Archive for august, 2010

15/08/2010

Satul-iarmaroc de pe E60

Prin urmare, depăsirea e interzisă în această zonă, deci în toată localitate. E firesc, doar trebuie protejati si târgovetii si clientii lor, nu? (Click pe foto pentru o imagine mărită!). Foto: Călin Hera

Pe drumul dintre Huedin şi Cluj-Napoca se află o localitate aparte. Celor care idealizează Ardealul, le amintesc: ne aflăm în inima Ardealului. Vorbim despre Izvorul Crişului, localitate care oferă o priveliste unică: pe ambele părti ale drumului E60, care o străbate, se află tarabe acoperite unde se vând tot felul de prostii (de la cosuri din nuiele si jucării de plastic la mături, morişti, mingi de pluş, produse de „artizanat”. Am pus ghilimele, întrucât oferta e de un prost gust desăvârşit.

Dar nu prostul gust sare în ochi, în primul rând, ci faptul că localitatea cu pricina pare un nesfârşit iarmaroc, probabil cel mai lung din tară. Accentuez: iarmarocul se întinde fix de la intrarea în localitate si până la iesirea din ea.

Fotografie din masină – nu mă întrebati cum am făcut-o! (Click pe foto pentru imagine mărită). Foto: Călin Hera

Ce e ăla un iarmaroc

Am căutat în Dex ce înseamnă anume cuvântul iarmaroc. Am aflat că e „târg ţinut la date fixe, bâlci”. Definiţia mi se pare că reflectă din plin situaţia de pe teren. E bâlci, si e la date fixe: 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an – 366 în cazul anilor bisecţi!

Presupun că toată povestea are vreun rost economic, că oamenii ăia fac vreo afacere, că doar n-ar sta cu tarabele deschise non-top doar de amorul artei (scuze pentru cuvântul „artă”!).

UPDATE.

Oare şi acum, adică trei ani mai târziu, tot aşa e?

15/08/2010

Bricul Mircea la Ziua Marinei

Am primit o fotografie (via amica mea, Feri), din care am decupat bricul Mircea. Am amintiri frumoase cu acest vas, pe care ar trebui să vi le povestesc. Până atunci, iată fotografia.

O navă ca o poveste de peste mări si tări. Chiar si pentru aceia care nu iubesc marea mai mult decât, să zicem, muntele. (Click pe foto pentru imagine mărită!)

15/08/2010

Drum asfaltat în Apuseni

Fotografie făcută din masină (Click pentru imagine mărită!). FOTO: Călin Hera

Deja mi-e dor de mica excursie în Apuseni. Vă arăt o fotografie făcută din masină. Eram aproape de Abrud, venind dinspre Brad. Cum să sofezi dacă în jur sunt atâtea minunătii?

14/08/2010

A venit barza

Mă minunez şi azi, om bătrân, văzând cum berzele revin, an de an, în vârful câte unui stâlp dintr-un sat uitat de lume. Uneori, neîncrezător, aş jura că nu-i aceeaşi, că berzele îşi aleg aleator locul în care-şi petrec verile. Apoi îmi amintesc o poveste (de la Leo?). Nu vă spun încă povestea, aş vrea să găsesc linkul între timp.

Fotografia a fost făcută în comuna Mărgău, în timpul excursiei la Răchiţele. Care tocmai s-a gătat. (Click pe foto pt imagine mărită!)

Am urcat niţel în casa oamenilor – mă rog, în cuibul berzelor. Indiscret, deh. Dar tot nu-mi dau seama care-s puii, care părinţii. (Click pe foto pt imagine mărită!)

