Archive for ‘Mirări’

20/05/2010

Mafia lenjeriei intime

După cum bine se stie, trupul tărisoarei noastre e brăzdat, e hasurat de-a binelea, de numeroase mafii si măfiute. Dar ce zic eu „trupul”? Sufletul patriei e brăzdat! Revenind la trup, încearcă dl. Lică să-si ducă gândul până la capăt, vă reamintesc: mailul meu e bombardat cu mesaje tip „Congratulations you are the lucky winner”, „Buy Viagra 100mg/50mg/25mg from $1.89”. Adineauri, dragi prieteni, am primit „Recomandări de sezon. Lenjerie intimă – Click pe poze si le poti avea si tu”. Mai precis, ce?, vă întreb retoric. E mafie, vă zic eu, spune dl. Lică si bea un pahar cu apă plată.


Explicatie foto:
In conformitate cu Legea 365/2002 privind comertul electronic, acest mesaj nu este si nu poate fi considerat spam, deoarece:
– acceptare de primire a ofertei nu va implica financiar
– adresa d-voastra de e-mail a fost gasita fie pe un site public, fie intr-un ghid de afaceri, fie in adresele altor firme care ne-au trimis ofertele lor sau am primit-o cu ocazia unor intalniri de afaceri
– acest mesaj va este adresat cu scopul de a va invita sa beneficiati de serviciile companiei noastre si va este transmis in dorinta de a va tine la curent cu cele mai noi si mai profitabile servicii pe care vi le putem oferi.
Pentru ca intelegem si apreciem intimitatea d-voastra ne cerem scuze daca acest mesaj a ajuns din greseala la dvs.
Acest mesaj este o cerere de comunicare din partea noastră de a vă trimite materiale informative cu referire la serviciile pe care le oferim. In cazul în care nu sunteţi interesat vă rugăm ignoraţi acest mail. Conform legislaţiei României, orice firmă are dreptul la o încercare de comunicare comercială cu o anumită persoană.
Daca doriti sa fiti stersi din baza noastra de date, trimiteti mail AICI.

19/05/2010

Oameni în Shanghai

Mi-au plăcut, în Shanghai, oamenii. În general. De exemplu, mi-a plăcut deschiderea multora, atunci când vedeau că vreau să-i fotografiez. Multi se bucurau, pur si simplu.


Am făcut această fotografie într-un pasaj, lângă grădinile Yu Yuan, despre care constat că încă nu v-am scris… Am văzut întâi copilul din bratele lui, mic-mic (cred că nu împlinise o lună!), apoi l-am văzut pe tatăl mândru. Am vrut să fotografiez „de la sold”, dar l-am văzut luminându-se la fată si mai mult, la vederea aparatului foto mânuit de un alb. Asa că mi-a oferit unul dintre cele mai deschise zâmbete cu care am avut de a face!

Da, am întâlnit si chinezi care se fereau. Mai ales atunci, cu incidentul, nimeni nu a vrut să spună nimic-nimic. Dar e de înteles, într-un fel. Nu vreau să mă refer azi la aceia temători, ci la ceilalti, cei care voiau să comunice uman.

read more »

16/05/2010

O plimbare pe Wai Tan (The Bund)

Am privit cele mai semeţe clădiri din Pudong de pe malul celălalt al fluviului Huangpu, de pe The Bund (Wai Tan), „splaiul”-faleză. Bund este vechiul centru financiar şi economic, influenţat arhitectural de stilul european, cu clădiri neoclasice până la art-deco (formularea asta amgăsit-o pe undeva când documentam Shanghaiul, înainte de plecare – poate pe blogul lui Răzvan Pascu, un călător în faţa căruia îmi scot pălăria!).

 


Clădiri din Bund care duc cu gândul la oraşe europene. Pe astea le-am fotografiat din mijlocul intersecţiei, dacă nu mă înşel.


Aici eram pe faleză, o faleză largă. Mergeam în jos, având la dreapta Bund şi la stânga fluviul, apoi Pudong


Am mers aproape un kilometru, apoi ne-am întors pe unde am venit. La întoarcere s-a întâmplat un lucru ciudat – pe care nu l-am fotografiat: la ora 23.00 a bătut un orologiu. Apoi s-au stins luminile de pe una din clădirile din Bund. Am înregistrat asta ca pe o anomalie, apoi am avut de a face cu un fenomen bizar: rând pe rând, timp de o jumătate de oră, s-au stins toate luminile care făceau din loc ceva feeric. La capătul „acţiunii”, ne aflam în plin mister: un întuneric aproape deplin, în care se ghiceau contururile zgârie-norilor şi se auzea clipocitul fluviului. Faleza se golise, iar oamenii de la salubritate lucrau deja cu o eficienţă incredibilă. Nu, n-am fotografiat întunericul.

