A doua cea mai întricolorată clădire din Craiova

Vedere din Craiova. A doua cea mai întricolorată clădire, fotografiată de pe șoseaua suspendată. Foto cu telefonul: Călin Hera

Vedere din Craiova. A doua cea mai întricolorată clădire, fotografiată de pe șoseaua suspendată. Foto cu telefonul: Călin Hera

Pe vremuri, exista un primar în Cluj-Napoca, pe numele lui Gheorghe Funar, care avea câteva fixuri de sorginte naționalistă extremă. Apreciat de unii (din ce în ce mai puțini), stingherind pe alții, Funar devenise celebru pentru luptele lui seculare cu ungurii și statuia lui Matei Corvin, respectiv prin vopsirea în roșu, galben și albastru – „e al nostru tricolor”, pentru cine nu știe -, a tot ce prindea. Așa ajunsese să fie Clujul, până la Boc, cel mai întricolorat oraș al României. Azi, băncile din Cluj sunt decente. Mă refer la cele de stat. Pe care stai, că bănci ale statului român – mai puțin.

De la Cluj la Craiova e o simplă aruncătură de băț. Mă rog, nu chiar simplă, sunt vreo 600 de kilometri, așa, din ochi.

Orașul Craiova nu și-a găsit încă linia, pare că ezită. Se construiește mult, la nivelul asfaltului. Mai precis, se repară de-o veșnicie șosele, s-a făcut și una suspendată, s-au inventat sensurile giratorii temporare. Dacă întrebi pe cineva cum poți să ajungi dintr-un loc în altul, invariabil te îndrumă, altfel extrem de politicos și de îndatoritor (am întâlnit numai oameni cumsecade!) către un sens giratoriu de unde mai mergi puțin, apoi, la „cealalantă” intersecție, o iei la dreapta sau la stânga, după caz.

În Craiova am fotografiat o clădire istorică foarte frumoasă și foarte întricolorată, apoi am mai dat peste una și mai și, însă mai puțin celebră. Pe care am fotografiat-o din mașină, de pe șoseaua suspendată.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: