Posts tagged ‘Bucuresti’

03/11/2010

Fatadă decăzută în centrul Bucurestiului

Mi-e ciudă de fiecare dată când trec pe această stradă si văd această fatada tristă, dincolo de căzăturile căreia ghicesc vremuri mai luminoase (fără să fi fost vreodată vreo reusită arhitectonică deosebită, se vede cu ochiul liber). Nu stiu când a fost ridicată clădirea, nu stiu povestea ei, dar cred că i-a fost mai bine si, da, îi poate fi si mai rău…

toamn 007

Fatada fotografiata pe straduta dintre Banca Nationala si Calea Victoriei (colt cu Librăria M Eminescu). FOTO: Călin Hera

P.S. Îmi amintesc campania pornită de Alex

21/10/2010

1.FC Koln de Pipera

Am fotografiat acest autobuz, care a apartinut echipei de fotbal 1.FC Koln, în fata statiei de metrou Pipera din Bucuresti, azi dimineată, joi, 21 octombrie 2010. FOTO: Călin Hera

M-am întors câtiva pasi ca să fac această fotografie (ardelenii reactionează mai agale, poate de-aia). Îmi amintesc tramvaiele din Nurnberg circulând pe strada Liviu Rebreanu, prin anii 1993. Aveau un aer aparte, cu usi care se deschideau/închideau automat, cu scaune curate, elegante, din lemn, cu afisaj electronic. Le stiam din Nurnberg si m-am bucurat să le folosesc în Bucuresti. (După vreo doi ani au început să se strice, dar nu despre asta vreau să vorbesc acum.)

Autobuzul inscriptionat cu însemnele clubului 1.FC Koln a fost folosit de echipa din Bundesliga în urmă cu cel putin 30 de ani, cred. (Chiar, vă întreb: stie cineva când a fost acest autobuz „autocarul” echipei de fotbal 1.FC Koln? Eventual cu dovezi foto 😉 ). Cu sigurantă, oamenii s-au bucurat pe vremuri, atunci când clubul a achizitionat masina asta. Probabil că se simteau meseriasi călătorind cu acest autobuz. Va fi fost confortabil. Cine stie ce rablă a înlocuit?

Iar acum, minunea a ajuns autobuz rablagit la mama naibii, în Bukarest, Rumanien. Sic transit gloria mundi!

UPDATE.
Multumită lui Serban Popescu, pot să vă arăt ultimul autocar achizitionat de 1.FC Koln (în luna iunie, anul 2008, fix înainte de criză!). Un autocar de 13 metri lungime, cu 30 de locuri, TV, internet si alte minunătii la care nici nu te gândeai în epoca autobuzului de mai sus.


Autocarul de acum seamănă cu o Săgeată Albastră (rosie), nu-i asa? Am luat fotografia de la site-ul clubului FC Koln

29/09/2010

Fără statui la Universitate

Stiam că statuile vor fi scoase, pentru că urmau „lucrări de investigare, cercetare, depozitare si conservare ale constructiilor în vederea construirii parcajului subteran Piata Universitătii” (beneficiar Prointec România, executant Comimpex, aviz constructie 7343/03.09.2010 – dacă am notat bine). Ultimele dăti când am parcat lângă BCR, seara, era tot mai anevoios. Stiam, deci.
Dar când am văzut, cu ochii mei, excavatoare în loc de Spiru Haret sau Mihai Viteazu, am avut o strângere de inimă. Era ca si cum ar fi dat bomba si ai fi fost nevoit să treci mai departe, ce să faci?

Fotografie făcută de mine luni, 27 septembrie 2010, în Bucuresti, la Universitate

28/09/2010

Car cu boi cam cât un Ferrari

Poate un tablou pictat de un român să fie vândut cu un sfert de milion de euro? Cei de la Artmark cred că da. Ei speră că joi, 30 septembrie, vor da lovitura la licitatia pe care o organizează la Sala Operei Nationale Bucuresti (bd. Mihail Kogălniceanu 70-72). Ei mizează pe un „Car cu boi” al lui Nicolae Grigorescu, provenind din Colecţia Teodorescu din Bârlad. Este tabloul din imaginea de mai jos.

