Un loc aparte în memoria copilăriei mele era un magazin din Centrul Vechi al Hunedoarei. Se numea Lanțul și este unul din puținele nume de loc, care să nu fie crâșmă (se știe că, de regulă, atunci când explici cuiva cum să ajungă în cutare loc, pomenești câte un monument știut de toată lumea; în Hunedoara erau Corvinul, Ciuperca, Dunărea, Gambrinus etc., toate restaurante, dar și, ca să respectăm adevărul, Casa de cultură, Sider sau Flacăra. Plus Lanțul).
Petman

Om din peturi (Petman) dându-se huța undeva între Silistra și Dobrici. Foto cu telefonul: Călin Hera
Lan de floarea soarelui în luna soarelui
Purcel de lapte la Polovragi
Aeul sprijină campania București – capitală culturală europeană

Vedere din București. Aeul de pe o alee strâmtă lângă Rond Baba Novac. Foto cu telefonul: Călin Hera
Afirmația din titlu este forțată. Pentru că, eu, unul, nu am vorbit cu Aeul despre acest lucru. Discuțiile noastre, obsedante într-o vreme, erau despre locurile unde a apărut aeul, atitudinea lui nonconformistă, surpriza descopirii a noi și noi aei („Nu scrii tu atâtea articole câte apariții pot eu să am”, mi-a zis la un moment dat, după ce mă împresurase de-a binele, organizase o ambuscadă aeuistică).
Ceaușescu, Băsescu și Iohannis pe faleza din Balcic

Vedere din Balcic. Detaliu cu locul din care lipsește cana „Băsescu”. Sunt la locul lor cănile „Iohannis” și două „Ceaușescu”. Foto cu telefonul: Călin Hera
Prima oară când am văzut taraba cu căni am rămas paf. Cine ar cumpăra așa ceva? Cine ar da 5 leva ca să bea ceai din mutra lui Lenin sau din mutrele ălorlalți? Brrr!
Bidiviu la Bâlciul de la Polovragi (rasa buloneză)
V-am povestit despre Bâlciul de la Polovragi și marea dezamăgire pe care am avut-o (confirmare a dezamăgirii precedente). A fost totuși un lucru care m-a impresionat. M-a dat gata. M-a lăsat pe spate. M-a făcut să zic „Pfuuui!”. Ceva neașteptat, la care m-am gândit mult timp după aceea. Și cum ar fi fost dacă?, mi-am zis, apoi am zâmbit în sinea-mi.
Muma Pădurii
Îl caut pe translatorul din Transnistria

La Tiraspol, în vreme de război, împreună cu prietenul nostru, care ne-a fost translator. P.S. Bărbosul sunt eu. Foto: Sorin Stanciu
Îl caut pe băiatul din această fotografie. Pe cel mai tânăr. Nu pe bărbos. Bărbosul sunt eu. Eu din urmă cu 23 de ani. L-am cunoscut atunci, cu ocazia călătoriei în Transnistria, pe vreme de război.
Vreme de Balcic. Cât costă cazarea și masa
Am două rețete personale anticaniculă. Prima se numește Balcic, a doua Munții Retezat. Două destinații pe care mi-am propus să le bifez în fiecare vară la vreme de caniculă. Nu oferă doar răcoare, ceea ce nu-i de colo, ci și desfătare. Cel puțin așa funcționează la mine.
Sclifosiri cu Paul Gabor
Am aflat câteva PA-uri scrise de Paul Gabor, autor care, mi-am dat seama și aici, și pe Facebook, v-a cam plăcut :). Le redau mai jos, așa cum vi le-am arătat în urmă cu mulți, dar nu exagerat de mulți, ani.
Eugen Evu: Căderea în sus
Am primit de la Eugen Evu proaspăta lui carte, Căderea în sus, o consistentă antologie de poeme românești și traduse (peste 600 de pagini!), Editura TipoMoldova, Colecția Opera Omnia. Vă arăt aici un poem, Adio domnișoară! scris în anul 1978, cu câțiva ani înainte ca eu însumi să mă fi împrietenit cu el, proful meu de poezie.
Adio, domnişoară!
Înşeală‐mă când încă‐s foarte viu
Fă‐o să ştiu, sau fără să o ştiu
Trădează‐mă la timp cât se mai poate
Când mor de tot să nu‐ţi mai faci păcate
Iar când auzi că‐n fine, am murit,
Tu să nu‐i crezi, oricum, m‐ai părăsit
De‐aceea ‐năst voios poem, spre seară ,
Dă‐te cui vrei. Adio, domnişoară!
(1978, Deva).













