
Celebra scară melc de la Melk. Foto: Călin Hera (pt. mfc)
Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Ilarion deschide robinetele caloriferelor (pentru o aerisire corectă). Apoi le închide, dar nu pe toate, fiindcă intervin chestii: cartofii se prăjesc prea tare, fata nu găseşte un caiet, nevastei îi trebuie urgent ceva etc. Despre inundaţie află a doua zi la telefon. Trecuseră 6 ore de la umplerea cu apă a instalaţiei de încălzire centrală. Fiul lui Ilarion văzuse el ceva (un firicel vioi de apă ţâşnind din calorifer fix pe marginea toaletei) şi se simţise răzbunat: nu i se întâmpla doar lui.
L-am văzut în Piaţa Amzei. Mă pregătea să beau o cafea de lucru cu trei domnişoare oengiste (a fost o discuţie simpatică şi fructoasă), când mi-au sărit ochii (cât colo) pe capota unei maşini parcate destul de regulamentar. Un porumbel ţanţoş, mândru de masculinitatea lui, privea în jur. Nu părea că ar căuta ceva anume. Mai degrabă, cerea să fie admirat. V-am mai spus vreodată cât sunt de fascinat de vieţuitoarele din Bucureşti?
Domnul inginer s-a gândit să-i facă o surpriză domnişoarei asistent manager: a luat două bilete la Festivalul Enescu.
– Nu merg.
– De ce?
– Motivul e SALA.
Domnişoarei asistent manager îi place să accentueze anumite cuvinte. E atât de sexy atunci când o face încât îţi vine s-o iei în braţe şi s-o săruţi. Ceea ce domnul inginer a şi făcut, apoi a întrebat:
– Ce-are sala?
– E incredibil cum instrumentelor li se etufează armonicele, răspunde tânăra fără să mai accentueze vreun cuvânt, deşi ar fi putut. Citește în continuare
Dl. Lică face parte din categoria aparte a oamenilor care au convingeri. De exemplu, ştie precis data la care a făcut necesarul salt calitativ de la „nea” la „domnul”: 10 octombrie 1988. Pe vremea aceea o curta intens pe Fosta. Desigur, totul se întâmpla în imaginaţia lui pentru că nea Lică, maistru la Fabrica de Ace, era un timid. Student întârziat la seral, roşea când trecea pe lângă el fata cu ochii mari, neobosiţi. Citește în continuare

Partituri aruncate cât colo în zona Universităţii. Foto: Călin Hera (pentru MFC)

Prima ninsoare din acest sezon. La Braşov, fotografiată de Mediafax
E fascinant că, pe nou, anotimpurile sunt foarte clar delimitate. Am avut o vara lunga şi incredibil de bună – nici vorbă de seceta şi canicula cu care am fost ameninţaţi. Apoi, deodată, s-a făcut toamnă, la foarte scurt timp după echinoxiul de toamnă. Citește în continuare
Viaţa unui fotbalist e interesantă şi poate oferi săptămânal noi perspective. Un atacant devine sau nu faimos, în principiu, în funcţie de numărul de goluri înscrise în porţile adversarilor. Există unele gesturi care pot face ca răutatea sportivă din teren să se transforme în altceva şi să transmită o imagine pe care nici fotbalistul cu pricina, nici impresarii lui (şi nici familia-i) nu şi-ar fi dorit-o. Citește în continuare

Festvialul George Enescu 2013, Ateneul Român. Hilary Hahn, la capătul unei evoluţii care m-a mişcat. Foto: Andrei Gîndac
N-am văzut niciodată un exerciţiu de respiraţie atât de spectaculos precum a fost cel care a avut loc miercuri după-amiază la Ateneul Român. Dacă ai fi umplut cu apă sala Ateneului pe la orele 18:00 şi ai fi ţinut-o aşa timp de o jumătate nu s-ar fi înecat nimeni, deşi sala era plină de oameni. Ştiţi de ce? Pentru că oamenii ăia şi-au ţinut respiraţia Citește în continuare