Car cu boi, ulei pe pânză, 60 x 80,5 cm, semnat si datat dreapta jos cu rosu, Grigorescu 1890, valoare estimativă 150.000 – 250.000 de euro (pretul de pornire se va situa sub limita minimă a evaluării) – am citat din catalogul licitatiei, care poate fi urmărită live pe http://artmark.ro

Licitatia e mai amplă, însă, sunt muuult mai multe lucrări scoase la vânzare, unele la preturi accesibile (dacă aveti deoparte 15.000 – 20.000 de euro pentru mici răsfături).

Poate că acest tablou va fi vândut cu 120.000 de euro, cu 200.000 sau deloc. Până când vom afla pretul corect, să notăm că e cotat cam cât un automobil Ferrari. Dacă cineva v-ar da acesti bani si v-ar cere să cumpărati, musai, fie masina, fie tabloul, ce ati alege? (Si de ce?)

24/08/2010

Cât costă o menajeră?

Pentru un cosaş plăteşti 80 de lei/zi, plus mâncare şi băutură. Teoretic, începe ziua de muncă la 5 dimineaţa. Practic, pe la 7, după ce îmbucă ceva. La 10 face o pauză de o jumătate de oră, când ia o mică gustare. Trage apoi până pe la 13, când mănâncă şi apoi se întinde puţin, la umbră. De la 15 la 17, mai bagă o tură. Apoi mănâncă bine, bea sănătos şi ne vedem mâine.

Cel puţin aşa am aflat astă-vară, în timpul cositului, undeva, pe dealuri olteneşti.

Pentru o menajeră care îţi face curăţenie în casă plăteşti 80-100 de lei/zi. Vine la 7.30 şi pleacă…, nu ştii când. Atunci când vii acasă de la birou, găseşti apartamentul curat (cel puţin acolo unde se vede; dacă tragi niţel canapeaua sau cauţi unghere mai ascunse, găseşti praf doldora, dar cine se uită acolo? Şi, apoi, e greu şi unde găseşti o femeie de încredere căreia să-i laşi casa pe mână?).

Sunt munci comparabile? Merită să dai aceşti bani sau să-i câştigi?

19/08/2010

Probabil cel mai frumos apus de soare

Eu văd culorile în felul meu, care e diferit de al celor mai multi oameni. Dar de ce e rosul lor mai bun ca al meu? Dar nu despre asta am vrut să vă vorbesc. Ajungi, uneori, să spui despre o imagine reală că e ca o pictură, asa frumoasă e! (Temă de meditatie.) Cerul pe care l-am fotografiat aici, la apus, mi se pare incredibil de frumos. E o sărbătoare a culorilor.
P.S. Click pe foto pentru imagine-poster!

Aseară am plecat de la birou un pic mai devreme decât de obicei. Norocul meu! Pentru că am avut parte de o priveliste cum rar mi-a fost dat să văd în Bucuresti (sau, poate, în Bucuresti nu mă prea uit în jur, că sunt mereu grăbit?).
Am văzut un apus de soare fantastic. Mi-am multumit, în gând, că am la mine aparatul de fotografiat. Apoi m-am cătărat pe un gard. A iesit ce vedeti!

Nu mă pot hotărâ care fotografie îmi place mai mult. Pentru că, în mod normal, ar fi trebuit ca aici să fie numai una. Dar care? Aceasta sau prima?

19/08/2010

Muzeul satului. Caru cu Bere

Au venit din Irlanda. Au stat două nopti în Bucuresti. Erau avertizati că traficul e teribil, de aceea n-au închiriat vreo masină. De ce să mă stresez să schimb viteza cu mâna dreaptă, când si asa as fi stresat de trafic?, mi-a explicat el. Dar noaptea, la zece si jumătate, s-a circulat foarte OK prin Bucuresti (desigur). Nu-i chiar asa rău traficul, mi-a zis, când a ajuns la hotel. Stai să vezi!, l-am avertizat. A doua zi a văzut.

