Fotografie-viral: stauteta care însoţeşte premiul de la PR Awards acordat OMA Vision pentru comunicarea Festivalului George Enescu. Foto (cu telefonul): Ana-Maria Ispas
Povestea unei fotografii care întrucâtva a devenit viral. Cum să nu povesteşti aşa ceva? Deci Ana a avut o idee genială. Nu ştiu dacă atunci i-a venit sau s-a gândit de mai multă vreme. N-am întrebat-o. Cred că a fost spontaneitatea de vină. E o tipă spontană. A aşezat statueta pe afiş. Lumina era puţin cam puternică (da, se risipise ceaţa). Contrastul afiş / statuetă însă nu era cel mai bun. Aşa că a aşezat statueta pe alt afiş, cel pe fond albastru. De data asta, fiind alt arnajament, realizat în altă parte a încăperii, lumina a fost mai slabă. Bliţul s-a declanşat automat. Lumina s-a reflectat în luciul afişului. Fotografie ratată. Dar Ana, cu încăpăţânarea-i ştiută, a mai încercat o dată, de data asta fără bliţ. Telefonul ei e suficient de performant. Când am privit fotografia am văzut minunea: sloganul „Magia există” se oglindeşte în statuetă. Se poate scrie un eseu despre înţelesul acestui lucru.
Adi Dobre. Ne cunoaştem de aşa multă vreme încât nici nu mi-l mai amintesc decât cărunt. Adevărul e că unii oameni albesc devreme, din felurite pricini, dar asta le dă, tot devreme, acel aer aparte, de oameni înţelepţi, cu har.
Cel mai intens am comunicat în vremea în care încercam, la sediul de la mama naibii al Realităţii TV, să punem la cale o televiziune de ştiri având la îndemână resurse minime, dar inimoase.
Astăzi vă vorbesc despre unul dintre cei mai vechi prieteni din blogosferă. Multă vreme aşa i-am zis: drawforjoy, fiindcă mi se părea că exprimă într-adevăr ceea ce găseam pe blog: o bucurie reconfortantă. Eram la curent în acea vreme cu fiecare desen postat de Roxana
Alin Fumurescu, filosoful şi scriitorul, în timpul unei călătorii. De data asta, prin jungla amazoniană.
Astăzi este o zi aparte fiindcă vă vorbesc despre Fumi. Clipesc aproape cu cochetărie dacă mă întrebaţi de când îl cunosc. De când lumea? Răspuns corect!
Atunci când ai norocul să întâlneşti pe cineva care gândeşte ca tine şi chiar mai mult decât atât, care o minte iscoditoare şi neobosită
Aici eram într-un birou din Casa Presei (perioada timpurie Evz – Cornel Nistorescu). Oarecum foto-document pentru generaţiile care nu-şi imaginează cum erau telefoanele celulare tip cărămidă de care să mai fi şi mândru 🙂
Ce poţi face atunci când, om în toată firea, eşti încercat de oareşce emoţii (sau ce-or fi ele)? Poţi, de exemplu, purcede la a face mici şi nevinovate destăinuiri (fiindcă ai garda jos).
Astăzi vă vorbesc despre blogul unui prieten pe care l-am cunoscut virtual cu ceva ani înainte de a-l vedea în carne şi oase. Laurean e un tip talentat, cult şi meticulos, un poet adevărat atât la vedere cât mai ales în interior, deşi practică (sic!) o meserie aparent îndepărtată de poezie. Chiar dacă eram prevenit de latura lui poetică profundă, am rămas paf atunci când mi-a destăinuit că marea lui pasiune o reprezintă sonetele lui nenea Will.
Regăsesc bucuria de a citi bloguri, descoperind unele scrieri minunate în locuri de care nu aveam habar. Ceea ce mă ambiţionează şi mai mult să rămân în această lume, în care îmi doresc să-i regăsesc pe mulţi dintre vechii prieteni* de blog, inclusiv pe cei care s-au lăsat.