14/08/2010

Febră (r)

Toate-s vorbe, vorbe, vorbe, dar creeaza atmosfera, i s-a intamplat lui Oliviu, parca era in transa, avea febra mare, s-a dus la Anda, prietena lui, unde mergi, ba, nu vezi ca e camin de fete, face portarul pe smecherul, ce naiba, doar il stie, e de-al casei, tovarasu’, unde te trezesti, e clar, are control, o ia pe Anda, merg amandoi in Regie, la familisti, la Cristina, o verisoara a Andei, sigur, intrati, voi dormiti intr-un pat, noi in celalalt, trebuie sa ai grija de el, uite ce febra are, se simte de aici,

zâmbesc, verisoara si barbatu-sau, treaba lor, ce bine e noaptea cu Anda in brate, parca si febra a mai trecut, Oliviu doarme butuc, dimineata pleaca impreuna cu barbatul verisoarei pana la facultate, el ii zice sa mearga la medic, se pot intampla tampenii din lucruri pe care nu le bagi in seama, bine, zice Oliviu, se despart, si ce sa-i faca aia la dispensar, are putina febra, mare smecherie, o sa stea in pat, ceai fierbinte indulcit cu miere, o aspirina, se simte mai bine numai cand se gandeste la asta si la Anda, profesorul de Rezistenta zice sigur, mergi la camin, multumesc,

usa e inchisa, unde naiba o fi pus cheia, poate a pierdut-o, totul incepe sa se invarteasca, unde sa mearga, ajunge la caminul de familisti, cioc-cioc, deschide Cristina, verisoara, se vede ca dormea, si-a tras pe ea un halat, in casa e cald, resoul e in priza, patul celalalt, patul lor, e inca desfacut, culca-te, Oliviu se dezbraca, totul e plutire, ea a adormit deja, intoarsa pe partea cealalta, cu spatele la el, totul e fierbinte, totul e febra, pleoape grele, uite halatul pe scaun, ce naiba, doar nu s-a culcat goala, deh, oricum, sunt ca si verisori, Oliviu se baga in pat, asternutul arde, dar tot ce conteaza e ca nu mai trebuie sa faca nimic decat sa stea intins, parca ar fi intr-o barca, totul se leagana,

a vazut odata la Teleenciclopedia doi pui de leopard ca niste pisoi, era un televizor alb-negru, a veni mama-leopard, i-a luat in gura, cu tandrete, cum oare nu i-a sfarmat, nu stie de ce i-a venit acum aceasta amintire, are lucrare la mate, la liceu, acum parcă e pe un deal verde, bate vantul, ii smulge foile, nu le poate aduna, foile scrise se invartesc in jurul lui, rezolvase, e vechiul vis care il chinuie din cand in cand, e intr-un carusel de la balciul din Polovragi, manastirea Bistrita, manastirea Horezu, alba ca un cearceaf, fosneste cearceaful, Cristina zambeste în somn, a visat ceva placut, Oliviu e intre somn si nesomn, si-a mai revenit putin, ar pleca la facultate,

nu si-a imaginat ca verişoara are sanii atat de frumosi, ups!, aerul e fierbinte, desi e atat de cald el tremura,
Anda ii spunea ca azi-noapte a scos resoul din priza, nu mai aveam nevoie de el pentru ca ardeai tu, Oliviu, l-a sărutat, daca te imbolnavesti tu vreau sa fiu si eu bolnava, esti nebuna, daca ma imbolnavesc eu tu trebuie sa fii sanatoasa, sa ma faci bine,

nu-si mai imagineaza viata fara ea, s-au cuplat acum doua veri, la mare, crezuse ca e doar o gagica misto dar avea si creier, citise carti care-i placusera si lui, nici nu si-au dat seama cum s-a facut dimineata, au stiut amandoi ca vor fi impreuna si nu se vor mai desparti niciodata, ce cuvant ametitor, niciodata, ce noroc au avut unul cu celalalt, la inceput nimeni n-a vazut cu ochi buni legatura lor, tot orasul vorbea,

cine stie ce poveste au Cristina si barbatu-sau, s-au casatorit in urma cu un an, niciodata n-a privit-o atent, nici macar acum, cand i-a alunecat un picior din pat, ia uite cum sta, gata sa se pravaleasca, pe marginea patului, isi aminteste de un coleg din armata, tipul vorbea in somn, veneau toti sa-l asculte, vorbea coerent, intr-o noapte a cazut din pat, dormea la cucurigu, in sacul de dormit, nu si-a putut misca nici macar o mana, sa dea din aripi, s-a auzit o bufnitura, s-au adunat cu totii in jurul lui, privea tamp de jos in sus, nu-si dadea seama ce i se intamplase, avea ochii mari si intrebatori, parca a deschis ochii verisoara Andei, ba nu, i s-a parut, trebuie sa o inveleasca, se ridica, parca ar fi cocotat pe picioroange, simte furnicaturi pe frunte, sub tample, pune mana pe un colt de patura,