Unde să duci pe cineva care vine prima oară în România, care-si face concediul lângă Sibiu, la o pensiune cochetă, si vrea să stea o zi prin Bucuresti? (Iar tu n-ai cum să-ti iei liber de la serviciu.)

Seara, la Caru cu Bere, mi-au spus că le-a priit la Muzeul satului (fixul meu!) si le-a plăcut la Muzeul de Artă contemporană. Acum se află într-un tren care serpuieste printre dealuri, cred.

Am ales o fotografie cu fiică-mea, făcută vara trecută. Tocmai mi-am dat seama că a trecut un an de când n-am mai fost pe la Muzeul satului. Trebuie să repar!

18/08/2010

Constatare amiabilă

Impact
– Ce scrâşnet puternic!
– Ce prezenţă de spirit, ce maşină frumoasă.
– Ce frâne bune! ABS?
– Ce izbitură puternică, totuşi, ce mulţi gură-căsca.
– Ce nenorocire, cât ghinion, ce sosire promptă a poliţiştilor, ce anchetă sumară!
– Ce sirenă mişto are ambulanţa, ce cretini sunt în trafic.
– Chiar, ce trafic impresionant!
– Ce zi frumoasă, păcat că vă curge sânge din cap. Doare?
– Şi totuşi, ce culoare intensă! Ce reuşit se combină cu bandajul alb!
– Şi ce bine vă stătea cu mustaţă.

NOTĂ. Acest PA a mai fost publicat pe acest blog. Mi-am amintit de el întrucât jumătate din ziua de azi am petrecut-o la „Constatări amiabile”. N-am acum răbdare, dar interesante studii psihosociologice se pot face acolo.

16/08/2010

De ce s-au născut?

Poate cea mai teribilă ştire e cea despre tragedia de la Maternitatea Giuleşti. E şocant!
Nu ştiu cauza, dar totul are legătură, cu siguranţă, cu starea precară a spitalelor din România, cu sistemul sanitar deplorabil. Ştiţi, cu toţii, că e aşa. Altceva vreau să spun. Ştiu că nu e treaba mea să înţeleg Planul, dar nu ştiu pentru ce s-au născut puii ăia de om… Nu vreau să mă gândesc nici la ceea ce e în sufletul părinţilor, care se vor fi bucurat că, iată, sunt părinţi.
Şi încă ceva care mă cutremură: oare care e şansa ca identificarea nou-născuţilor să fie sigură 100%?

16/08/2010

Ploaie de dimineaţă

Azi dimineaţă m-a trezit ceva ca o ploaie. Ce bine că plouă, mi-am zis, şi mi-am înfundat mai bine capul în pernă. Dar ploaia era prea zgomotoasă şi fereastra prea deschisă. Şi ce ploaie cu soare! Da, soarele se strecurase deja printre blocuri (nu mă întrebaţi cum).
Era 7.45 şi nu mi-a luat, totuşi, prea mult până să-mi dau seama că, în realitate, erau doi muncitori de la spaţii verzi care „plouau”. Oamenii se găsiseră, la ora aia, să tundă iarba din faţa blocului (stau la bloc) cu cele mai zgomotoase maşini din lume.

Acum e ora 8.15, s-a făcut deja cald şi, fireşte, linişte. Muncitorii de la spaţii verzi s-au topit.

Etichete: , ,
14/08/2010

Febră (r)