Încep aşadar să fac o dare de samă. Voi încerca să vă atrag atenţia atât de des pe cât îmi va sta în putinţă (poate chiar zilnic) asupra unor bloguri care îmi plac.
Două clasamente (1, 2) nu vin niciodată singure, aşa că vi-l arăt, mai jos, pe al treilea (şi le mulţumesc public prietenilor mei, care m-au ajutat să jurizez primele trei etape ale Concursului de Proză Arhiscurtă PA Enescu):
Constat că ritmul impus pentru Concursul de Proză Arhiscurtă PA Enescu e prea înverşunat (folosesc acest termen pentru că îmi place muzicalitatea titlului). Până şi pe membrii juriului îi pune la grea încercare (Ana Maria, Iulian, Răzvan, chiar eu). N-am încotro: am pornit concursul prea târziu, vreau să-l închei la timp, adică cel târziu a doua zi după începerea Festivalului George Enescu, aşa că îmi asum o participare mai redusă, dar foarte inimoasă şi valoroasă.
M-aş bucura dacă aţi veni cât mai mulţi alături de acest concurs, dacă ideea alăturării Prozei Arhiscurte de George Enescu v-ar aprinde imaginaţia şi v-ar da ghes să scrieţi. Mă gândesc atât la
Laurean e din ce în ce mai prolific, ceea ce mă bucură. Mai jos, e Sonetul V. Aici e pagina lui de Facebook (unde găsiţi tot ce a scris în ultima vreme), aici e blogul lui, iar aici sunt traducerile sonetelor pe care mi le-a încredinţat până acum spre publicare. În fine, aşa cum ziceam, mai jos e Sonetul V.
Sonetul V
Aceleaşi ore care ţi-au croit
Trup adorabil desfătând priviri
S-or dovedi tirani cu-acelaşi chip
Frumosul covârşindu-l de sluţiri.
Timp fără tihnă, pe oricare vară
În iarnă o transformi şi o îngheţi,
Îngheaţă seva, frunzele-s povară,
Splendoarea-i desfrunzită sub nămeţi.
Când floarea vieţii nu o distilezi,
În vas de sticlă să o ţii captivă,
Nici fastul frumuseţii nu-l mai vezi,
Nici ce-o făcea să fie atractivă.
Te distilez şi iernii-i aţin drumul,
Când nu te văd, măcar să-ţi simt parfumul.
Micul Prinţ a spart gheaţa… Mi-e greu să vorbesc despre asta, mă doare şi să tac. Mi-e dor de Leo, pe care cititorii mai vechi ai acestui blog au apreciat-o mereu şi au considerat-o, ca şi mine, o prietenă bună. A câştigat trei concursuri de PA-uri, numele ei domină Pagina de Onoare, şi, mai mult decât atât, a trecut pe aici, prin blogosferă, ca prin viaţă: rapid şi lăsând urme frumoase în sufletele celorlalţi. E cu va urma.
UPDATE. MeetSun şi freestar au scris despre Leo în aceste zile.
Greşeala semnalată de Evelin (Corectura.ro). Printscreen de pe Ziarul Metropolis
Evelin Ceciu, cel despre care am spus că este energia vie din spatele fenomenului Corectura.ro, a acordat un interviu cotidianului cultural ZiarulMetropolis.ro (felicitări Adinei Scorţescu pentru idee şi pentru realizare!). Atunci când vorbeşte despre reacţiile care au urmat ştergerii contului Corectura Ro de pe Facebook, Evelin aduce aminte şi de intervenţia mea şi are amabilitatea să ofere un link către articolul de pe acest blog şi să facă o… corectură amicală (vezi imaginea din deschiderea acestui articol).
