Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Vedere din București. Aeul de pe o alee strâmtă lângă Rond Baba Novac. Foto cu telefonul: Călin Hera
Afirmația din titlu este forțată. Pentru că, eu, unul, nu am vorbit cu Aeul despre acest lucru. Discuțiile noastre, obsedante într-o vreme, erau despre locurile unde a apărut aeul, atitudinea lui nonconformistă, surpriza descopirii a noi și noi aei („Nu scrii tu atâtea articole câte apariții pot eu să am”, mi-a zis la un moment dat, după ce mă împresurase de-a binele, organizase o ambuscadă aeuistică).
Vedere din Balcic. Detaliu cu locul din care lipsește cana „Băsescu”. Sunt la locul lor cănile „Iohannis” și două „Ceaușescu”. Foto cu telefonul: Călin Hera
Prima oară când am văzut taraba cu căni am rămas paf. Cine ar cumpăra așa ceva? Cine ar da 5 leva ca să bea ceai din mutra lui Lenin sau din mutrele ălorlalți? Brrr!
Cal bulonez prezentat cu mândrie în Bâlciul Polovragi. Foto cu telefonul: Călin Hera
V-am povestit despre Bâlciul de la Polovragi și marea dezamăgire pe care am avut-o (confirmare a dezamăgirii precedente). A fost totuși un lucru care m-a impresionat. M-a dat gata. M-a lăsat pe spate. M-a făcut să zic „Pfuuui!”. Ceva neașteptat, la care m-am gândit mult timp după aceea. Și cum ar fi fost dacă?, mi-am zis, apoi am zâmbit în sinea-mi.
La Tiraspol, în vreme de război, împreună cu prietenul nostru, care ne-a fost translator. P.S. Bărbosul sunt eu. Foto: Sorin Stanciu
Îl caut pe băiatul din această fotografie. Pe cel mai tânăr. Nu pe bărbos. Bărbosul sunt eu. Eu din urmă cu 23 de ani. L-am cunoscut atunci, cu ocazia călătoriei în Transnistria, pe vreme de război.
Dig în Balcic, ca o prelungire a falezei. Foto: Călin Hera
Am două rețete personale anticaniculă. Prima se numește Balcic, a doua Munții Retezat. Două destinații pe care mi-am propus să le bifez în fiecare vară la vreme de caniculă. Nu oferă doar răcoare, ceea ce nu-i de colo, ci și desfătare. Cel puțin așa funcționează la mine.
Biserica Grămești, Vâlcea. Clopotul din pridvor. Foto cu telefonul: Călin Hera
Descopăr an de an lucruri pentru care nu aveam ochi în copilărie, când eram preocupat, firește, de joacă, șotii, pescuit, cățărat în copaci, prins șerpi și alte năzdrăvănii. La vacanțele de la Horezu mă refer. Printre descoperiri se află mulțimea de biserici vechi, cu picturi unice, care amestecă imaginile cu sfinți și scene biblice cu imagini păgâne și inscripții ciudate – cel puțin atunci când te gândești la o biserică. Au început a fi renovate, dar timid. Multe sunt căzute, teamă mi-e că definitiv dacă nu intervine vreun Prinț Charles. Și-i păcat, pentru că locurile și ansamblul acestor biserici și mănăstiri rivalizează cu cele din Bucovina. Și cum turismul ecumenic e la mare modă (iar prin zonă sunt o droaie frumoasă de turiști încă din vremea vacanțelor copilăriei mele), lucrurile sunt ca și puse pe tavă. Azi vă arăt câte ceva lucruri despre Biserica Grămești.
Trovanți care fac și umbră. Foto cu telefonul: Călin Hera
Din capul locului trebuie să mărturisesc faptul că pentru mine a scrie pe blog e o chestie relativ nouă. Am blog abia de șase ani jumate. Înainte de asta am scris te miri pe unde, fără să bănuiesc măcar ce suprize mă vor aștepta. Dar să nu anticipăm.
Veste bună pe bac. Foto cu telefonul: Călin Hera
… depinde de cine întreabă. Depinde de oră, zi, cotele apelor Dunării. OK, prețul e afișat, acceptat de autoritatea care trebuie să accepte, dar asta nu înseamnă nimic. Cel puțin asta am pățit eu. Să vă povestesc.
