cu fiecare cuvânt aveam sentimentul că te sărut
de aici şi sporovăială mea neîntreruptă
ca o gâfâială necuvenită (atunci aşa ţi s-a părut)
ca un fel de înfruptare abruptă
când ploua mai ales atunci îţi vorbeam
învăţam cuvintele să te caute iscusit
ca într-o conversaţie în care te-am
atras fără pic de ruşine ca un joc abia desluşit
cuvintele aflaseră cum să te găsească
coborau de la lobul urechii pe gât şi apoi
ca într-o întoarcere de frază firească
se năpusteau temeinic către buzele tale moi
într-o doară am privit mai atent peisajul aflat
de jur împrejur ca o barbă căruntă
(observasem deja felinarul suspendat
de lumina rămasă în ploaia măruntă)
noaptea însăşi devenise un verb
fiecare zid aducea în discuţie câteun mister
știu mă purtam ca un adolescent imberb
de parcă atunci aş fi învăţat să vorbesc să cer
și totuşi inventasem dialogul perfect
cuvintele noastre erau singurul amănunt
care conta fără semne de punctuaţie ca un efect
al străzii Mântuleasa la nouă seara când plouă mărunt