Îi mulţumesc frumos, ştiu că sunt un om între oameni, deci puţine greşeli îmi sunt străine (probabil). Iniţial am crezut că Evelin mă taxează pentru un presupus pleonasm
Panou publicitar al centrului medical BluMed, care are o problemă cu prepoziţia „de”. FOTO (cu telefonul): Călin Hera
„Mii de „prieteni pe Facebook” nu mai au acces la semnalările utile în materie de ortografie și de utilizare cu bun simț a limbii române.” Am citat dintr-un mesaj semnat Evelin Ceciu, energia vie din spatele contului Corectura Ro.
„Pentru noi, ca nație, faptul este extrem de grav, chiar dacă unii refuză să creadă asta. Nu este interesul străinilor să ne protejeze limba, apanajul acesta rămânând o obligație morală a noastră, a românilor”, mai zice Evelin (puteţi citi mesajul integral aici UPDATE. Îl găsiţi şi direct pe site-ul lui Evelin).
Motivele invocate pentru ştergerea contului: hărțuirea altor membri FB, respectiv folosirea unei false identități. Nu mă bag în regulile lui Zukerberg&Co. Spun doar că mi-ar plăcea ca Evelin
Dan Necşa încercând cu dinţii medalia cuvenită aceluia care a trecut linia de sosire a unui maraton adevărat.
Bunul meu prieten Daniel Necsa a dat gata un maraton. Un fleac alergat în cinci ore, scris în cincizeci de minute şi citit în cinci.
Dan povesteşte despre condiţiile în care a început această cursă (blogul special creat pentru a urmări pas cu pas pregătirea e aproape o carte despre ambiţie, scrisă bine; recomand!). „Nu sunt un campion, dar îmi place să alerg. Îmi doresc să alerg la maratonul din 8 iunie, de la Luxemburg„, scria Dan în data de 19 februarie, atunci când i-a venit ideea acestei aventuri. Mânat fiind de ceea ce se află în motto-ul blogului („Lui R., care a câştigat deja două curse de maraton„).
M-am pregătit alături de el citind paginile blogului, timp ce cinci luni, am alergat împreună cu el citind descrierea cursei
Laurean nu se lasă şi nu se lasă şi mi-a mai trimis o traducere. De data asta, este vorba despre Sonetul CXIX, osutănouăşpele, „ăla carea fost considerat până acum o metafora a dragostei (toate traducerile româneşti o iau ca atare), dar e vorba despre perioada cât a fost bolnav (se pare, o boală ruşinoasă, zic exegeţii din zilele noastre)”, mi-a spus Laurean.
Citiţi, comentaţi, criticaţi şi/sau lăudaţi (folosiţi şi pagina de Facebook dedicată), daţi mai departe.
SHAKESPEARE – Sonet CXIX
Ce lacrimi de sirenă am sorbit,
Din alambic de iad înşelător,
Speram cu teamă, deznădăjduit,
Pierdeam când mă vedeam biruitor!
Bunul Laurean îşi duce mai departe proiectul, acela de a traduce, într-un timp rezonabil, toate sonetele shakespeariene. Are o pagină de Facebook unde postează traducerile şi mai intră în mici polemici amicale. În plus, mai e acest blog, care îi găzduieşte cu plăcere textele.
Acum tocmai a făcut o nouă traducere, Sonetul al CXVI-lea. E cald. Îl reproduc aici, aşa cum a avut bunăvoinţa să mi-l trimită:
Cap de pagină de Facebook (Sonete Shakespeare). De văzut!
Mă bucur să găzduiesc pe acest blog o nouă traducere originală a sonetelor Shakesperiene realizată de prietenul meu Laurean. Găsiţi pe pagina lui de Facebook (daţi like, faceţi share) toată munca de până acum şi aici tot ce am preluat eu deja. Enjoy!
SHAKESPEARE – Sonet XLVI
Sunt inimă şi ochi încăieraţi,
Izbânda de-a te fi avut s-o-mpart;
Ochiul nu vrea şi ei să te arăţi,
Ea se râvneşte volnic de-al său hart.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 