Şi dacă m-ai iubi
iubirea-mi ce va fi
un vis, o amintire
ori fi-va chbiar iubire
adevărată, vie, caldă,
ori fi-v-atât de-naltã
încât sã mã doboare?
O, tu, strãluce soare!
Şi dacă m-ai iubi,
măcar dacă ai ştii
când ochi-ţi m-au privit
c-am fost preafericit
ori şti-vei tu, vreodată,
că eşti cea mult visată,
că-n lumea asta-ntreagă
tu doar mi-eşti cea mai dragă?
Dar oare e iubire pe lume, fericire,
ori fi-va numai smoală, durere, amăgeală,
ori fi-va numai ură,
tristeţi pe munţi de zgură
ori ce-ntrebare-am pus,
ori minţile-mi s-au dus?
Căci ştiu prea bine:
există iubirea-mi pentru tine,
iubire-ameţitoare. Dar e posibil oare
să mă iubeşti vreun pic
să-nsemn eu pentru tine
altcum decât nimic?
Ce gând neghiob, ce vise
grozave sunt vorbele scrise.
Cuvintele goale-s în plus,
nimic din ce am eu de spus.
Te iubesc, doar atât, te iubesc
omenesc şi chiar neomenesc.
Din înalt, din adânc, din în loc,
din parfumul de busuioc
ori din ce va mai fi.
Şi dacă m-ai iubi.
NOTĂ. Am fost un tip îndrăgostit cea mai mare parte a vieţii mele. Iar în prima parte a vieţii mele de tip îndrăgostit, am iubit, fireşte, sincer, curat, inocent şi platonic. Despre asta sunt aceste versuri, scrise prin 1983, la 16 ani neîmpliniţi. Cred că e prima oară când le scot în lume.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 