deja încep să simt că specia literară încă nerecunoscută oficial ;), PA-ul, are sanse să prindă. Am descoperit cu multă plăcere patru PA-uri scrise de Paul (da, de acord, recunosc: nu stia, în momentul în care le-a scris, că sunt PA-uri). Vi le arăt aici (am acordul lui), le puteti citi, scrise cu verde :P, pe blogul lui. (Preferatul meu e ăla cu piticii).

8 si jumatate
Autor: Paul Gabor
La mine in sat traiau opt pitici si jumatate, unul dintre ei era jumatate de pitic. Va puteti imagina o jumatate de pitic, mic de tot, o jumatate de tot, pitic? Erau opt frati si jumatate pentru ca mama lor umbla prin vecini si nu se stia cu cine si cand a lasat lucrurile pe jumatate. Ar fi fost culmea sa se stie si jumatatea cealalta, piticul fara randament, cu o jumatate de spermatozoid. Cei opt pitici si jumatate au trait fericiti pana mai adineauri, cand au aflat adevarul. Partial. Altfel ar fi fost dezamagiti, doar pe jumatate…

Faceri de bine
Autor: Paul Gabor
Am primit un telefon de la banca. M-au rugat sa le imprumut niste bani, cu toate ca eram putin cam ingramadit de situatie. Nu eram foarte bine pregatit, tocmai vandusem cusca motanului si nu prea dispuneam de lichiditati. „Hai, amice, da-ne si noua ceva, nu ne lasa in paragina!”, imi spuse directorul, dealtfel un tip simpatic. Intr-un final mi s-a inmuiat sufletul si m-am scobit in buzunare. I-am dat tot ce aveam, cu siguranta ca nu am sa-i mai vad niciodata. Cel putin am facut un bine…

Asia
Autor: Paul Gabor
Lungita lin pe canapeaua de amor, cu picioarele inca ude si mirosind a piersica, Miruna si-a gasit leacul neputintei. Furia ii trece, incetul cu incetul, ca si cum nimic nu s-ar mai putea intampla. Micul cilindru cu lama superba pe dinauntru, ascutita magistral, e jucaria care o va izbavi de rusine si o va face sa uite umilinta. Isi asteapta sotul ca o vulpe flamanda si dornica , insetata de sange vinovat. Asteapta. A gandit un preludiu fierbinte, asa cum a vazut in filmele cu gheise de portelan, are sa-l plimbe din priviri, sa-l duca din vorbe, il va nauci cu mangaieri noi, nestiute pana acum. Tematoare, cu ochii stralucind de spaima, se va lasa patrunsa pentru ultima oara, o va face sa vibreze si sa suspine. Abia atunci, in acel moment nebun, se va convinge ca nu o va mai insela. Cu nimeni. Niciodata…

Sclifosiri
Autor: Paul Gabor
Una din marile greseli pe care le face Dumnezeu este lipsa lui de flexibilitate. Nu mai este capabil sa dea din coate, sa se inalte sau sa abureasca urechile cuiva pentru a se inalta in functie. A fost dintotdeauna singurul, el, marele, atotcuprinzatorul intre maini si ganduri. Si va fi la fel peste mii de ani. Suntem iritati de maretie? Exista si coborasul de pe scara, exercitiu pe care nu-l face. Asteptam unele semne de slabiciune din partea lui, gesturi ce ne-ar putea obisnui cu ideea de apropiere divina, sa mai greseasca putin si sa ne dea prilej de bucurie. Prea dam vina pe noi, ne-am saturat de statutul de tapi ispasitori, m-am saturat, personal, de barba falsa ce o port si de coarnele ce nu-mi vin deloc.

13/05/2009

Impact

– Ce scrâşnet puternic!
– Ce prezenţă de spirit, ce maşină frumoasă.
– Ce frâne bune! ABS?
– Ce izbitură puternică, totuşi, ce mulţi gură-căsca.
– Ce nenorocire, cât ghinion, ce sosire promptă a poliţiştilor, ce anchetă sumară!
– Ce sirenă mişto are ambulanţa, ce cretini sunt în trafic.
– Chiar, ce trafic impresionant!
– Ce zi frumoasă, păcat că vă curge sânge din cap. Doare?
– Şi totuşi, ce culoare intensă! Ce reuşit se combină cu bandajul alb!
– Şi ce bine vă stătea cu mustaţă.