Toate-s vorbe, vorbe, vorbe, dar creeaza atmosfera, i s-a intamplat lui Oliviu, parca era in transa, avea febra mare, s-a dus la Anda, prietena lui, unde mergi, ba, nu vezi ca e camin de fete, face portarul pe smecherul, ce naiba, doar il stie, e de-al casei, tovarasu’, unde te trezesti, e clar, are control, o ia pe Anda, merg amandoi in Regie, la familisti, la Cristina, o verisoara a Andei, sigur, intrati, voi dormiti intr-un pat, noi in celalalt, trebuie sa ai grija de el, uite ce febra are, se simte de aici,

zâmbesc, verisoara si barbatu-sau, treaba lor, ce bine e noaptea cu Anda in brate, parca si febra a mai trecut, Oliviu doarme butuc, dimineata pleaca impreuna cu barbatul verisoarei pana la facultate, el ii zice sa mearga la medic, se pot intampla tampenii din lucruri pe care nu le bagi in seama, bine, zice Oliviu, se despart, si ce sa-i faca aia la dispensar, are putina febra, mare smecherie, o sa stea in pat, ceai fierbinte indulcit cu miere, o aspirina, se simte mai bine numai cand se gandeste la asta si la Anda, profesorul de Rezistenta zice sigur, mergi la camin, multumesc,

usa e inchisa, unde naiba o fi pus cheia, poate a pierdut-o, totul incepe sa se invarteasca, unde sa mearga, ajunge la caminul de familisti, cioc-cioc, deschide Cristina, verisoara, se vede ca dormea, si-a tras pe ea un halat, in casa e cald, resoul e in priza, patul celalalt, patul lor, e inca desfacut, culca-te, Oliviu se dezbraca, totul e plutire, ea a adormit deja, intoarsa pe partea cealalta, cu spatele la el, totul e fierbinte, totul e febra, pleoape grele, uite halatul pe scaun, ce naiba, doar nu s-a culcat goala, deh, oricum, sunt ca si verisori, Oliviu se baga in pat, asternutul arde, dar tot ce conteaza e ca nu mai trebuie sa faca nimic decat sa stea intins, parca ar fi intr-o barca, totul se leagana,

a vazut odata la Teleenciclopedia doi pui de leopard ca niste pisoi, era un televizor alb-negru, a veni mama-leopard, i-a luat in gura, cu tandrete, cum oare nu i-a sfarmat, nu stie de ce i-a venit acum aceasta amintire, are lucrare la mate, la liceu, acum parcă e pe un deal verde, bate vantul, ii smulge foile, nu le poate aduna, foile scrise se invartesc in jurul lui, rezolvase, e vechiul vis care il chinuie din cand in cand, e intr-un carusel de la balciul din Polovragi, manastirea Bistrita, manastirea Horezu, alba ca un cearceaf, fosneste cearceaful, Cristina zambeste în somn, a visat ceva placut, Oliviu e intre somn si nesomn, si-a mai revenit putin, ar pleca la facultate,

nu si-a imaginat ca verişoara are sanii atat de frumosi, ups!, aerul e fierbinte, desi e atat de cald el tremura,
Anda ii spunea ca azi-noapte a scos resoul din priza, nu mai aveam nevoie de el pentru ca ardeai tu, Oliviu, l-a sărutat, daca te imbolnavesti tu vreau sa fiu si eu bolnava, esti nebuna, daca ma imbolnavesc eu tu trebuie sa fii sanatoasa, sa ma faci bine,

nu-si mai imagineaza viata fara ea, s-au cuplat acum doua veri, la mare, crezuse ca e doar o gagica misto dar avea si creier, citise carti care-i placusera si lui, nici nu si-au dat seama cum s-a facut dimineata, au stiut amandoi ca vor fi impreuna si nu se vor mai desparti niciodata, ce cuvant ametitor, niciodata, ce noroc au avut unul cu celalalt, la inceput nimeni n-a vazut cu ochi buni legatura lor, tot orasul vorbea,

cine stie ce poveste au Cristina si barbatu-sau, s-au casatorit in urma cu un an, niciodata n-a privit-o atent, nici macar acum, cand i-a alunecat un picior din pat, ia uite cum sta, gata sa se pravaleasca, pe marginea patului, isi aminteste de un coleg din armata, tipul vorbea in somn, veneau toti sa-l asculte, vorbea coerent, intr-o noapte a cazut din pat, dormea la cucurigu, in sacul de dormit, nu si-a putut misca nici macar o mana, sa dea din aripi, s-a auzit o bufnitura, s-au adunat cu totii in jurul lui, privea tamp de jos in sus, nu-si dadea seama ce i se intamplase, avea ochii mari si intrebatori, parca a deschis ochii verisoara Andei, ba nu, i s-a parut, trebuie sa o inveleasca, se ridica, parca ar fi cocotat pe picioroange, simte furnicaturi pe frunte, sub tample, pune mana pe un colt de patura,

