Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Vedere din Hunedoara. Castelul Corvinilor văzut noaptea. Pe vremea când făceam popas la poalele lui, la mijlocul turelor de jogging, nu era luminat. Dar lună plină am prins. Foto: Călin Hera
… pe vremea aia nu se inventase joggingul, ca sport de masă. Cel puțin, nu în România. În orice caz, nu la Hunedoara. Nu l-am inventat nici eu sau prietenii mei, iar ceea ce făceam noi atunci nu era jogging, era altceva. Oricum, ceva cu care am rămas.
Vechituri-gunoaie de vanzare la Bâlciul Polovragi. Foto: Calin Hera
Sunt destui oameni cu nostalgia bâlciurilor de la țară. Eu însumi am amintiri. Am memoria unei atmosfere. Unui aer de sărbătoare, comerț și distracție. Mici chilipiruri și mari acadele. Mingi de floricele date prin sirop de zahăr roz, dulci, delicioase. Vată de zahăr. Limonadă. Carusel din lemn. Bunica. Verișorii. Drumul până acolo, plin de nerăbdare, peste dealuri. Drumul înapoi. Fără niciun fel de dezamăgire. Dimpotrivă. Trăgând bucuroși din acadele, rostogolind ceea ce va fi rămas din mingea dulce. Mă țin să nu ling creasta cocoșului de zahăr până pe culmea dealului, când facem popas. Etc.
Vedere cu brazi. Foto cu telefonul: Călin Hera
Se uitau la mine ca proastele. Erau patru și cea mai curioasă avea ceva straniu în privire. Ochi sticloși, negri, ficși, fără nuanțe. Ca să vadă mai bine ce și cum, întorsese capul și mă privea așa, dintr-o parte. Eram Intrusul și trebuia să afle rapid cum să reacționeze. Am mai făcut un pas spre ele, cu cele mai bune intenții. Pe toate patru-n brațe v-aș ține, la o adică, dar ceva mă reține – am încercat eu o rimă. Dar mințeam și ele și-au dat seama. Curcile, de ele zic. Au început să curcăiască până când a apărut, amenințător, Curcanul.
Vedere din București. Mireasa IOR face poze cu Mickey Mouse. Foto cu telefonul: Călin Hera
O mireasă care se respectă trebuie să-și facă poze în Parcul IOR: la intrare, la fântâni, la păuni, lângă lac, printre boscheți, pe alei, alături de Mickey Mouse sau strumfi. Asta pare a fi moda zilei.
Vedere din București. Mobilier urban în Parcul IOR. Parc. Bancă. Foto cu telefonul: Călin Hera
Vedere din București. Amintire de la ruperea de nori din 5 iulie, într-o zi ucigător de caniculară. Foto cu telefonul: Călin Hera
A venit. Ne bucuram. Ce vară plăcută! Dar a venit. Canicula. Din Sahara, cică. A făcut ravagii prin Vestul Europei. I-am văzut pe spectatorii de la Wimbledon doborâți de căldură. Iar acum a venit. Parșiv. Învăluitor. Critic. Deplin. Pretutindeni. 38 de grade Celsius. Îmbâcseală. Feriți-vă de tramvaie! A venit. Căldură mare. Cuptor.
Vedere din București. Blocul nou intră brutal în colțul blocului vechi, la capătul străzii Poiana Narciselor. Foto cu telefonul: Călin Hera
Trecem deseori prin pasajul care face drumul cel mai scurt de la Sala Palatului la Parcul Cișmigiu, prin Piața Iosif Sava. Eu, unul. Ne grăbim mereu, ba spre parc, ba spre centru. Eu, unul. Rareori privim mai sus de nivelul ochilor. Eu, unul, mă mai opresc uneori și mă uit. Minunându-mă.
Vedere din București. Imaginea fără cuvinte a unui fost copac din fața UEFS. Foto cu telefonul: Călin Hera
„A fost taiat un brad batrân
Fiindcă făcea prea multa umbră…*” (Nicolae Iorga)
O melodie destul de celebră pe vremea lui Ceaușescu, interpretată de o voce care ar fi meritat o soartă mai bună, cea a lui Cornel Constantiniu, se tânguia pentru tăierea unui brad bătrân. Iorga folosea imaginea bradului bătrân pentru a-și personifica soarta. Mi-am adus aminte vocea lui Constantiniu (mai jos puteți asculta o înregistrare postdecembristă) când m-am confruntat cu ceva ce m-a revoltat.
Vedere din București. Un copac cu ciori în Parcul Cișmigiu. Foto cu telefonul: Călin Hera
Prima oară m-am îndrăgostit de Parcul Cișmigiu pe când eram în Hunedoara. Era un must go la fiecare vizită la rudele din București, dar era mai ales eroul implicit al cărții lui Eugen Băjenaru (Cișmigiu & Co.). A doua oară m-am îndrăgostit de Parcul Cișmigiu student fiind. Eram nelipsit de la spectacolele Teatrului Mic și Cișmigiul se afla mereu între teatru și stația de metrou Izvor :). Eram romantic, îmi plăceau Colțul Șahiștilor și luna printre ramuri și, oricum, Tineretului arăta jalnic atunci, IOR nu făcea parte din lumea mea de atunci, iar în Herăstrău se ajungea mai greu. În Cișmigiu am răspândit într-o noapte, împreună cu o bună prietenă, manifeste anti-Ceaușescu, scrise în camera de la cămin. În plus, cred că am mai precizat, eram un tip romantic.
Vedere din București. Trash magic. Zâmbet unic aflat la capătul străzii Poiana Narciselor. Foto cu telefonul: Călin Hera
Vedere din București. Intersecția din rondul Baba Novac, văzută într-o dimineață de iunie. Foto cu telefonul: Călin Hera
Un metru de tarte de zmeură și vișine. Foto cu telefonul: Călin Hera
Vedere din București. Camionetă de epocă pe strada Mătăsari. Foto cu telefonul: Călin Hera
Vedere din București. Bustul lui Corneliu Coposu (autor Mihai Buculei), de lângă Biserica Krețulescu, fotografiat cu puțin timp înainte de apusul soarelui. Foto cu telefonul: Călin Hera
Vedere din București. „Șarpe” în Platanul de la Podul Cotroceni – alb-negru, bătrân, frumos, puternic și rezistent la poluare. Foto cu telefonul: Calin Hera
Zmeură de curte. Foto cu telefonul: Călin Hera
Cea mai bună zmeură am mâncat-o, nu e niciun secret, pe coclauri. Prin văi de intrare în Munții Retezat sau sus, în zone defrișate, unde zmeura este mică și atât de parfumată. La întrecere cu Moș Martin (nu odată!), care era mereu mai harnic – nu am avut parte de întâlniri periculoase, nici măcar schimbul de priviri din Munții Vrancei nu a fost periculos, ne despărțea un pârâu. Dar asta e altă poveste.
Vedere din București. Parcarea magazinului Mr. Bricolage, dis-de-dimineață. Foto cu telefonul: Călin Hera
Vedere din București. Pe strada Mătăsari 23 se află încă frumoasa clădire a unui simbol cultural românesc: Editura Cugetarea. Foto cu telefonul: Călin Hera
Am avut într-una din zilele trecute suficient timp liber ca să fac o plimbare pe celebra stradă Mătăsari, de la Bd. Pache Protopopescu până la strada Matei Voievod. Cel mult zece minute la pas săltăreț, cale de o oră de căscat ochii. Știam că voi descoperi ceva, așa că mi-am rezervat o jumătate de oră pentru această excursie. A fost bine.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 