14/05/2010

Nemuritorii Phoenix

Am o bucurie de copil la gândul că duminică seara as putea să revăd Nemuritorii (Pro Cinema, de la 20.00). E posibil să nu reusesc asta. Dar tot mă încearcă nostalgia după unul dintre filmele care m-au impresionat cel mai mult de-a lungul adolescentei. Nu atât prin poveste. Dacă tot vorbim despre presupusii oameni de taină ai lui Mihai Viteazu, cei din cartile lui Ioan Dan îmi par muuult mai credibili sau, măcar, mai savurosi. Chiar, stie cineva ce spun dacă vorbesc despre Cae Indru, Ducu cel Iute, Chirilă Zece Cutite sau Costache Caravană?

Până când îmi veti răspunde la această întrebare, postez, pentru coloana sonoră, câteva scene din „Nemuritorii”. Sunt departe de a fi fan Sergiu Nicolaescu, dar trebuie să recunosc că am descoperit muzica celor de la Pheonix gratie lui. Atentie, într-o perioadă în care erau pusi la index pentru că fugiseră din tară!

13/05/2010

Crocant

Vedere din Shanghai. Restauran „românesc” unde mergeam ca acasă, la ore la care, de obicei, proprietarii se pregăteau să închidă șandramaua. Foto: Calin Hera

Am plecat la Shanghai cu cel putin o idee fixă: să mănânc pui Shanghai asa cum îl fac ei, acasă. Veneam după o săptămână în care mă hrănisem (n-am găsit altă rimă) aproape exclusiv cu această incredibilă specialitate culinară (la expresul de la noi de la redactie, o portie e ieftină si relativ bună – dacă îneci dumicatii în mustar).

read more »

25/04/2010

Iute

Văzuse bolidul gonind încă înainte ca radarul ultraperformant să piuie, dat peste cap de viteza nemaiîntlnită la un vehicul terestru. Serios vorbind, nici n-avea cum să-l vadă. Aşa ceva nu poţi vedea decât după ce ţi se întâmplă.
Simţise, acesta e cuvântul. Simţise aşa cum doar un om versat, ca el, care văzuse multe la viaţa lui, putea simţi.
– E scurtă ziua?, l-a întrebat, ironic, pe omul-viteză.
Un tânăr ager la minte, din moment ce a răspuns, fără a sta pe gânduri:
– Depinde cum îţi place noaptea.


Fotografie făcută în Parcul IOR din Bucureşti. Acum îi zice Parcul Al. Ioan Cuza, ca o dovadă că totul se mişcă iute, inclusiv cei doi actori ai scenei de mai sus, care azi sunt prichindei, iar mâine vor fi, desigur, zmei.

23/04/2010

Mari actori, roluri mici

Am scris o tabletă TV, marcat de câteva secvente din „State de România”… Nu cred că sunt prea multe de spus în plus.

Starea de „State”

 Unele dintre cele mai greu de uitat momente din vremea studenţiei sunt serile de la Teatrul Mic. Priveam nemişcat la Valeria Seciu, Mitică Popescu sau Gheorghe Visu.

Pe Gheorghe Visu l-am revăzut joi seara, preţ de câteva secvenţe, cât m-am uitat, într-un serial difuzat de Pro TV. „State de Romania” îi zice. Avea o pălărie cu boruri largi (un pic diferită de cea din „Toate pânzele sus”), dinţi de aur şi vorbea nervos, cu un accent căutat ţigănesc, despre un „bulangiu” trimis la o chermeză de domni, în locul unei dansatoare sexy.

Ştiu că , în vremuri de restrişte, a prinde un rol într-o asemenea producţie e mână cerească. Până la urmă, trustul lui Adrian Sârbu a oferit şi oferă şansa unui trai decent multor monştri sacri ai teatrului românesc (le scriu numele cu emoţie: Florina Cercel, Vladimir Găitan, Marin Moraru, Sebastian Papaiani etc.).

Mi-e teamă doar că telespectatorii de azi vor şti despre aceşti actori doar că au jucat în nişte producţii mediocre de pe Acasă sau de pe Pro TV.