era odata internat, niste analize, i-au luat sange, se albise la fata, of, barbatii, a facut asistenta, era barbat, ce naiba, s-a dus in salon drept, fara sa se clatine, s-a apropiat de fereastra, aerul era proaspat, rece, de dimineata, se vedea cartierul Chizid, se vedea padurea, iar in dreapta acoperisul Castelului, era la etajul 6, cineva a strigat de jos, a vrut sa vada cine dar n-a mai apucat, a auzit doar un vuiet, a urmat o senzatie ciudata, foarte placuta, altfel, s-a trezit pe jos, il dureau capul si omoplatii, nu si-a dat seama unde se afla, a vazut intai linoleumul albastru, peretii albi, a urcat in pat, ii vine o comparatie idioata, dar parca nici pe varful Carja n-a urcat atat de greu, e bine acum,

vede patul celalalt, nu e nimeni in el, vede o patura pe jos, intinde mana, o ridica si se inveleste, da sa se intoarca dar simte ceva sub cap, e o mana moale, indoita din cot, cu degete lungi, a vazut odata o colonie de pinguini, tot la televizor si tot alb-negru, desigur, era noapte, noapte polara, un tip ii lumina cu o lanterna, stateau, asa, stransi unul in altul,

si ei, in armata, la poligon, la tragerea de noapte, tot asa, claie peste gramada, parca ar fi fost intr-un meci de rugby, cel mai bine era de cel din mijoc, trasoarele taiau intunericul insurubandu-se, atunci a vazut o stea cazatoare, i-a arata-o unul mai de la margine, altul a spus ca e trasor, trage compania a 5-a, plutonierul Luca, aia trag aiurea, s-au impartit atunci in doua tabere, cei care au spus ca e stea cazatoare erau mai putini si au inceput sa dardaie de frig, pana la urma au cazut de acord ca era trasor si s-au ingramadit iar, era bine, apoi le-a venit randul sa mearga pe aliniament, locotenentul Mitran urla la ei,

ba nu, nu e Mitran, e sotul Cristinei, venise in camin impreuna cu un coleg, sa-i dea un curs, ii da cursul, aproape il loveste cu el, ala pleaca mut, sotul Cristinei vorbeste tare, pare nervos, arunca haina pe scaun, Cristina are apa pe fata, cere un prosop, barbatu-sau i-l intinde, ba nu, ii trage o palma, ecoul il loveste si pe Oliviu in urechi, Cristina e îmbrâncită, cade pe scaun, trosneşte ceva, a căzut pe pe haina lui Oliviu, pe buzunarul in care isi tine stiloul, are degetele albastre,

ii striga tarfo, Oliviu se freaca la ochi cum a auzit ca trebuie sa faci ca sa scapi de un vis urat, sa te trezesti, s-ar ciupi, imbraca-te, lui i-a strigat, ce te holbezi asa, cara-te, cu el vorbeste, sunt doar ei in camera, ce s-a intamplat, ce problema ai, hai, pleaca, te rog, zice si Cristina, stins, o fi murit taica-sau, era bolnav, porcule, el e porcul, ce vrei sa spui, ce ai, nu inteleg, n-aveti un algocalmin, ma doare capul, vezi langa oglinda, deasupra chiuvetei, zice ea, tu sa taci, urla barbatu-sau si o plezneste iar, ea tace,

