Rolls-Royce cu pisică

Campania „O poezie pe zi” continuă, cu nesaţ. Astăzi vă fac cunoştinţă cu o masină de lux, dar nu despre asta e vorba. Versurile au fost scrise în fostul meu apartament de la etajul IV al cărui balcon „dădea” în Parcul IOR.

Rolls-Royce cu pisică

să vezi numai cum dormeam în poziţia mea preferată
şi inevitabil te-am visat
erai mai frumoasă decât în realitate

te priveam aşa dintr-o parte zău
şi parcă-mi venea să cobor coboram

să vezi maşina parcată în curte era un Roll-Royce
aşa că m-am grăbit să închid poarta am închis-o
şi atunci a apărut un fel de pisică

urcam repede scările până la etajul patru descuiam
încet şi intram tiptil înăuntru
erai a naibii de frumoasă aveai ochii închişi

ţi se zbătea luna sub pleoape uite-aşa
te visam când deodată m-am trezit
şi am început să scriu versuri tembele

One Comment to “Rolls-Royce cu pisică”

  1. Avatarul lui LePetitPrince

    si…cine era mai frumoasa? frumoasa sau Roll-Royce-ul?
    Glumeam!
    unde sunt zambaretii ca sa nu mai scriu „glumeam”
    sper ca nu te supara comentariile mele, ma simt asa bine intre poeziile tale…capat o buna dispozitie pe care vreau s-o dau mai departe, de aceea! dar sa stii, lepetit nu e rautacios!

    Apreciază

Lasă un comentariu