23/04/2010

Salvati Bucurestiul de altădată!

Alex Mazilu a început o campanie care merită sprijinită cu toate puterile. El va prezenta, săptămânal, fotografii ale clădirilor rămase din Bucurestiul de altădată, dar care sunt acum în pericol să se dărâme – fie din nepăsare, fie sub lamele buldozerelor.

„De ce sa nu demolam? De ce sa nu radem tot? si sa construim blocuri (eventual, turn) indiferent de locatie, inalte… foarte inalte”, spune Alex, ironic.

Sensibilizarea e primul pas către actiunea de protejare.

Sprijin actiunea de desteparea pornită de Alex Mazilu si sper să-mi pot aduce si eu modesta contributie.

„La intersectia strazilor Pitar Mos, Jules Michelet si Dionisie Lupu, vis-a-vis de un grup de statui pe care timpul le-a imbatranit prea devreme, abia mai respira casa de la numarul 72. Arhitectul Ioan I. Rosnovanu (Ecole des Beaux Arts din Paris) a creat-o in 1884 (dar ce mai inseamna pentru contemporaneitate 126 de ani?…) Casa a fost patronata, printre altii de generalul Alexandru Averescu si sotia sa (1859-1938)” – am citat de pe blogul lui Alex, unde găsiti mai multe detalii.


Casa de la nr. 72 de pe strada Dionisie Lupu. Foto: Alex Mazilu

20/04/2010

Drogurile de pe panou

Fotografie făcută din maşină, la intersecţia Petricani – Bd. Tei (sau aşa ceva), lângă benzinăria Lukoil. Îmi place concentraţia de elemente din acest cadru, în care, aparent, doar mărul „drogat” e viu. Încă.

Am observat un lucru: copiii observă panourile publicitare chiar mai bine decât adulţii. În urmă cu câţiva ani mi se părea un ultracatolicism să interzici reclamele la ţigări (sunt împotriva fumatului). Acum sunt mai înţelept şi ştiu că micuţii înregistrează tot.

De aceea, am ajuns să salut panourile antidrog. Iniţial, mi s-au părut idioate. Dar mesajul e simplu, uşor de înţeles şi, sper, de efect (atât cât se poate). Cel puţin copiii despre care ştiu eu (ai mei, ai colegilor) ştiu că drogurile sunt un lucru rău. Poate pentru că le povestim noi, poate pentru că se uită la filme (cu acordul părinţilor!), poate şi datorită unor astfel de panouri.

P.S. Eu încă nu mi-am dat seama dacă blogul spunenudrogurilor ajută la ceva sau nu.

19/04/2010

Horoscop

Ştiu oameni care iau asta în serios. Adică, aparent se amuză. Fac miştouri. Dar tot trag cu coada ochiului la cele „serioase”, de pe net sau din broşuri. Aşa, şi? Aşa şi nimic. Cel puţin în cercul meu de cunoscuţi şi în cel al cunoscuţilor de rangul doi (cunoscuţi ai cunoscuţilor), nu se iau decizii în funcţie de ceea ce scrie la horoscop.

Eu am trei amintiri cu horoscopul. Prima e din vremea studenţiei. Se schimbaseră vremurile, era în primele luni ale anului 1990, scriam la revista ING (a Politehnicii), şi aveam de umplut rapid un colţ de pagină rămas gol. Am „tras” un horrorscop la mişto, că se purtau atunci horoscopuri prin toate publicaţiile.

Două zile mai târziu, eram în tramvaiul 34. Pusesem ochii (aşa, estetic) pe un pâlc de trei tipe foarte vesele. Ce zic eu vesele, râdeau în hohote! M-am apropiat. Din ce în ce mai mult. Şi am văzut că râdeau citind horrorscopul. M-am simţit cu conştiinţa datoriei împlinite. Am scris despre asta şi aici (şi mi-am luat-o!).

Despre a doua nu vreau să povestesc. Persoana căreia i-am editat o vreme horoscopul activează încă, e o somitate, cred, şi îmi spunea că ea chiar studiază înainte de a spune ce şi cum.

A treia întâmplare e legată de un puştan de 16 ani, care se apucase să scrie la un ziar local dintr-un oarecare oraş. La un moment dat, pe lângă alte nimicuri importante pe care le scria acolo (era foarte talentat), a trebuit, nu ştiu de ce, să scrie rubrica horoscop. A dat o notă personală subiectului şi a ţinut rubrica respectivă vreo 4-5 luni.

