Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Schi la Straja. Sursa: alpinstraja
Nu știu alții cum sunt, dar pe mine mă apucă pe la începutul lunii noiembrie un dor crescând de schi. Uneori, dorul acesta, pofta nebună de schi, bucuria și nerăbdarea sunt traversate așa, ca un junghi, de un sentiment din categoria mâhnire-enervare. Dor de schi, dor de schi, dar unde? Iar Austria?! Iar două zile pe drum? Că de Valea Prahovei m-am convins de multicel și nu mă mai încumet acolo în plin sezon până când vor construi ăștia autostrada, adică până când, dacă vor fi atât de buni, mă vor duce nepoții. Râd, firește, dar nu e râsul meu.
Munții Retezat. Cai pe-un picior de plai, pe-o gură de Rai. Lângă lacul Bucura, sub Curmătură. Foto cu telefonul: Călin Hera
Ziua Cârtiţei (Groundhog Day, 1993) este un film la care m-am uitat mereu şi mereu cu plăcere. În film este vorba despre un prezentator al emisiunii meteo trimis să facă un reportaj de la un festival local prilejuit de apariţia la lumina zilei a unei rozătoare care iese din hibernare în aceeaşi zi, an de an. Localnicii folosesc acest pretext ca să spună cum va fi vremea, în funcţie de apariţia rozătoarei, şi să-i tragă un chef straşnic. Pentru prezentatorul meteo e, deja, o plictiseală, fiindcă mai făcuse transmisii asemănătoare şi în anii precedenţi, patru la număr. Atât că, de data asta, i se întâmplă ceva ciudat: dimineaţa se trezeşte în ziua de ieri, a Cârtiţei, ale cărei întâmplări le repetă apoi, la nesfârşit. Ceea ce e amuzant o vreme, pentru că îi permite să facă mici modificări în program, în propriul avantaj (găsiţi trailerul filmului mai jos).
Vedere din Craiova. A doua cea mai întricolorată clădire, fotografiată de pe șoseaua suspendată. Foto cu telefonul: Călin Hera
Pe vremuri, exista un primar în Cluj-Napoca, pe numele lui Gheorghe Funar, care avea câteva fixuri de sorginte naționalistă extremă. Apreciat de unii (din ce în ce mai puțini), stingherind pe alții, Funar devenise celebru pentru luptele lui seculare cu ungurii și statuia lui Matei Corvin, respectiv prin vopsirea în roșu, galben și albastru – „e al nostru tricolor”, pentru cine nu știe -, a tot ce prindea. Așa ajunsese să fie Clujul, până la Boc, cel mai întricolorat oraș al României. Azi, băncile din Cluj sunt decente. Mă refer la cele de stat. Pe care stai, că bănci ale statului român – mai puțin.
Craiova. Clădire istorică plină de tricolor. Foto cu telefonul: Călin Hera
Munții Retezat. Lacul Bucura, cu Curmătura și Vf. Custurii. Foto cu telefonul: Călin Hera
Am căutat cea mai bună cale pentru a ajunge cel mai mult în inima Munților Retezat în cel mai scurt timp, cu cel mai mic efort. Am fost nevoit să fac asta din mai multe pricini, asupra cărora nu insist. Am ales intrarea prin Poiana Pelegii, unde se poate ajunge cu mașina mică, urcând de la Brazi de-a lungul Râului Mare până la lacul de acumulare / Gura Apei, apoi la stânga, spre Rotunda, cu trecere pe la Punctul de control, unde e o barieră și ai de plătit o taxă. Costă 10 lei / persoană adultă, plus 7 lei / mașină. E bine să te întorci până la 21.00, altfel îți petreci noaptea la barieră.
Dig în Balcic, ca o prelungire a falezei. Foto: Călin Hera
Am două rețete personale anticaniculă. Prima se numește Balcic, a doua Munții Retezat. Două destinații pe care mi-am propus să le bifez în fiecare vară la vreme de caniculă. Nu oferă doar răcoare, ceea ce nu-i de colo, ci și desfătare. Cel puțin așa funcționează la mine.
Biserica Grămești, Vâlcea. Clopotul din pridvor. Foto cu telefonul: Călin Hera
Descopăr an de an lucruri pentru care nu aveam ochi în copilărie, când eram preocupat, firește, de joacă, șotii, pescuit, cățărat în copaci, prins șerpi și alte năzdrăvănii. La vacanțele de la Horezu mă refer. Printre descoperiri se află mulțimea de biserici vechi, cu picturi unice, care amestecă imaginile cu sfinți și scene biblice cu imagini păgâne și inscripții ciudate – cel puțin atunci când te gândești la o biserică. Au început a fi renovate, dar timid. Multe sunt căzute, teamă mi-e că definitiv dacă nu intervine vreun Prinț Charles. Și-i păcat, pentru că locurile și ansamblul acestor biserici și mănăstiri rivalizează cu cele din Bucovina. Și cum turismul ecumenic e la mare modă (iar prin zonă sunt o droaie frumoasă de turiști încă din vremea vacanțelor copilăriei mele), lucrurile sunt ca și puse pe tavă. Azi vă arăt câte ceva lucruri despre Biserica Grămești.
