Pianistul Rudolf Buchbinder salută publicul în pauza recitalului susţinut la Sala Mare a Palatului împreună cu Orchestra Filarmonicii George Enescu, în ziua a 11-a a Festivalului Enescu
Îl ascult pe Rudolf Buchbinder cântând la pian cu Orchestra Filarmonicii „George Enescu” şi îmi place. Lucrez şi muzica lui Ludwig van Beethoven (Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră în Si bemol Major op. 19, Concertul nr. 4 pentru pian şi orchestră în Sol Major op. 58, Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră în do minor op. 37) îmi prinde bine, îmi dă ghes, liniştindu-mă în acelaşi timp.
Scriu în pauza transmisiei şi salut ceea ce a adus bun internetul: iată, poţi fi în sala de concerte a Festivalului George Enescu şi de acasă sau de la birou! E o senzaţie unică să te afli în sala de spectacole. Şi chiar au fost spectacole ca lumea în cadrul Festivalului (şi mai urmează 17 zile pline!). Dar e mulţumitor, chiar extraordinar, să fii în sală prin intermediul internetului (eu folosesc site-ul festivalenescu.ro).
Mă minunez ca ţăranul în faţa girafei, ca românii care cheltuiau mici averi în urmă cu o sută de ani ca să-şi cumpere aparate de radio şi primeau oaspeţi când radioul transmitea concerte (mulţumesc, Ioana Pârvulescu, pentru cartea Întoarcere în Bucureștiul interbelic ! ).
Urmează tot Beethoven. Mă pregătesc să reiau lucrul, mai plin de energie într-o după-amiază de mijloc de septembrie, probabil prima zi de toamnă a anului de graţie 2013.
O chestie interesantă despre Rudolf Buchbinder: deţine 35 de ediţii complete ale sonatelor lui Beethoven şi o vastă colecţie de partituri cu autograf şi documente originale sau ediţii prime. S-ar putea zice că omul are un fix. Sau o pasiune. Ori o profesie. Depinde cum vreţi s-o luaţi.
Mai multe detalii, aici
Călin Hera. PA-uri şi mirări 