Finalul a urmat unei întâmplări anume: o mătuşă a vizitat-o pe mama puştiului spunându-i cât de încântată e de horoscopul din ziarul local, mult mai buna, incomparabil!, decât cele din ziarele de la Bucureşti. „Numai de-aia cumpăr ziarul ăsta, pentru horoscop. Mă nimereşte la fix. Nu fac nimic până nu citesc horoscopul”. Când a aflat una ca asta, puştanul a renunţat la această îndeletnicire. Nu poţi să te joci „din burtă” cu soarta semenilor.

Voi ce experienţe aveţi cu horoscopul?

17/04/2010

Pepsi cu narcise

Am observat că se plantează flori de primăvară în mai multe locuri din oraş. Am văzut narcise galbene şi lalele minunate, de toate culorile. Ca tot românul, mă întreb cât vor rezista nerupte. Eu cred că sunt mai multe decât ar putea ei să rupă.


Narcise şi panseluţe fotografiate joi în apropiere de Doamna Ghica


Grup de narcise privind la o sticlă goală de pepsi

15/04/2010

Masina de joi

Si de ce să nu schimbi masinile, în fiecare zi, asa cum schimbi batistele* sau ciorapii?

* Mai foloseste cineva batiste „textile”?

14/04/2010

O lume de basm

Fotografie făcută în august 2009 în parcarea Mănăstirii Humor. Foto: Călin Hera

Fotografie făcută în august 2009 în parcarea Mănăstirii Humor. Foto: Călin Hera

A găsit usa fortată, casa în neorânduială si, mai grav, peretii mânjiti cu sânge. Micutii, trei la număr, zăceau fără viaţă. Capetele le fuseseră tăiate şi aranjate în fereastră, rânjind.

Din casă nu lipsea nimic de valoare, deci nu jaful fusese scopul acestor fapte reprobabile. „Plecasem la piaţă, să iau de-ale gurii pentru micuţi. N-am lipsit mult, poate vreo oră. Hai, două”, a declarat ruda celor trei victime, care a indicat un suspect principal.

read more »

13/04/2010

Asa simte el, muzică

Fotografia am găsit-o în revista Felicia.

Azi dimineată m-am întâlnit la metrou cu Adi Dobre. Mereu povestesc cu plăcere cu el. De astă toamnă, îmi spune, nu s-a mai uitat la Stiri. Un om întelept.

Totusi, în urmă cu câteva zile, s-a nimerit la o terasă unde plasma era fixată pe Pro TV. „Parcă era altă lume. Crime, accidente tragice, parcă toti românii doar asta au în minte, să-si dea în cap”, mi-a zis. Apoi mi-a spus că se bucură că stirile TV au ajuns doar niste tâmpenii fără de care se poate trăi. Si încă bine. Că vede oameni normali la metrou, că vin pe blogul lui (unul cu o scriitură aleasă) zeci de copii de 20 de ani din Ploiesti care gândesc normal. M-a bucurat injectia de normalitate din discutia cu Adi Dobre.

Câteva minute mai târziu am descoperit o altă insulă de normalitate: interviul cu Matei Bucur Mihăescu.
„Asa simt eu: muzică”, a răspuns pustiul la o întrebare a lui Dan.

Ca de obicei, povestea personajului ales de Dan se scrie sub ochii nostri. La interviu poate participa oricine vizitează Ziarul de la ora 5; cu totii sunt chemati să pună întrebări. Vă chem si eu să intrati într-o lume deosebită. O lume asa cum trebuie să fie.

13/04/2010

A fi sau a nu fi cu dividi

A ajuns şi Dilema Veche să vândă revista ca anexă a unor dvd-uri… Vestea e proastă numai pe jumătate.
Hai să privim, totuşi, şi jumătatea plină a paharului: e un prilej de a aduna colecţia Charlie Chaplin, ceea ce e ok.
Ar fi trist însă ca doar aşa să se salveze Dilema, unul dintre cele mai bune săptămânale care apar în România (nu cred să existe vreun alt loc cu aşa o concentraţie mare de semnături grele pe pagină).

08/04/2010

Legile blogosferei decente

Legea 1 a postărilor comunicante
Scopurile scrierii într-un blog: comunicarea, împărtăşirea, perfecţionarea scrisului, învăţarea.

Principiul desfătării
Citeşti un text într-un blog fiindcă îţi place, te desfată, afli ceva nou.