era odata internat, niste analize, i-au luat sange, se albise la fata, of, barbatii, a facut asistenta, era barbat, ce naiba, s-a dus in salon drept, fara sa se clatine, s-a apropiat de fereastra, aerul era proaspat, rece, de dimineata, se vedea cartierul Chizid, se vedea padurea, iar in dreapta acoperisul Castelului, era la etajul 6, cineva a strigat de jos, a vrut sa vada cine dar n-a mai apucat, a auzit doar un vuiet, a urmat o senzatie ciudata, foarte placuta, altfel, s-a trezit pe jos, il dureau capul si omoplatii, nu si-a dat seama unde se afla, a vazut intai linoleumul albastru, peretii albi, a urcat in pat, ii vine o comparatie idioata, dar parca nici pe varful Carja n-a urcat atat de greu, e bine acum,

vede patul celalalt, nu e nimeni in el, vede o patura pe jos, intinde mana, o ridica si se inveleste, da sa se intoarca dar simte ceva sub cap, e o mana moale, indoita din cot, cu degete lungi, a vazut odata o colonie de pinguini, tot la televizor si tot alb-negru, desigur, era noapte, noapte polara, un tip ii lumina cu o lanterna, stateau, asa, stransi unul in altul,

si ei, in armata, la poligon, la tragerea de noapte, tot asa, claie peste gramada, parca ar fi fost intr-un meci de rugby, cel mai bine era de cel din mijoc, trasoarele taiau intunericul insurubandu-se, atunci a vazut o stea cazatoare, i-a arata-o unul mai de la margine, altul a spus ca e trasor, trage compania a 5-a, plutonierul Luca, aia trag aiurea, s-au impartit atunci in doua tabere, cei care au spus ca e stea cazatoare erau mai putini si au inceput sa dardaie de frig, pana la urma au cazut de acord ca era trasor si s-au ingramadit iar, era bine, apoi le-a venit randul sa mearga pe aliniament, locotenentul Mitran urla la ei,

ba nu, nu e Mitran, e sotul Cristinei, venise in camin impreuna cu un coleg, sa-i dea un curs, ii da cursul, aproape il loveste cu el, ala pleaca mut, sotul Cristinei vorbeste tare, pare nervos, arunca haina pe scaun, Cristina are apa pe fata, cere un prosop, barbatu-sau i-l intinde, ba nu, ii trage o palma, ecoul il loveste si pe Oliviu in urechi, Cristina e îmbrâncită, cade pe scaun, trosneşte ceva, a căzut pe pe haina lui Oliviu, pe buzunarul in care isi tine stiloul, are degetele albastre,

ii striga tarfo, Oliviu se freaca la ochi cum a auzit ca trebuie sa faci ca sa scapi de un vis urat, sa te trezesti, s-ar ciupi, imbraca-te, lui i-a strigat, ce te holbezi asa, cara-te, cu el vorbeste, sunt doar ei in camera, ce s-a intamplat, ce problema ai, hai, pleaca, te rog, zice si Cristina, stins, o fi murit taica-sau, era bolnav, porcule, el e porcul, ce vrei sa spui, ce ai, nu inteleg, n-aveti un algocalmin, ma doare capul, vezi langa oglinda, deasupra chiuvetei, zice ea, tu sa taci, urla barbatu-sau si o plezneste iar, ea tace,

Oliviu gaseste pastila, o inghite si bea apa de la robinet, cu mana facuta caus, curvarule, ai zis ca te duci la medic, nevasta-mea-i medicul, porcule, nu stiu ce ma opreste sa-ti turtesc mutra asta prefacuta, eu stiu, se gandeste Oliviu, esti mai mic decat mine, abia imi ajungi pana la umar, si tu, tarfo, ce ti-a trebuit, cine stie de cand, prost sunt eu si proasta de verisoara-ta, pot baga divort, nenorocito, am si martor, cara-te, ma, hai, valea, pana nu te pocnesc, sunt un domn, unul fraier, boule, ca o iubesc pe vaca asta proasta,