13/05/2009

Joc mecanic, din glezne

Dacă spui o glumă bună o dată, se râde. A doua oară dacă încerci același tip de glumă, pot să râdă cei care n-au auzit-o pe prima. A treia oară nu mai râde nimeni, poate smulgi doar niste zâmbete indulgente.
Mă gândesc că la mine acum e a doua oară. Ca să pară ceva cât de cât nou, am făcut si un print screen 😉 !untitled
E vorba, da, despre un lucru la care ne-am oprit si ieri: cum se ajunge pe acest blog? Răspunsul, prieteni, e risipire de iluzii: din întâmplare… Adică, în afară de voi, care sunteti deja prietenii mei întru PA-uri, mirări si poezie (avem si poze!), mai vin si ocazionalii care întreabă pe google, de exemplu, „cum imi fac o sala de jocuri mecanice”. Ei bine, la această căutare, al doilea răspuns e pe acest blog! Si asta fiindcă, într-un PA, pomenesc ceva despre jocuri mecanice.

Dar mai e un lucru care mi se pare foarte interesant, pornind de la această bizară întâmplare: cineva vrea să-si facă o sală de jocuri mecanice! O afacrere bună, oare, în timp de criză?

UPDATE. Uf, mi-e greu să mă abtin, n-o fac pentru că am mai descoperit una tare: a ajuns aici cineva care voia „imagini cu asezarea părului” :)). Si a ajuns la… Melk!

13/05/2009

La ce mana se poarta bratara

Autor: LePetitPrince

Stia asa: bratara se poarta pe mana dreapta, ceasul pe cea stanga. Asa ca o puse pe dreapta, desi, cum nu purta ceas, mana stanga era libera.
Cu dreapta facea multe si bratara ba se agata, ba ii stanjenea miscarile. Intr-o zi, i s-a desfacut inchizatoarea si a cazut. A ridicat-o, a pus-o pe dreapta, dar nu reusea sa o inchida cu stanga. Nu era nimeni in jur s-o ajute asa ca a mutat-o la mana stanga si a inchis-o cu dreapta, mana cea destoinica.
A purtat-o mult timp la mana stanga si era mult mai bine, nu se mai agata si nu mai incomoda defel. Cand a realizat acest lucru a mai realizat ceva: singurul motiv pentru care o purtase pe mana dreapta era pentru ca asa stia ca trebuie.

13/05/2009

Familia, în parc

Are opt ani şi cozi împletite. E îmbrăcată foarte adecvat. Dar plânge. Ar vrea să o ia în braţe taticul ei. Bărbatul e cu 20 de paşi mai încolo. Ireproşabil îmbrăcat.

Mama e mai aproape. Vine spre fată. O strânge de codiţe. N-o trage de păr. Strânge, puternic. „Inceteaza în clipa asta”, îi şuieră şi priveşte în jur. O voce dură, fără subtilităţi. Fetiţa îşi înghite plânsul şi plânge mai tare, sacadat.

Din maşina 4×4 se aud mai târziu nişte palme. Tatăl claxonează un fraier care trece pe zebră.

13/05/2009

Cinci minute

Autor: Ovidiu E.

Sunt oameni care în cinci minte abia pot să citească două trei pagini dintr-o carte, atunci când stau pe veceu. Sunt oameni care fumează o ţigară în cinci minute, înghesuindu-se zgribuliţi de frig pe balcon sau în alte locuri special amenajate. Sunt oameni care în cinci minute abia reuşesc să facă o parcare laterală.

NOTĂ. Acest text a fost scris de Ovidiu Eftimie. Articolul din cre am extras PA-ul e mai mare. E un text bun în sine. Nici nu mă interesează cine sunt Scripcaru, Căncescu sau PDL. Sunt simple persoanje. Textul e subiectul. Iar PA-ul din el mi se pare foarte-foarte reusit.
PS Acum, trebuie să-i spun si lui Ovidiu că a scris un PA 😉

12/05/2009

Alt fel de febră

Cineva a intrat pe blogul meu căutând pe google „il doare capul si are febra”. Pe prima pagină afisată de google la această cerere, fix în mijloc, e un link către proza pe care v-am arătat-o deja, care se numeste „Febră”.
Nu știu ce să fac cu această informatie. Dar, în orice caz, îmi doresc ca persoana care avea o problemă să fi aflat între timp toate informatiile necesare si copilul ei (nu stiu de ce, dar cred că e vorba despre o mămică îngrijorată că nu-i e bine copilului ei) să se simtă deja mai bine. Iar dacă va mai ajunge cumva pe acest blog, sper să se simtă OK aici, să-i placă ce găseste si să revină.