Oliviu gaseste pastila, o inghite si bea apa de la robinet, cu mana facuta caus, curvarule, ai zis ca te duci la medic, nevasta-mea-i medicul, porcule, nu stiu ce ma opreste sa-ti turtesc mutra asta prefacuta, eu stiu, se gandeste Oliviu, esti mai mic decat mine, abia imi ajungi pana la umar, si tu, tarfo, ce ti-a trebuit, cine stie de cand, prost sunt eu si proasta de verisoara-ta, pot baga divort, nenorocito, am si martor, cara-te, ma, hai, valea, pana nu te pocnesc, sunt un domn, unul fraier, boule, ca o iubesc pe vaca asta proasta,

hai, ma, ce te-a apucat, nu inteleg, ce naiba, e ca si cum am fi frati, lasa, ba, vrajeala, aseara am inteles, erai cu gagica-ta, la inceput si noi, pe unde puteam, dar sa te intorci in pat la nevasta-mea, nu-mi vine sa cred, sterge-o in clipa asta ca nu stiu ce fac, are un cutit lung pe masa, stai putin, cum poti sa-ti imaginezi asa ceva, porcule, hai, ma, nu inteleg de ce esti asa nervos, crezi ca n-are de ce, intervine ea si parca-l loveste cu ceva in cap, sunt nebuni amandoi, Oliviu isi ia haina de pe scaun si iese, o lasa plangand,

barbatu-sau statea infipt in mijlocul camerei, avea ceva comic in atitudine, ar fi putut sa-i cada un bec in cap, bine ca nu au pus si abajur, lui Oliviu ii rasuna in urechi cuvantul porcule si palmele de pe obrajii Cristinei, franturi de propozitii scurte, strigate, capul inca ii vajaie, are tamplele amortite, ii rasuna acel crezi ca n-are de ce, trebuie sa mearga la Anda, ii e dor de ea, afara a inceput sa fulguiasca, e placut, parca nici capul nu-l mai doare asa tare, e doar o amorteală si sunt furnicaturile din tample, parca ar fi intr-un pahar cu sifon, unde mi-o fi stiloul, se intreaba Oliviu.

NOTĂ. Text republicat. Prima oară a văzut lumina blogului în data de 9 aprilie 2009.

10/07/2010

Ala bala Portocala (iaca, vine si finala)

Am văzut sfertul de finală Olanda-Brazilia în Bucureşti, pe o terasă din Dristor, la o plasmă cu diagonală mare, cum sunt acum peste tot. Cel mai mult m-a impresionat un domn de vreo 35 de ani de la o masă alăturată, care era împreună cu soţia şi cu o doamnă mai în vârstă (probabil soacra). Ei, bine, omul a stat băţ, cu spatele la plasmă, chiar şi atunci când Robben Sneijder* a dat gol cu capul. „Ce bărbat e ăla?”, m-a întrebat colegul meu de suferinţa (ţineam amândoi cu Brazilia).
În weekend, cred că până şi acel bărbat, care cred că a fost pus înadins cu spatele la plasmă!, va scăpa cumva de nevastă şi de soacră, îşi va lua o bere rece şi va urmări atât finala mică (cred că Germania va câştiga, totuşi, chiar dacă vor juca multe rezerve), cât şi marea şi inedita finală Olanda-Spania.
De data asta, carcatiţa Paul poate greşi, aşa că nici nu mai contează ce pronostic va fi dat. Important e că Olanda va juca în portocaliu (ca echipă „gazdă”), deci va avea un atu. A, şi a câştigat tot până acum 😉

NOTĂ. Chestia asta a fost si Tabletă TV, azi. Sincer, nu stiu dacă Olanda va câstiga într-adevăr si nu stiu dacă m-as bucura, oricine va câstiga finala. Dar mă astept să văd fotbal.

* Noroc că mi-a atras atenţia Moş Călifar. E drept că a făcut două-trei glume proaste cu ocazia asta (şi i-au cântat în strună câţiva postaci de-ai lui), dar eroarea mea rămâne. Ceea ce regret.

28/06/2010

Hattrick la halbă

Că tot e în plină desfăsurare Campionatul Mondial de fotbal: am avut o supriză zilele trecute la un pub, S.A.L.T., din centrul vechi (localul e OK, recomand!). Supriza v-o arăt mai jos; mi-a amintit de un stabiliment asemănător pe care l-am „frecventat” în Viena).