hai, ma, ce te-a apucat, nu inteleg, ce naiba, e ca si cum am fi frati, lasa, ba, vrajeala, aseara am inteles, erai cu gagica-ta, la inceput si noi, pe unde puteam, dar sa te intorci in pat la nevasta-mea, nu-mi vine sa cred, sterge-o in clipa asta ca nu stiu ce fac, are un cutit lung pe masa, stai putin, cum poti sa-ti imaginezi asa ceva, porcule, hai, ma, nu inteleg de ce esti asa nervos, crezi ca n-are de ce, intervine ea si parca-l loveste cu ceva in cap, sunt nebuni amandoi, Oliviu isi ia haina de pe scaun si iese, o lasa plangand,

barbatu-sau statea infipt in mijlocul camerei, avea ceva comic in atitudine, ar fi putut sa-i cada un bec in cap, bine ca nu au pus si abajur, lui Oliviu ii rasuna in urechi cuvantul porcule si palmele de pe obrajii Cristinei, franturi de propozitii scurte, strigate, capul inca ii vajaie, are tamplele amortite, ii rasuna acel crezi ca n-are de ce, trebuie sa mearga la Anda, ii e dor de ea, afara a inceput sa fulguiasca, e placut, parca nici capul nu-l mai doare asa tare, e doar o amorteală si sunt furnicaturile din tample, parca ar fi intr-un pahar cu sifon, unde mi-o fi stiloul, se intreaba Oliviu.

NOTĂ. Text republicat. Prima oară a văzut lumina blogului în data de 9 aprilie 2009.

12/08/2010

Puiul tatii

 

Fiu-meu, la cascada Voalul Miresei (Rachitele) – cascada nu apare în foto, dar o puteti vedea aici, pe vremea când încă nu împlinise 9 ani.

11/08/2010

Cele mai bune filme românesti

Am revăzut, aseară, Filantropica. Am făcut-o cu mare plăcere. Filmul mi-a plăcut si aseară, chiar dacă am descoperit mici stângăcii, legate de plauzibilitatea (100% a) povestii – dar filmul nu trebuie să redea realitatea si gata, iar exagerările sunt, uneori, necesare.
Mi-a plăcut jocul lui Mircea Diaconu, vocea (sic!) lui Nae Caranfil, jocul lui Vizante si, desigur, rolul făcut de Gheorghe Dinică. Am si râs.

Apoi mi-am amintit că am citit recent despre un top al celor mai bune 10 filme românesti, asa cum au fost ele alese de Asociatia Criticilor de Film. Topul era prezentat încă din anul 2008, când la el contribuia si Uniunea Cineastilor din România.

Dar am si eu un top! Iată-l:

1. Restul e tăcere (Nae Caranfil, 2008)
2. Actorul si sălbaticii (Manole Marcus, 1975)
3. California Dreamin’ (Cristian Nemescu, 2007)
4. Filantropica (Nae Caranfil, 2002)
5. Balanta (Lucian Pintilie, 1992)
6. Cel mai iubit dintre pământeni (Serban Marinescu, 1995)
7. 4 luni, 3 săptămâni si 2 zile (Cristian Mungiu, 2007)
8. Glissando (Mircea Daneliuc, 1984)
9. Operatiunea Monstrul (Manole Marcus, 1976)
10. Morometii (Stere Gulea, 1988)

As mai fi putut trece si Nemuritorii (Sergiu Nicolaescu, 1974) – în special pentru muzică sau A unsprezecea poruncă (Daneliuc, 1991)

Fie aceasta o leapsă pe care mi-ar plăcea s-o preia cât mai multi (e la liber).

Le atrag, totusi, atentia, următorilor: -X-, Alex Mazilu, alsosprachzamolxis, Geocer, Ionut, LeeDee P., Leo, Gabriela, Carmen, Andrei, Cristian Lisandru, Cristian Dima, Flavius, Geanina, cristinutza, Serafim, Strumfita, Vania, Andi Bob, A.Dama, Anamaria si, desigur, Caius.

11/08/2010

Cel mai lung număr de înmatriculare

Am fotografiat, în Sălasul de Sus (la poalele Muntilor Retezat), cel mai lung număr de înmatriculare pe care l-am văzut vreodată. Era „atasat” unei remorci, care era parcată în Mălăesti, pe drumeagul care ne-a dus la Cetatea Mălăesti (mai bine zis, la ruinele ei).

Am dat un pic înapoi masina ca să pot fotografia (mi-a picat fisa abia după ce trecusem de remorcă).

10/08/2010

Articolul 1.148

Am ratat momentul articolului cu nr. 1.000… Mi-am propus atunci să fac tam-tam când îl voi posta pe cel cu nr. 1.111. Am ratat si acest moment. Deh.

Asa că fac show cu articolul 1.148 (ăsta de acum). De ce nu?
Iată câteva date:

– Am pornit acest blog în data de 4 ianuarie 2009, la ora 15.02.
Primul articol s-a numit „Hello, words!” (era by default 😉 )
– Cel mai citit articol: 82 de cuvinte despre mine: 2.385 de citiri. NOTĂ: Home page-ul a avut 62.226 vizualizări, dar ăsta nu se pune
– Alte articole foarte citite: PA-uri (2.310), Servesc patria. Cafea, niste tigări, ceva (2.044), 24 de PA-uri (2.019) si Muzeul satului (1.858) – constat că nu i-am răspuns nici acum lui Cristian Lisandru la un comentariu făcut atunci. Ce idiot sunt!

– Primul comentariu i-a apartinut lui Mihnea Mărută (care nu s-a gândit încă să mă treacă la el în blogroll 😛 ). Zicea Mihnea, încă de atunci: ”Deja sunt fan al PA-urilor Sunt onorat să fiu unul dintre primele două nume din blogroll-ul tău. Succes!”
– Au fost, în total, 14.056 comentarii
– Au fost 918 comentarii spam protejate de Akismet.

– Există 7 cele mai necitite articole (au doar câte 3 citiri): drum-facsimil, ieri (o poezioară care mie-mi place), ninsoarea cocorilor, Pregătire psihologică (si versurile astea îmi plac, mă amuză, mă binedispun), Obiectivul de cercei (asta chiar a fost o postare simpatică!), târziu e (acest poem e inclus si în cartea mea) si deocamdată dimineata-facsimil (o altă poezie la care tin).

– Cei mai multi cititori: luna decembrie 2009 (45.785). Nu găsesc acum cea mai citită zi, dar stiu că era în urmă cu un an (vreo 1.500, cred). UPDATE. Am găsit-o: 20 decembrie 2009 (două articole, un miniPA si ceva despre revolutie), 2.470 afisări.

– Cei mai multi referenti: de la Gabi (3.431), Dan, care a avut amabilitatea să facă un interviu cu mine (2.576), Naivul (1.735), cell61, de care mi-e dor (1.699), Cristina Airinei (1.178), Anca (811), Lord D’If, care n-a mai apărut de muuuult (729), Lady A (575), Simion Cristian (524) – adică, practic, unii dintre cei mai activi participanti ai concursurilor de proză arhiscurtă.
– Alături de ei, dar nu în ultimul rând, sunt referentii polimedia/fain, unde e de petrecut.

– De aici, cel mai mult s-a clickuit la Gabi (374), la Naiv (310), la cell61 (296), dar si la LePetitPrince (296), Ioan Bistriteanu (226), pe polimedia, la Vania (124), Anca (115), pe Blogul Grupului Pahico (117), la Leo (103 + 78, vechi si nou), Paul Gabor (102), Cristian Lisandru (100), Andi Bob (96), ajnanina (83 + 54), Fumi (78), Roxana (74), starsgates (74), Caligul (66+63), Mihnea Mărută (64), terorista (62), Fiul (56), Adi Dobre (55), hobbitul (55), La coltu străzii (52), LeeDee P. (52), Emilia, Eugen Evu (50), Liana (48), -X- (47), Incertitudini (44)

– Ultimele cifre sunt legate de celebrii termeni ai motorului de căutare, astfel: calin hera (1.244), muzeul satului (1.006), pozitii sexuale legendare (712), muzeul satului bucuresti (561), predica la cununie (521), pa-uri (483), , calin hera blog (275), poezii (265), pe ce mana se poarta bratara (221), flori (219), predici la cununie (200), retezat (175)

Noa, am vrut să mai spun câteva lucruri destepte, dar m-a secat „documentarea”… Pe data viitoare.

10/08/2010

Cazare la Răchitele

Mai rămânem în zona Mărgău-Răchitele si împrejurimi pret de două postări. În cea de acum vă spun că posibilitătile de cazare sunt reduse. Noi am ales pensiunea Dariana din Scrind-Frăsinet, una din localitătile comunei Mărgău. E o constructie nouă (terminată în 2008, fix înainte de criză), mare, cu camere decente si gazde (familia Bogdan) foarte simpatice. Dacă ajungeti acolo, rugati-l pe patron să vă ofere un păhărel cu palincă. O va face cu plăcere.


Când am ajuns noi, „D”-ul din denumirea pensiunii tocmai căzuse. Dacă treceti pe acolo, să-mi spuneti dacă a fost urcat ;). În stânga se ghiceste casa bătrânească, în curtea căreia a fost clădită pensiunea
Click pe foto pentru imagine mărită!

Cel mai apropiat loc unde găsesti cazare decentă ar fi la Belis. Am luat un prânz foarte OK la o pensiune din vârful dealului, pensiunea Ana, care are si un loc de joacă generos.


Sunt, în realitate, două clădiri (poate identice): Ana si Irina. Între ele, salteaua pe care copiii pot sări până nu mai pot


Chiar îti tihneste să stai în scaunele ălea!

Una peste alta, turistii din zonă (ponderea turistilor din Ungaria e mare) au ce vedea. Cu grijă si informare dinainte, se si pot caza decent. Dati un semn dacă ajungeti pe acolo.

 

09/08/2010

În memoria lui Decebal


Am fotografiat acest monument pentru voi. Se află în apropiere de Orăstie, pe DN7 (cum vii dinspre Deva). E spectaculos, dar, dacă nu ai ochi buni, nu-ti dai seama ce e.

În România se găsesc prea putine monumente dedicate dacilor. Nu vreau să cad în patima unei dacologii extreme, dar partea asta de istorie e prea putin la îndemâna oamenilor. Există putine izvoare, incredibil de putine, dar suficiente pentru a construi ceva coerent. Cine stie, poate că o problemă a românilor e si lipsa de autoconsideratie. Reparăm?

PRECIZARE. În acest articol n-am intentionat să fac apologia cuiva sa a ceva. Nu mă interesează acum cine l-a ridicat. Mi se pare o priveliste. E ceva ce sare în ochi. Atrage atentia. Si, pentru asta, e ceva important. Problema dacilor trebuie tratată lucid. Orice fel de derapaj, de fanatism, poate strica. Există destui oameni inteligenti în România, care pot vorbi echilibrat despre „mostenirea” noastră. Câtă e.

08/08/2010

Sperietori de ciori la Răchitele

Le-am fotografiat tot în Răchitele. Încercam să ajungem la Doda Pilii, dar drumul era peste puterile Fabiei. Plus praf. Asa că ne-am întors înspre sat. Abia atunci am descoperit sperietorile de ciori la, probabil, prima casă. Ca un fel de bun venit 😉

Te-ai speria de chestiile astea dacă ai fi cioară, uliu sau soim?

07/08/2010

Cântec între Pietrele si Gentiana

Eram tineri. Fierbea sângele în noi. Am plănuit, oarecum „din scurt”, o mică escapadă în Retezat. Ceva domestic, însă: cazare la priciuri la Gentiana, care era refugiu în anii ăia (era prin vara anului 1985, cred), cu câteva ture usoare până la Bucura, Galesu samd. Era o vreme în care zburdam prin Retezat, băteam recorduri. Eram tineri.


Fotografie făcută în muntii Retezat, în apropiere de refugiul Gentiana. Lângă stânca pe care stăm pentru această fotografie găsisem un zmeuris excelent! (Fotografie trimisă de Tibi)

Îmi amintesc o fază din acea escapadă, una pe care le-am povestit-o si copiilor. Era după-amiază când am descoperit că nu mai avem pâine. Aduc eu, am spus. Am plecat, gonind, spre Cabana Pietrele. În mod normal, un drum dus-întors se face cam în 3-4 ore. În vremea aceea, o oră si jumătate îmi era arhisuficientă. Îmi calculasem că am timp, la Pietrele, să sorb o ciorbă (tanti Florica făcea o ciorbă de cartofi senzatională!) si apoi s-o iau voiniceste înapoi, să ajung fix când fetele vor fi terminat de făcut mâncarea la Gentiana.

Dar la Pietrele am întâlnit niste amici vechi. Ne-am întins la povesti. Era deja noapte când am pus pâinea în rucsac, mi-am luat la revedere de la amici si am purces la deal.

Era o noapte plăcută, de vară. În pădure era foarte, foaaarte întuneric. Stiam cărarea cu ochii închisi, aveam la mine lanterna, una chinezeasca, metalică, cu trei baterii, deci întunericul nu era o problemă. Totusi, după vreo 15 minute de la plecare, când eram deja în adâncul pădurii, pe o coastă de munte, întunericul a început să fosnească, să tipe, să urle, să trosnească.

Nu se cuvine ca un tânăr de 17 ani să se teamă de ceva, dar, fără să vreau, mă treceau ceva fiori. Îmi aminteam că mai mersesem singur prin pădure o singură dată, când aveam nouă sau zece ani, era primăvară si eram îndrăgostit de o fată căreia am vrut să-i fac o surpriză (dar asta e altă poveste).

Ei bine, trebuie să cânt, în gura mare, mi-am zis, ca să alung eventualele sălbăticiuni. Am început timid, apoi din ce în ce mai tare, cu siguranta celui care stie că nu-l aude nimeni. Am cântat din toti rărunchii toate melodiile pe care mi le-am amintit, am cântat si imnul de stat (era Tricolorul pe vremea aia), am cântat Tot înainte, mândrii pionieri, dar si Magdalena, spune drept, cine te-a muscat de piept, ori Aoleu,/ce să mă fac, Doamne, eu?/Se mărită Mona mea/Nu stiu, Doamne, ce-i cu ea.

În fine, am ajuns răgusit la Gentiana. Luminile lanternelor coborau deja către pădure, pentru că se făcuse cam târziu. A urmat, fireste, o seară de pomină. Eram tineri.

NOTĂ. Am scris aceste rânduri provocat de un comentariu MeetTheSun la fotografia cu rucsacii pe cadru. Totusi, n-am răspuns expresiei folosite de ea („înaintasii în ale drumetiei montane sau alpinismului românesc”). Zic doar două vorbe acum: înaintasii au fost mult înainte de a fi apărut noi. Am cunoscut câtiva. Revin.

07/08/2010

În costum de ginere

Erau mici, îşi trăgeau picioare pe sub plapumă. Tatăl lor se băga între ei şi fiecare îi lua câte o mână şi se încolăcea pe câte un picior al lui. Se potoloeau abia când începea el să le povestească amintiri din copilărie. Se identificau cu el, când era mic, şi adormeau înainte să afle finalul poveştii. Nici nu exista final. Tatăl lor rămânea nemişcat, să nu-i deranjeze, cu privirea agăţată în întunericul de pe tavan. Probabil că el nu dormea niciodată, de-aia e acum atât de obosit, în costumul de ginere care nu-i mai vine, dar cine se mai uită la asta acum?

06/08/2010

Drum în Răchitele


Prim-plan cu drumul către Padis, în lucru. Florile de pe marginea drumului sunt grozave!
(Click pe foto pentru imagine mărită!)

Satul Răchitele, de unde si-a pornit călătoria premierul Emil Boc, e asezat într-o zonă pitorească, în apropierea lantului Vlădeasa din muntii Apuseni. Oamenilor de aici le mergea bine crescând animale, dar acum animalele nu mai au căutare. Se cumpără doar vitei aproape de lapte, ceea ce face nerentabilă cresterea vitelor. Laptele e ieftin. Prin urmare, nu mai vezi aici cirezi de vaci sau turme de oi.

În curtile oamenilor e ca în Elvetia: gazon. Rareori am văzut grădini de legume. Păsările din curte, câte sunt, sunt ascunse în cotete, nu stau la poartă, ca în Oltenia. De vină sunt vulpile, mi s-a spus. A fost un vulpoi zilele trecute, la amiază, pe gardul vecinului, se uita în curte si îsi alegea prada, mi s-a spus.