Legea legăturilor
Blogrollul e un instrument egoist care ajută la navigarea mai lesnicioasă printre blogurile pe care le citeşti cu plăcere.

Teorema skimbului de link
Schimbul de linkuri e permis, tot aşa cum e permis şi neschimbul. Prezenţa sau absenţa dintr-un blogroll nu te face nici prieten, nici duşman cu alcătuitorul blogrollului.

Legea comercială
Scopurile comerciale nu sunt de condamnat, dar pot altera comunicarea.

Legea bunului simţ
Bunele intenţii şi bunul simţ sunt necesare.

Axioma zero
Meschinăriile sunt triste.

03/04/2010

La piaţă

Am făcut un drum la piata Râmnicu Sărat. A fost o jumătate de oră reconfortantă si foarte bio. Am fotografiat cu telefonul.

 


Am găsit ceapă la fel de frumoasă si cu 1 leu


Erau munti de ridichi. Cam cu 1 leu – 1,5 lei. Sper, gustoase! Verdeata mi s-a părut scumpă. A trebuit să caut ca să găsesc cu 1 leu legătura de pătrunjel (am luat cu 1,5 lei). Pentru leustean cereau si 3 lei. Tarhon n-am găsit, de niciun fel


O multime de flori, îmbătătoare, proaspete. Un buchetel de narcise galbene (mie nu-mi plac, pentru mine narcisele sunt albe si atât!) era cam 1-2 lei


Coltul cu flori era, cred, cel mai animat. Narcisele albe erau 50 de bani firul.

29/03/2010

Dosar de lansare


Fotografie făcută la Castelul Huniazilor, la lansarea de la Hunedoara. Foto: Remus Suciu

Adun aici un mic dosar de lansare.

Breb, am mai spus-o, a făcut prima cronică, despre care pot spune că e emotionantă. (Mi-a mărturisit că a fost impresionat, ca un profesionist ce se află, de elementele arhitecturale ale clădirii în care se află, încă, Uniunea Scriitorilor).

Adrian Georgescu a reprodus Rolls Royce cu pisică

Adela, care m-a suprins în mod plăcut, recitând cum eu n-as reusi niciodată, Pădure de mesteacăn.

cell61, care a făcut câteva fotografii foarte reusite si a realizat cel mai amplu reportaj!

România liberă online, care a preluat stirea Mediafax, si unde un cititor a spus că „nici degeaba n-ar lua maculatura unuia care toata ziua isi bate joc de democratie, de romani si de Presedintele Basescu!”.

Si, nu în ultimul rând, filmuletul de pe evz.ro, realizat de colegii de la B1TV.

UPDATE.
LeeDee P. a scris că sala a fost arhiplină si a publicat pe siteul propriu poezia Solutia doi.

Mircea a făcut un interviu cu subsemnatul, pe trilema. Aşa am aflat că, nu ştiu unde, a ars un bar. 😉 Şi mi-am amintit, nu ştiu de ce, de interviul anticipativ din Ziarul de la 5.

UPDATE2.
Vania prezintă si el cartea (multam fain!). Se opreste la Rolls Royce cu pisică. De ce? Pentru că e cu pisică!

UPDATE3.
O mică recenzie în Realitatea bănăteană.

UPDATE4.
A mai fost o lansare la Bookfest. Claudia spune că păream timid. Ea a reprodus câteva versuri din Rochia ta încă neîmbrăcată.

ALT UPDATE. Mentionarea din Observatorul cultural (autor: Daniel Cristea Enache), despre care pomenesc aici.

ALTUL: Recenzie în Forward Romania (Julia Salanki)
Notă în Provincia Corvina, semnată Eugen Evu.

Cartea poate fi cumpărată (deocamdată)
– de la librăria Muzeului Literaturii Române (18 lei)
– online, de la editură: edituravinea@yahoo.com (18 lei + taxe postale). Dacă doriti si autograf, va trebui să-mi scrieti pe ticorosu@yahoo.com.

23/03/2010

Telecomanda personală

Iscat de mine însumi, vă propun un mic experiment. E simplu. Vă întreb ce programe TV aveti pe primele nouă butoane ale telecomenzii.

La mine e asa:

1. TVR1
2. Realitatea TV
3. Antena 3
4. Pro TV
5. Antena 1
6. HBO
7. Pro Cinema
8. TV 1000
9. GSP TV

Când voi avea timp, voi trece pe pozitia 9 Viasat History. Pur si simplu îmi plac enorm documentarele de acolo!