Vedere din Hunedoara. Castelul Corvinilor văzut noaptea. Pe vremea când făceam popas la poalele lui, la mijlocul turelor de jogging, nu era luminat. Dar lună plină am prins. Foto: Călin Hera
… pe vremea aia nu se inventase joggingul, ca sport de masă. Cel puțin, nu în România. În orice caz, nu la Hunedoara. Nu l-am inventat nici eu sau prietenii mei, iar ceea ce făceam noi atunci nu era jogging, era altceva. Oricum, ceva cu care am rămas.
Vedere cu brazi. Foto cu telefonul: Călin Hera
Se uitau la mine ca proastele. Erau patru și cea mai curioasă avea ceva straniu în privire. Ochi sticloși, negri, ficși, fără nuanțe. Ca să vadă mai bine ce și cum, întorsese capul și mă privea așa, dintr-o parte. Eram Intrusul și trebuia să afle rapid cum să reacționeze. Am mai făcut un pas spre ele, cu cele mai bune intenții. Pe toate patru-n brațe v-aș ține, la o adică, dar ceva mă reține – am încercat eu o rimă. Dar mințeam și ele și-au dat seama. Curcile, de ele zic. Au început să curcăiască până când a apărut, amenințător, Curcanul.
Vedere din București. Blocul nou intră brutal în colțul blocului vechi, la capătul străzii Poiana Narciselor. Foto cu telefonul: Călin Hera
Trecem deseori prin pasajul care face drumul cel mai scurt de la Sala Palatului la Parcul Cișmigiu, prin Piața Iosif Sava. Eu, unul. Ne grăbim mereu, ba spre parc, ba spre centru. Eu, unul. Rareori privim mai sus de nivelul ochilor. Eu, unul, mă mai opresc uneori și mă uit. Minunându-mă.
Vedere din București. Imaginea fără cuvinte a unui fost copac din fața UEFS. Foto cu telefonul: Călin Hera
„A fost taiat un brad batrân
Fiindcă făcea prea multa umbră…*” (Nicolae Iorga)
O melodie destul de celebră pe vremea lui Ceaușescu, interpretată de o voce care ar fi meritat o soartă mai bună, cea a lui Cornel Constantiniu, se tânguia pentru tăierea unui brad bătrân. Iorga folosea imaginea bradului bătrân pentru a-și personifica soarta. Mi-am adus aminte vocea lui Constantiniu (mai jos puteți asculta o înregistrare postdecembristă) când m-am confruntat cu ceva ce m-a revoltat.
Vedere din București. Un copac cu ciori în Parcul Cișmigiu. Foto cu telefonul: Călin Hera
Prima oară m-am îndrăgostit de Parcul Cișmigiu pe când eram în Hunedoara. Era un must go la fiecare vizită la rudele din București, dar era mai ales eroul implicit al cărții lui Eugen Băjenaru (Cișmigiu & Co.). A doua oară m-am îndrăgostit de Parcul Cișmigiu student fiind. Eram nelipsit de la spectacolele Teatrului Mic și Cișmigiul se afla mereu între teatru și stația de metrou Izvor :). Eram romantic, îmi plăceau Colțul Șahiștilor și luna printre ramuri și, oricum, Tineretului arăta jalnic atunci, IOR nu făcea parte din lumea mea de atunci, iar în Herăstrău se ajungea mai greu. În Cișmigiu am răspândit într-o noapte, împreună cu o bună prietenă, manifeste anti-Ceaușescu, scrise în camera de la cămin. În plus, cred că am mai precizat, eram un tip romantic.
Vedere din București. Trash magic. Zâmbet unic aflat la capătul străzii Poiana Narciselor. Foto cu telefonul: Călin Hera
Vedere din București. Intersecția din rondul Baba Novac, văzută într-o dimineață de iunie. Foto cu telefonul: Călin Hera
Un metru de tarte de zmeură și vișine. Foto cu telefonul: Călin Hera
Călin Hera. PA-uri şi mirări 