Iată o poezie scrisă cândva prin anul 1986. Are încă ceva ce-mi place în ea, deci v-o propun, prieteni. În cadrul campaniei „O poezie pe zi”.
.
.
.
însă nicicând n-am ucis vreun porumbel
însă nicicând n-am lovi vreun porumbel
picioarele mele n-au strivit macii
chiar dacă de zburat nu știu încă
între cele două faze ale vieții
plutirea deasupra zilei și prăbușirea
tăceam și visele mele erau mișcătoare
o singură dată crezând că ard
flacăra îmi cuprinsese ochii
și nisipul fierbea în mare
deschiși ochii mei căutau
acel petec de înțelepciune
dincolo de zgomotul ninsorii
dacă m-am născut o dată
sau de nesfârșite ori nu știu
pașii mei tot ridică praful în urmă
verde îmi cântau pridvoarele cerului
bătând aerul cu degetele
câteodată reușeam să-mi ating fruntea
însă nicicând n-am ucis vreun porumbel
picioarele mele n-au strivit macii
chiar dacă de zburat nu știu încă