Am fotografiat cu telefonul (că doar n-am avut aparatul de fotografiat la mine!). Dacă mă întrebati, cred că aici, în S.A.L.T., e mai cool decât acolo, la Viena. Dar e si cu doi ani mai târziu. Prietenii stiu de ce .

27/06/2010

Cuba de la metrou

Am mai văzut reclame d-astea la metrou Victoriei. Cea mai faină a fost la Milka, dar n-am fotografiat-o. Acum o am pe asta. Pare bună. Sunt curios însă cât de eficientă se va dovedi.

Era duminică, spre prânz, asa că am asteptat un pic până au apărut si niste oameni în cadru.

15/06/2010

Cu fiul la antrenament (la AC Milan Junior Camp)

Mi-am dus fiul la antrenamente la AC Milan Junior Camp. În copilărie nici nu aş fi îndrăznit măcar să sper că aş putea avea parte de aşa ceva. Poate că a fost mai mult o ambiţie a mea decât a lui. Surpriza e că-i place. Iar dacă îi place, atunci am să-l învăţ măcar ceea ce ştiu.

Iată-l la capătul traseului printre jaloane, o treabă mai grea decât pare, desigur 😉

Antrenamentul văzut după gard. În picioare, antrenorul italina şi translatoarea (click pt imagine mărită :P)

Cât despre părinţi, prin bălării…

P.S. Sunt nişte fotografii şi pe blogul fiului.

11/06/2010

Cu ce am plecat de la Bookfest

Am primit o carte la Bookfest si am cumpărat două (si voi mai lua cel putin două, de la ed. Vinea: „Din avangardă spre ariergaerdă” – Ion Pop si „Scene din orasul-vitraliu” – Dumitru Chioaru).

Cartea primită e „Povesti cu pilde pentru copii isteti”, de Claudia Groza. Mi-a spus că e pentru fiica mea, care i s-a părut foarte smipatică (i-a răsfoit blogul); deci, e pentru mine, că eu i-o voi citi, dacă nu cumva frate-său, care tocmai a terminat clasa a doua.

Tudor îsi alinie soldăteii. Le dă ordine, îi urcă în vagoane, îi trimite să facă lucruri rele”, ca să citez doar un mic fragment foarte incitant, recunoasteti!

Prima carte cumpărată e cea a Adelei Onete. Am sperat până în ultima clipă, clipa în care m-am trezit în fata editurii Ars Docendi, că o voi întâlni acolo. (Sper că lui Victor îi e din ce în ce mai bine!). N-am întâlnit-o, dar am găsit cartea, a cărei copertă o stiti deja. Cartea n-are încă autograful Adelei, dar îl va avea, o stiu. Am scanat pentru voi un poem care-mi place foarte mult, poemul de la pagina 13:

Cred că puteti da click pe fotografie dacă nu puteti citi asa, si totul va deveni mai mare 😉

Cea de-a doua carte pe care am cumpărat-o e cartea lui Grigore Cartianu. Am si un autograf fain pe ea; vă voi povesti mai pe larg după ce o parcurg. Ca primă impresie: e o carte impresionantă!

07/06/2010

Carnaval la after school

Vă arăt 2-3 fotografii de la o serbare făcută la un after school din Bucureşti, sectorul 3. Întâmplător (!), acolo merge fiu-meu. Au făcut carnaval.

Mi-a plăcut faza asta.

Secvenţă din timpul spectacolului, cu profa în centru şi o pălărie în primul rând.

Încercând recuzita

Etichete: , ,
05/06/2010

Câini trăgând la aghioase


Si câinii se odihnesc, nu-i asa? Că doar e weekend. Fotografie făcută în apropiere de Doamna Ghica

31/05/2010

Gaborul cu chipiu si gaborul cu pălărie


Am trecut pe lângă spitalul de urgență Floreasca. Era grevă. Cadrele medicale ieșite în fața clădirii scandau ceva. Am fotografiat, am zis să dau pe blog. Apoi am văzut ceva mai tare.

read more »