Alee prin curtea Castelului de la Balcic al Reginei Maria. FOTO: Calin Hera (pt MFC)
Violonista Hilary Hahn, care va concerta miercuri la Ateneul Român, alături de Camerata Salzburg, este unul dintre artiştii cărora le place să ţină legătura cu fanii lor şi să le împărtăşească gândurile prin intermediului blogului personal şi al reţelelor sociale. Pentru Hilary Hahn, este important să se ştie făcând parte din Cetate, o cetate care numără şapte miliarde de oameni.
De exemplu, Hilary Hahn îşi invită fanii să-i aducă, după concerte, Citește în continuare

Fazil Say în concert la Ateneul Român, cu Lucerne Symphony Orchestra. FOTO Andrei Gîndac
Să-l vezi pe Fazil Say cântând e aproape la fel de minunat pe cât e să-l auzi cântând. Omul e un spectacol şi, chiar dacă s-a declarat ateu, cântă dumnezeieşte. Ateneul Român a fost miercuri seară plin de norocoşi. M-am numărat printre ei. Citește în continuare

Das Rheingold, Aurul Rinului, de Wagner – imagine dintr-un spectacol desfăşurat la Metropolitan Opera
Concurs-fulger. Fan declarat al conceptului Bucureştiul creativ, cum mă aflu, pun la bătaie două bilete la un super-eveniment din cadrul Festivalului George Enescu: Aurul Rinuluide Wagner, în interpretarea Rundfunksinfonieorchester Berlin. E prima parte tetralogiei wagneriene, unul dintre cele mai „grele” momente ale festivalului. Spectacolul începe la 19:30 şi are loc duminică, 15 septembrie, deci e un concurs-fulger!
Ce aveţi de făcut? E simplu: faceţi ceva creativ inspirat de Aurul Rinului. Sunt admise lucrări foto, filmuleţe, desene, picturi, poezii, proze scurte şi arhiscurte, maxime, cugetări etc. Important e să fie originale, creative şi să le primesc în timp util.
Anunţ câştigătorul mâine, la 12:00, urmând să-i înmânez biletele înainte de începerea spectacolului (fireşte). Da, ne-bucureştenii sunt dezavantajaţi, dar asta sper să nu-i împiedice să participe.
Când are timp, domnului Lică îi place să privească şi să asculte Oraşul. Nu-i place să-l miroasă, dar asta e altă poveste. Mi-a împărtăşit câteva din tehnicile lui; vi le voi dezvălui cu altă ocazie. De data asta am încercat doar să pun în practică unele dintre ele. Cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg şi una e teoria, alta practica, a ieşit ce-a ieşit (vezi mai jos), dar recomand cu căldură călătoriile cu tramvaiul. Din când în când, măcar.
Îl aştept de multişor. Vine. Urc. Precizare subînţeleasă: e înţesat. Cu toate acestea, o distinsă doamnă trupeşă, având trăsături caracteristice comercianţilor din mijoacele de transport în comun, îşi face loc prin mulţime împreună cu binecunoscutul îndemn subînţeles „Am cârlige de rufe. Papiote. Elastice am!”. Avea şi unghiere, Citește în continuare
O spun din capul locului: mi-a plăcut foarte mult spectacolul „The Infernal Comedy – Confessions of a Serial Killer”* de luni, de la Ateneul Român! Fac această precizare fiindcă m-a săturat de toţi pretenţioşii şi preţioşii care găsesc mereu nod în papură şi strâmbă din nas. Am o veste pentru ei: şirul de spectacole început în urmă cu cinci ani, cu reprezentaţii în toată lumea, s-a încheiat la Bucureşti nu fiindcă au cârcotit ei, ci pentru că John Malkovich vrea să ia o pauză după un turneu atât de lung şi de obositor. Citește în continuare

Umbrelă de soare, ca un cerc în colţuri şi cam ciufulit, prăbuşită pe plaja de la Balcic. Foto: Călin Hera (pentru MFC)

Pianistul Rudolf Buchbinder salută publicul în pauza recitalului susţinut la Sala Mare a Palatului împreună cu Orchestra Filarmonicii George Enescu, în ziua a 11-a a Festivalului Enescu
Îl ascult pe Rudolf Buchbinder cântând la pian cu Orchestra Filarmonicii „George Enescu” şi îmi place. Lucrez şi muzica lui Ludwig van Beethoven (Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră în Si bemol Major op. 19, Concertul nr. 4 pentru pian şi orchestră în Sol Major op. 58, Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră în do minor op. 37) îmi prinde bine, îmi dă ghes, liniştindu-mă în acelaşi timp. Citește în continuare