Revin la postarea din urmă cu vreo cinci-şase zile, întrucât prietena noastră întru ale blogosferei, Andi Bob, are o perspectivă interesantă asupra a ceea ce ar putea fi modelul Pdului Basarab (vezi aici).
Carte pentru copii. Tobias, elefantelul colorat de Claudia Groza
Prietena noastră din blogosferă și de la vreo două lansări de carte ;), Claudia Groza, a mai publicat ceva: Tobias, elefănțelul colorat.
N-am pus încă mâna pe carte, dar o știu pe Claudia ca fiind un autor plin de imaginație, care are aleasa abilitate de a se da în mintea copiilor. Deci, recomand.
Noii extratereştrii: fotografiile pe hârtie
Alex Mazilu abordează un subiect drag mie, întrebând simplu: de când n-aţi mai pus mâna pe o fotografie pe hârtie? Şi tot el răspunde: pe vremuri se spunea că fotografia fură sufletul. Ce se poate spune, azi, despre calculator?
Facebook continuă să mă uimească
Deci, informaţia e corectă. Ceea ce mă uimeşte e faptul că, via facebook, aşa multă lume, prieteni ştiuţi sau neştiuţi, mi-au urat la mulţi ani! (unii, încă de alaltăieri!). Le mulţumesc tuturor şi, dacă ar fi să ciocnesc câte un pahar cu fiecare, m-aă face, cum se zice, mangă. Rău de tot! Şi, când m-aş trezi, ar trebui s-o iau de la capăt. Şi tot aşa, cine ştie câte săptămâni (e drept, nici nu-s prea rezistent la băutură, dar orişicât).
Altceva voiam să spun. Era ceva despre perversitatea facebook, atotprezenţa şamd. Şi, mai ales, era despre un Mulţumesc onest şi o închinare în faţa voastră.
Din Mongolia în Tadjikistan
Îmi face plăcere să vă atrag într-o capcană: lecturarea unor jurnale extraordinare. Prietenii mai vechi ai acestui blog au apucat să-l cunoască pe cell61 şi să devoreze jurnalul lui din Mongolia.
Acum vă vând un pont: pe unul dintre cele mai interesante bloguri din România (dar La colţu’ străzii e mai degrabă un fenomen), puteţi citi, pe măsură ce se scrie, jurnalul Monei Prisăcariu, care s-a făcut voluntar în Tadjikistan (timp de un an).
Codul bunelor precizări
E incredibil cum, uneori, evenimentele se rostogolesc mai frenetic decât te-ai fi aşteptat. Concursul Codul Bunelor Mamifere trebuia să fie o sărbătoare. Îmi cer scuze pentru tărăgănări şi vă mulţumesc frumos tuturor celor care aţi făcut tot ce v-a stat în putinţă ca aşa să fie. De data asta, codaşul am fost eu. Îmi promit să aduc cât mai curând clasamentele la zi şi mă oblig să mai organizez cel puţin încă o etapă înainte de a pune punct concursului.
Papagali pe Lipscani
Îmi place să descopăr pitoresc şi acolo unde nu e. Iar unde el se lăfăie, nu pot trece nepăsător pe lângă. Şi, totuşi, mi s-a întâmplat. Era în luna august, căutam o terasă prin zona Lipscani (Bucureşti) şi nu i-am văzut. Noroc cu bunul meu prieten, Dan, care n-a ratat momentul şi mi-a prilejuit ocazia de a vă prezenta fotografia de mai sus. Liber la jde mii de comentarii (ştiu, e de PAfoto; dacă doreşte cineva să facă acest exerciţiu, să scrie, adică, pe blogul lui, un text de 500 de semne inspirat de această fotografie, s-o facă – m-ar bucura nespus).
Remus Suciu la cascada Stâna de Râu din Retezat
Astăzi vă recomand blogul lui Remus Suciu (recidivez). Îmi plac teribil fotografiile lui, iar cele de acum, de la cascada Stâna de Râu (Munţii Retezat) sunt atât de spumoase! Recomand.
P.S. Fain ar fi să răsfoiţi bine.
Un BMW cum n-a mai văzut nimeni
Oare ce înseamnă dacă visezi că, hodoronc-tronc, ai primit un BMW? Nici mai mult, nici mai puţin. Contează că maşina cu pricina nu seamănă cu nimic din ceea ce ai văzut vreodată, cu excepţia siglei binecunoscute? Sau că era albă?
Aş fi uitat această mirare (mai ales că nu-s nici pe departe fan BMW) dacă în această dimineaţă n-aş fi primit un e-mail de la masini.ro, în care mi se transmitea că BMW seria 1 a făcut senzaţie la Frankfurt şi că, acolo la ei, sunt mai multe fotografii despre (sincer să fiu, pozele nu-s prea grozave, dar am reţinut ideea).
În fine, aş fi trecut şi peste acest amănunt dacă n-aş fi descoperit, via facebook (deh!), că azi e ziua unui prieten cu care m-am întâlnit de câteva ori pe viu şi aproape zilnic pe virtual şi care e, de mulţi ani, fan BMW (îi spun la mulţi ani şi pe această cale). Se-nchide cercul aşa? E atât de simplu?
Mona adună desene pentru Mirela
Mona a cunoscut-o pe Mirela (într-o împrejurare aparte). Apoi a decis că trebuie să se implice. Mona a cunoscut-o pe Roxana (într-o împrejurare mai fericită). Fireşte că Roxana a decis să se implice şi ea. Restul e despre blogosferă şi lucrurile minunate care se pot întâmpla aici. Despre gesturi mărunte, care arată că există suflet şi dincolo de tastatură.
