Sebi, fiul lui Ilarion, crede că dl. Lică e un nene de gaşcă, doldora de poveşti amuzante, cu tâlc. Uneori tâlcul e atât de ascuns, că Sebi nici nu-şi mai bate capul să priceapă, preferă să îşi imagineze el un înţeles. Are darul ăsta dl. Lică, să-i incite mintea. Ieri însă l-a pus în încurcătură. Dl. Lică cumpărase o pâlnie din plastic. Era mică, verde şi cam murdară (căzuse pe jos). „E o mizerie, arunc-o”, i-a zis Ilarion. „Numai oamenii pot fi mizerabili, pâlniile nu”, a râs dl. Lică spre Sebi.
15/01/2015
UPDATE. Abonamentele s-au cam epuizat în 10 minute
Abonamentele la Festivalul George Enescu s-au epuizat într-o jumătate de oră. Printscreen eventim.ro
„Am reusit sa prind sector L, rand 3, central, pe A2. Hurray!”. L-am citat pe amicul meu Florin, care a reuşit să cumpere un abonament la Festivalul „George Enescu”. Citește în continuare
15/01/2015
Abonamente pentru Festivalul „George Enescu”
Se pun în vânzare abonamentele pentru Festivalul George Enescu. Sursa: festivalenescu.ro
Veşti interesante despre un eveniment care îmi este foarte-foarte drag: Festivalul George Enescu.
- Prima veste: azi, 15 ianuarie, de la ora 10.00, se pun în vânzare abonamentele pentru ediţia a XXII-a.
- A doua veste: festivalul se va întinde pe trei săptămâni mari şi late (30 august – 20 septembrie 2015).
Ştiu că printre cititorii acestui blog şi printre cei ai paginii mele de Facebook se află numeroşi iubitori de muzică bună, aşa că aduc mai multe detalii. Citește în continuare
14/01/2015
Desene pe lunetă
Desene pe lunetă într-o dimineaţă de ianuarie. Foto (cu telefonul) Călin Hera – mfc
11/01/2015
Pătraşcu, înamorat atât de rău încât nici nu mai ţine minte
Grăbit şi nu prea, amorezat din nou, de data asta de un freamăt, aşa cum bine îi stă unui orăşean la prima generaţie, Pătraşcu se împiedică de gânduri ce se bat cap în cap. O văzuse întâia dată la balcon şi ochii i se opriseră, hipnotizaţi, în ochii ei. Universul complotase în ziua aceea astfel încât el să treacă pe aleea dintre bocuri, făcând un ocol de la staţia lui 14, exact atunci când ea ieşise să respire aer îmbibat cu zăpadă. Era vrăjit. Şi fără căciulă.
– Dar ce am spus de mi-a răspuns?
09/01/2015
Planul B. De exemplu, şaorma
Sursa: foodpanda.ro
Pe la începuturile online-ului din România discutam cu un director al publicaţiei la care lucram despre cât de tare va fi internetul şi ce minunate oportunităţi va oferi. Era o discuţie pur teoretică despre o lume pe care ne-o imaginam, cu naivităţi inevitabile, ca fiind posibilă peste foarte mulţi ani. Am mai abordat subiectul, de-a lungul timpului, trecând în revistă ce fac deja alţii, având însă o inerţie mărişoară în a îndrăzni să facem şi noi. Nu eram copţi, nu era copt publicul, nu existau suficienţi cititori de presă pe internet, iar smartphonurile încă nu fuseseră inventate. Citește în continuare
08/01/2015
Păcate proaspete
– Ce se dă?, întreabă cu emoţie duduia cu batic făcându-şi loc la coadă.
„Păcate proaspete avem, păcate străine, de import!”, se aude o voce exersată. Oamenii, tineri, bătrâni, de toate vârstele, se îmbulzesc, dau din coate, se strecoară ca nişte peşti îmbrăcaţi în geci, paltoane sau pufoaice. „Super ofertă avem, trei păcate la preţ de două, doar azi!”.
– Dă dom’le câte unu’, să ajungă la toată lumea!, zbiară un ins răguşit în urechea duduii cu batic, care aprobă (din ce în ce mai emoţionată).
07/01/2015
Fixat de nevoie îndărătul unei ferestre
Vedere din Hunedoara, de la o fereastră, în vreme de iarnă. Foto (cu telefonul): Călin Hera
02/01/2015
Singurătatea lui Ilarion
Pentru Ilarion, noaptea de Anul Nou a fost mereu ceva deosebit. Copil fiind, părinţii îl lăsau, împreună cu fraţii lui, să stea treaz cât de mult rezista. Acum nu e cu nimeni. Are piftie şi sarmale, e îmbrăcat la patru ace, dar e singur. Chiotele de afară intră pe furiş în scara liniştită a blocului; cei mai mulţi vecini sunt plecaţi la petreceri. „Asta e”, îşi zice. Ridică paharul cu şampanie, închină. Miezul nopţii îl găseşte dormind cu capul pe masă. În jur miroase a băutură şi a singurătate.
22/12/2014
Poveste cu Apolodor
Vedere din Bucureşti. Trupa de teatru a copiilor. Foto (cu telefonul): Călin Hera
Am început excelent ziua de sâmbătă (azi e luni…), cu un savuros spectacol de teatru, pe scena de la La Scena*. O trupă de copii, din care face parte nepoată-mea (!), a jucat original şi proaspăt Apolodor. Versurile lui Gelu Naum au sunat aparte în interpretarea jucăuşă a copiilor. Foarte agreabil!
*În clădirea de la interscţia străzilor Mîntuleasa şi Calea Călăraşilor a fost, în anii ’90, sediul World Vision
17/12/2014
Sala de mese a măicuţelor de la Mănăstirea Horezu
Sala de mese a măicuţelor de la Mănăstirea Horezu. Foto: Călin Hera
15/12/2014
Moş Crăciun de la fereastră
Vedere din Bucureşti. Moş Crăciun de la fereastră. Foto: Călin Hera
13/12/2014
Omul cu nas şi Pocalul cu palincă
Pocalul cu Palincă. Foto: Călin Hera
Omul ăsta are nas, simte, e un Ales, îşi zice dl. Lică. Îmbrăcat cu o geacă de fâş bleo-jandarm, nebărbierit, cu ochii tulburi dis-de-dimineaţă, Omul cu nas îl miroase pe dl. Lică de la distanţă, încearcă să-l abordeze, dar ceva îl reţine: faptul că nu înţelege pe de-a-ntregul. De-ai ştii ce am eu aici!, îi vine domnului Lică să strige. Dar tace. Ajuns acasă, despachetează cu grijă sticla cu palincă primită din Ardeal, o agită uşor. Cele mai frumoase mărgeluţe!
În intersecţie, Omul cu nas îşi trage o palmă moale peste frunte: Mare bou am fost!
12/12/2014
Cristi Ştefănescu: E soarele, vedeţi? Hei, trezeala, neam solar!
Amicul meu pe care îl ştiu de o viaţă de om, să tot fie vreo 20 de ani, Cristian Ştefănescu, cel care era tipu’ ăla ca lumea de la Externe şi cu care n-am mai vorbit decât pe Facebook în ultimii ani, deşi deseori mă îndemn să ies naibii la o bere sau la un vin fiert cu amicii, are, printre multe calităţi, una la care eu ţin foarte mult: scrie al naibii de bine! Citește în continuare
12/12/2014
Decât soare. Gen
Vedere din Bucureşti. Faţadă de bloc comunist, reabilitat termic, scăldată în lumina soarelui de dimineaţa. Foto: Călin Hera
Deci, m-am plâns. Am scris pseoudoreportaje. Am publicat o droaie de fotografii. Am numărat zilele. Am scrutat cerul gălbejit. Am căutat, zadarnic, chipuri senine. Mneah! L-am deprimat până şi pe Alexandru… Aşa că, azi-dimineaţă, m-am bucurat cam cum se vor bucura peste doişpe-treişpe zile copiii văzând darurile de sub pomul de Crăciun. Era luna, neîntreagă, dar acolo. Până să văd şi soarele era chestiune de minute. Aşa că atunci când livingul s-a luminat ca în vremurile bune, îmi venea să le spun tuturor: „V-am zis eu?”, ca şi cum le-aş fi zis eu, ca şi cum aş fi avut vreun merit. Citește în continuare
11/12/2014
A 31-a zi fără soare în Bucureşti. Coafura rezistă
Vedere din Bucureşti. A 31-a zi fără soare. Coafura rezistă. Foto: Călin Hera
Am tot aşteptat. Degeaba. Încă o zi fără soare în Bucureşti. A 31-a. Debut timid, ceţos, uşor optimist. Umiditate scăzută. Lume apatică. Geci, căciuli, mănuşi. Frâne. La curbe, şinele trosneau. Aveam o zi întreagă înainte. Un soare întreg. Ieri erau 30 de zile de când. Ieri a nins apos, apoi a plouat şi a stat. Ieri a trecut. Acum trece şi azi. N-am mai văzu soare care să apară la ora de lună. Deci, poate, mâine. Coafura rezistă. Citește în continuare
11/12/2014
Regula orei opt fără cinci
Bucureşti, România. Ora cea mai idioată: opt fără cinci, dimineaţa. Toţi aleargă, toţi sunt în întârziere. Adică nu aleargă. N-au cum, totul e blocat. Pe trotuar, la semafor, un tată îşi ţine de mână copilul. Aşteaptă „să se facă verde”. Ghiozdanul puştanului e uriaş. Deodată, tatăl îşi ia inima în dinţi. Smuceşte copilul şi traversează printre maşinile înţepenite într-o coloană nesfârşită.
– Tati, dar e roşu.
– Acum ne grăbim, uneori putem să încălcăm regula asta, zice bărbatul şi îi pare rău.
10/12/2014
O lună fără soare în 15 fotografii
Vedere din Bucureşti. Soarele nu s-a mai arătat de 30 de zile. Foto: Călin Hera
10/12/2014
O dimineaţă în oraşul care nu a văzut soarele de 30 de zile
Vedere din Bucureşti. Soarele nu s-a mai arătat de 30 de zile. Foto: Călin Hera
Domnişoara cu cizme de cauciuc îşi strânge paltonul roşu pe lângă corp, îşi aranjează gluga, mai priveşte o dată în sus, dincolo acoperişului de la staţia de metrou 1 Mai, apoi îşi ia inima în dinţi şi iese cu grabă. Cad fulgi mari şi deşi de zăpadă apoasă, care se topesc în bălţi. Ici-colo, fulgii rămân pe parbrizele maşinilor, se aşează unul peste altul. Dar cine să-i bage în seamă, în afară de şoferii nervoşi şi ştergătoarele de parbriz care se mişcă plictisit? Citește în continuare
Călin Hera. PA-uri şi mirări 