… depinde de cine întreabă. Depinde de oră, zi, cotele apelor Dunării. OK, prețul e afișat, acceptat de autoritatea care trebuie să accepte, dar asta nu înseamnă nimic. Cel puțin asta am pățit eu. Să vă povestesc.
Încep cu o amintire. Dacă nu vă interesează, săriți următoarele două paragrafe.
În copilărie, fiindcă știau că e o aventură pentru noi, ai mei obișnuiau să facă în așa fel încât drumul la sau de la mare să treacă pe la Călărași, anume pentru a face traversarea Dunării cu bacul. Îmi amintesc emoția de atunci, ușoara teamă, fascinația de a privi atât de aproape „străinătatea” – blocurile comuniste din Silistra, atât de asemănătoare celor de la noi. De aceea am poreclit acest oraș „Sinistra”.

Rampa vechiului bac, acum gata să fie năpădită de iarbă. În zare, rampa nouă. Foto cu telefonul: Călin Hera
Am regăsit bacul de la Călărași în ultimii ani. Îmi era familiar și mă miram că mulți cunoscuți ai mei nu-l experimentaseră. Ultima oară, l-am folosit în această lună, la începutul minisejurului la Balcic. Alegeți feribotul, ne-a sfătuit un amic din Călărași. Linia de ferry e nouă, ambarcațiunea e mai mare și pare mai sigură. Cu o seară înainte, același amic ne-a spus să mergem totuși cu bacul, fiindcă seceta a urcat sus bancuri de nisip printre care feribotul se mișcă mai greoi, a fost luată chiar în calcul ideea de a suspenda activitatea până la zile mai ploioase în aval.
Așa că am purces la bătrânul bac. N-am așteptat mult. Circulă din sfert în sfert de oră (în intervalul 6:00 – 22:00), respectiv din jumătate în jumătate de oră (între 22:00 și 6:00). Călătoria durează aproximativ 20 de minute. Am făcut poze, am plătit 15 lei, am urcat mașina pe bac și am trecut dincolo civilizat și destul de repede. Singurul „incident” a fost acela că un meseriaș cu numere de înmatriculare bulgărești și-a tras botul mașinii până în fundul nostru – al mașinii noastre vreau să zic. Nu s-a sinchisit să coboare ca să vadă ce și cum, a stat cu picioarele pe bord toată traversarea, vorbind la telefon și scuipând coji de semințe. Își dăduse jos șlapii.
Silistra părea mai sinistră decât de obicei; știu multe orașe amărâte din România, care arată mult mai bine. Dunărea, chiar așa, secată dramatic, era maiestuoasă și oferea peisaje de vis. Am retrăit emoția din copilărie, împărtășită acum cu copiii mei. Asta a fost la dus.

Blocurile din Silistra, de pe malul celălalt, arată la fel de jalnic precum în urmă cu 25 de ani. Foto cu telefonul: Călin Hera
Seceta e bună
Partea cool a fost la întoarcere, câteva zile mai târziu. Era vineri, 24 iulie, cam pe seară. Domnișoara căreia i-am spus că vreau să trec mi-a spus că nu e nicio problemă, dar biletul s-a scumpit, de la 15 la 35 de lei. Cum așa?, am întrebat. Uite-așa, s-a scumpit azi la prânz. Păstrasem doar 25 de lei, am zis că plătesc cu cardul. Nu se poate, a zis ea în sictir. Păi, și ce facem?, întreb. N-avem ce face, a dat din umeri. Apoi mi-a făcut o concesie: Puteți să vă întoarceți în Bulgaria, scoateți leva de la bancomat, schimbați în lei la casa de schimb și gata!
Am plecat năuc. Îmi făceam calcule – cam cât îmi ia să dau ocol prin județul Constanța ca să trec podul apoi la Cernavodă, numai să nu mă mai întorc pe la ăștia. Până la urmă, am aflat că cel mai apropiat bancomat românesc e în Ostrov, localitate aflată la 9 kilometri distanță. Am mai aflat că scumpirea a fost făcută după principiul „ăia nu mai pot trece cu feribotul decât din An în Paște, așa că lumea n-are încotro, vine la noi, să-i ardem pe fraieri!”. Cică nu a fost prima ispravă de acest fel. Cică înainte de apariția feribotului prețul unei traversări cu bacul era 25-35 de lei (pentru mașini mici), iar când a apărut concurența prețul a scăzut rapid la 15 lei (la ferry e 18 lei), lucru mediatizat intens la posturile de radio locale. Scumpirea de acum nu a fost mediatizată, a fost făcută haiducește, conform principiului enunțat mai sus.
Mie chestia asta mi s-a părut nașpa. Înțeleg foarte bine și apreciez regulile pieței, cerere / ofertă, dar parcă aici a fost vorba de altceva. Oare nu ar fi trebuit anunțat Consiliul Concurenței mai înainte? Oare ăștia care au bacul nu au și un contract cu CNADR? – lucrează totuși pe un drum național, DN 3.
Am folosit totuși bacul la suprapreț. Dacă nu aveam copiii cu mine, n-o făceam, de-al dracului. Dunărea a fost tot frumoasă. Am prins un apus de soare ca-n povești. Parcă până și țânțarii erau în extaz; au început să ciupească abia atunci când am descins pe malul stâng al Dunării. Dar mai rău ne-au ciupit patronii bacului.
Update. A mai crescut prețul în ultimii șase ani
mai 2021 – Primesc de la un cititor următoarea completare: „Acum feribotul are alt traseu iar bacul ostrovit taxează 70 la dus și 70 antors. deci 140 dus/întors”. Este foarte probabil ca prețurile (și obiceiurile) de la bacul din Călărași să se fi schimbat mai mult sau mai puțin. Sunt șase ani de când am scris acest articol. Totuși, câtă vreme nu am documentat eu informația, nu pot să jur pe roșu, vorba aia, că așa e.
UPDATE. Zona utilitară a acestui articol