Poveste despre nemulţumire, spusă de Claudia Groza
Am primit de la prietena mea Claudia o poveste pentru copii. „Te rog mult, dă aripi acestei poveşti. Transmite-o celor care au suflete de copil, dar şi părinţilor cu odrasle isteţe”, mi-a zis. M-am tot gândit, iar locul cel mai bun aici e, cu siguranţă. Pentru că cititorii mei au odrasle mai isteţe decât ai lor. Ai voştri, la fel, aşa că puteţi să le daţi de veste.
Povestea, mai jos 😉
Maraton prin Retezat
Ce-aţi zice de o alergare uşoară, cale de vreo 44,2 km, pe coclauri? Prin, să zicem, Munţii Retezat.
E că e?
Dan Zaharia, un prieten vechi, atât de vechi încât nu mi-l aduc aminte anume, dar ştiu că făcea parte din gaşca aceea (cu care schiam, iarnă de iarnă, la Râuşor; el era mai mic), mi-a scris că pune la cale o aşa mare minune.
Am cerut şi am căutat detalii şi sunt în măsură
Cele mai mari neajunsuri ale României
În mijlocul unor dezbateri aprinse despre bucuria de a trăi în România, unul dintre participanţi a aruncat provocarea: care sunt principalele cinci neajunsuri?
La început s-a făcut linişte. Toată lumea era nemulţumită, dar tuturor le era greu să enumere. Treptat, s-au ambalat, şi-au luat vorba din gură. Cinicii au tras concluzia: principalul neajuns e că românii se lamentează prea mult şi altceva nu mai apucă să facă.
Până acolo, însă, a rezultat că neajunsurile ţin de fibra poporului român, că, dacă n-ar fi existat, Mioriţa ar fi trebuit inventată (pentru că descrie) şi apoi radiată urgent (fiindcă influenţează, e ca un blestem, ca o marcă).
Principalele neajunsuri/metehne ar fi (într-o ordine întâmplătoare):
Concurs serios (proză şi poezie)
Îmi face plăcere să vă anunţ că hyperliteratura (grupul despre care vă vorbeam zilele trecute) organizează un megaconcurs literar. Sunt două secţiuni: poezie şi roman (proza scurtă nu intră în discuţie, iar proza arhiscurtă nici atât…). Concursul e deschis doar pentru membrii comunităţii hyperliteratura (dar se poate înscrie oricine) care n-au publicat încă un volum propriu, iar premiul e publicarea pe hârtie a volumului, promovarea lui şi 6% din fiecare exemplar vândut. Mai multe detalii aici. Baftă!
S-a deschis facebook-ul literar
Am primit, în această dimineaţă, un mesaj de la un tip care mă uimeşte adesori: „dragi cetateni pasionati de scris, s-a deschis facebook-ul literar http://hyperliteratura.ro/”.
Am zis să văd ce-i. Am văzut, am făcut un grup Proză Arhiscurtă 😉 şi pare să fie ceva fain. Deci, v-am dat de ştire şi, cine ştie, poate ne întâlnim şi pe acolo.
Tablouri de Ion Dumitru
Aşa cum anunţam în urmă cu vreo 2 (doi) ani, caut un tablou de Ion Dumitru, pe care nu vi-l pot arăta, ci doar, într-un fel, descrie. Văd că google (care e plin de articole despre un politician mărunt) ori wikipedia nu-s prea darnice, deci apelez tot la voi, dragii mei prieteni; poate, poate, mă ajutaţi să apuc de un capăt de fir.
Dacă tablouri ale lui Ion Dumitru am văzut în 1987, la Bacău, pe pictor l-am cunoscut abia
Povestea poveştilor Claudiei
Eu sper ca povestea pusă la cale de Claudia să fi fost un succes şi, mai ales, să meargă mai departe. De aceea, vă îndemn să vă îndemnaţi prietenii să apezelez cu încredere, chiar dacă a trecut Ziua Copilului. Pentru că ziua copilului e în fiecare zi, nu-i aşa? 😉
Salut încă o idee mirceapopescuiană
Lăsaţi deoparte titlul (s-a jenat niţel şi el, atât cât să dea bine). Reţineţi ideea. Argumentaţia mi se pare suficientă, nu am a adăuga prea multe.
Dar înainte de orice, mă văd (la cafeaua de dimineaţă) nevoit să salut cu plăcere această nouă idee Mirceapopescuiană (ce-o să ne facem când Mircea nu va mai avea idei?): da, Mircea propune apariţia unor bloguri care să traducă articole interesante culese din bloguri scrise în alte limbi. Eu cred că această idee are un potenţial uriaş, probabil în ambele sensuri. Ce-aţi zice dacă PA-urile voastre ar apărea, scrise într-o limbă engleză curată, sau germană sau italiană sau ce vreţi voi, pe vreun blog de aiurea?
Deci, salut.
„Patria mea e ca o dulceaţă pe mâini” sau ce rimează cu :)
La cererea telespectatorilor, mai dezvălui un poem din ultima carte a lui Mihail Gălăţanu (România aproximativă). Am ales pentru voi „Patria mea e o dulceaţă pe mâini” („cu toţii ne murdărim de ea/dăm şi pe haine/devine lipicioasă/până la taine”).
Poate că este cea mai sentimentală poezie patriotică din cartea lui Mihai. Atât de duioasă (sic!), încât autorul o încheie cu un smile (n-am mai întâlnit aşa ceva până acum, dar poate nu-s eu prea umblat).
Enjoy!