Asa că oamenilor le-a rămas ca principală sursă de venit exploatarea lemnului. În permanentă coboară din munte camioane cu busteni lungi. Chiar în Răchitele sunt mai multe gatere care taie în draci. Turismul e ca si inexistent (numeri pensiunile pe degetele de la o mână: una e a fratelui lui Emil Boc; mai sunt câteva în constructie, oprite de criză).

Ceea ce ar putea ridica zona e drumul către Padis, la care se lucrează. Cu o masină 4×4 ar putea fi practicabil si acum, din cate mi s-a spus, dar nu e recomandat în timpul săptămânii din cauză de lucrări. Acest drum ar putea duce soferii până în inima Apusenilor, la comori care s-au păstrat aproape intacte poate si fiindcă zona a rămas sălbatică, nestrăbătută de sosele. Dezbaterea e în toi, se poate filosofa mult pe tema asta (modernizare vs. păstrarea autenticului).

În fine, oamenii cu care am avut eu de a face au fost foarte amabili si comunicativi.

06/08/2010

Rucsaci pe cadru (alb-negru)

Bunul meu prieten Tibi mi-a trimis două fotografii cu nume de locuri. Vă arăt una dintre ele, care chiar că trezeste nostalgii!

„Era Aprilie 1988 si plecam in una din cele mai extraordinare ture pe care le-am facut in viata mea”, mi-a zis Tibi. Si, trebuie să vă spun, a făcut o grămadă de ture ca lumea!

06/08/2010

Proba de rezistenţă

 Era la a doua tură de teren (erau pe stadionul Constructorul) şi nu mai avea aer. Era cald, un început de iunie torid. Colegii mergeau la pas, trăncănind. Proful de sport se trăsese la umbră şi fluiera, când şi când. Doar Mihăilă mai alerga, era în faţă. Pe ultima sută de metri parcă i se lungiseră picioarele. Nu mai era el acolo, era un robot imperfect care îi înţepa tălpile, îi lua aerul, îi usca saliva. Când a trecut linia de sosire (cot la cot cu Mihăilă) avea pulpele tari şi se simţea ca pe Lună: plutea şi îi lipsea oxigenul. Apoi a început să vomite.

05/08/2010

Mireasa trântită în iarbă

Am făcut fotografia de mai jos în timpul unei plimbări prin Grădina Botanică din Cluj. Era o zi călduroasă, foarte călduroasă. La un moment dat, am văzut animatie pe o pajiste. Copiii stiu că atunci când vezi o mireasă ai noroc (nu stiu cine le-a spus superstitia, aceasta si altele, dar am niste bănuieli). De data asta, nu prea stiau ce să zică. Eu am fotografiat rapid, bănuind că nu voi avea sansa unei a doua încercări.

Tânăra doamnă din fotografie era înconjurată de mai multi bărbati. Unul făcea fotografii, altul filma (se vede în cadrul meu), câtiva tineau flori, genti, sacose, posete. Cred că prima oară mi-a atras atentia felul în care o fixau cu privirea pe femeie, abia apoi am văzut femeia. După ce am fotografiat-o si eu, deh, s-a întors si a întrebat: „Mi s-a ridicat rochia? Se vede ceva?” „Nu, nu!”, s-au grăbit toti bărbatii s-o linistească, „e foarte bine”. Cam porci, nu? 🙂 (Click pe foto pentru imagine mărită!!!)

05/08/2010

Bulbuci

 Domnul din faţa mea a privit departe. Pe chip i-am văzut un zâmbet, apoi o cută neagră pe frunte. Totul, preţ de o secundă. Îşi amintea. Avea opt ani când se jucau de-a prinselea pe malul lacului de acumulare: el, taică-său şi soră-sa, care era mai mică. Staţi aici cuminţi, ţineţi-vă de mână, le-a zis la un moment dat, şi a sărit în apă. Maică-sa nu se mai vedea. Apoi i-au văzut părul, capul şi pe taică-său, apoi nu s-a mai văzut niciunul, apoi mâinile tatălui, pleznind apa, apoi doar nişte zbateri şi bulbuci.