Veste bună pe bac. Foto cu telefonul: Călin Hera
… depinde de cine întreabă. Depinde de oră, zi, cotele apelor Dunării. OK, prețul e afișat, acceptat de autoritatea care trebuie să accepte, dar asta nu înseamnă nimic. Cel puțin asta am pățit eu. Să vă povestesc.
Vedere cu brazi. Foto cu telefonul: Călin Hera
Se uitau la mine ca proastele. Erau patru și cea mai curioasă avea ceva straniu în privire. Ochi sticloși, negri, ficși, fără nuanțe. Ca să vadă mai bine ce și cum, întorsese capul și mă privea așa, dintr-o parte. Eram Intrusul și trebuia să afle rapid cum să reacționeze. Am mai făcut un pas spre ele, cu cele mai bune intenții. Pe toate patru-n brațe v-aș ține, la o adică, dar ceva mă reține – am încercat eu o rimă. Dar mințeam și ele și-au dat seama. Curcile, de ele zic. Au început să curcăiască până când a apărut, amenințător, Curcanul.
Vedere din Boston, cu Gelu, Dan și Tibi. Sau, după cum sună explicația foto originială: Athos, Portos și Aramis (sau viceversa), din Hunedoara la Boston. Sursa: bostondanieln.wordpress.com/
Prietenul meu Dan Necșa a avut parte de două călătorii în SUA în ultimele trei luni. Ceea ce mi se pare OK. Mai ales că cele două călătorii au inclus orașul meu preferat, New York (prima), respectiv orașul la care visez: Boston (a doua).
Cap de bour pe biserica din Olari. Foto: Călin Hera
Am auzit prima oară despre Biserica “Sfinţii Voievozi” şi “Sfântul Vasile” din satul Olari, Horezu, dintr-o poveste. Era vorba, în istoria cu pricina, despre o tânără din Bucureşti care şi-a petrecut vacanţa de vară în celebrul sat al meşterilor olari. Despre biserică se pomenea într-o doară.
Mănăstirea Dragomirna, mare câştigătoare azi la Premiile Europa Nostra, fotografiată în urmă cu patru ani de pe celălalt mal al lacului. Foto: Călin Hera
Aflu, via Naiv, că Mănăstirea Dragomirna restaurează atât de bine încât a dat lovitura la Premiile Europa Nostra, ediția 2014, proiectul Frescele Mănăstirii Dragomirna datând din secolul al XVII-lea, Suceava, ROMÂNIA obţinând atât un premiu la categoria Conservare, cât şi Premiul Publicului, pe baza voturilor a peste 10.000 de persoane.
Biserica Densuş, cea mai veche de pe teritoriul României şi unul dintre cele mai stranii monumente, văzută primăvara. Foto cu telefonul: Călin Hera
Biserica Densuş e una dintre cele mai stranii construcţii pe care am văzut-o. De fiecare dată când ajung acolo sunt impresionat
de liniştea pietrelor şlefuite de romani, de forma bizară a monumentului, de inscripţiile de pe pietre şi încerc mereu să îmi imaginez cum arăta biserica atunci când era întreagă. Nu mă plec cu smerenie în faţa celor care ştiu că originea construcţiei e anterioară venirii, dar îmi place să cred că biserica a fost construită pe un loc sacru. Poate este doar pacea şi liniştea din jur, priveliştea (munţii Retezat se văd în toată splendoarea), poate o mai fi şi altceva. Nu ştiu. Ştiu doar că-mi place şi că merg mereu cu bucurie la biserica din Densuş.
Turmă la poalele munţilor Orăştiei. Ciobănaşul e în dreapta fotografiei. Foto cu telefonul: Călin Hera
Ulpia Traiana Sarmizegetusa rămâne o demonstrație de inginerie și civilizație romană și un loc în care poți petrece trei ore plăcute și folositoare. Foto cu telefonul Călin Hera
Ulpia Traiana Sarmizegetusa rămâne o demonstrație de inginerie și civilizație romană și un loc în care poți petrece trei ore plăcute și folositoare. Foto cu telefonul Călin Hera
Călin Hera. PA-uri şi mirări 