Toate-s vorbe, vorbe, vorbe, dar creeaza atmosfera, i s-a intamplat lui Oliviu, parca era in transa, avea febra mare, s-a dus la Anda, prietena lui, unde mergi, ba, nu vezi ca e camin de fete, face portarul pe smecherul, ce naiba, doar il stie, e de-al casei, tovarasu’, unde te trezesti, e clar, are control, o ia pe Anda, merg amandoi in Regie, la familisti, la Cristina, o verisoara a Andei, sigur, intrati, voi dormiti intr-un pat, noi in celalalt, trebuie sa ai grija de el, uite ce febra are, se simte de aici,
zâmbesc, verisoara si barbatu-sau, treaba lor, ce bine e noaptea cu Anda in brate, parca si febra a mai trecut, Oliviu doarme butuc, dimineata pleaca impreuna cu barbatul verisoarei pana la facultate, el ii zice sa mearga la medic, se pot intampla tampenii din lucruri pe care nu le bagi in seama, bine, zice Oliviu, se despart, si ce sa-i faca aia la dispensar, are putina febra, mare smecherie, o sa stea in pat, ceai fierbinte indulcit cu miere, o aspirina, se simte mai bine numai cand se gandeste la asta si la Anda, profesorul de Rezistenta zice sigur, mergi la camin, multumesc,
usa e inchisa, unde naiba o fi pus cheia, poate a pierdut-o, totul incepe sa se invarteasca, unde sa mearga, ajunge la caminul de familisti, cioc-cioc, deschide Cristina, verisoara, se vede ca dormea, si-a tras pe ea un halat, in casa e cald, resoul e in priza, patul celalalt, patul lor, e inca desfacut, culca-te, Oliviu se dezbraca, totul e plutire, ea a adormit deja, intoarsa pe partea cealalta, cu spatele la el, totul e fierbinte, totul e febra, pleoape grele, uite halatul pe scaun, ce naiba, doar nu s-a culcat goala, deh, oricum, sunt ca si verisori, Oliviu se baga in pat, asternutul arde, dar tot ce conteaza e ca nu mai trebuie sa faca nimic decat sa stea intins, parca ar fi intr-o barca, totul se leagana,
a vazut odata la Teleenciclopedia doi pui de leopard ca niste pisoi, era un televizor alb-negru, a veni mama-leopard, i-a luat in gura, cu tandrete, cum oare nu i-a sfarmat, nu stie de ce i-a venit acum aceasta amintire, are lucrare la mate, la liceu, acum parcă e pe un deal verde, bate vantul, ii smulge foile, nu le poate aduna, foile scrise se invartesc in jurul lui, rezolvase, e vechiul vis care il chinuie din cand in cand, e intr-un carusel de la balciul din Polovragi, manastirea Bistrita, manastirea Horezu, alba ca un cearceaf, fosneste cearceaful, Cristina zambeste în somn, a visat ceva placut, Oliviu e intre somn si nesomn, si-a mai revenit putin, ar pleca la facultate,
nu si-a imaginat ca verişoara are sanii atat de frumosi, ups!, aerul e fierbinte, desi e atat de cald el tremura,
Anda ii spunea ca azi-noapte a scos resoul din priza, nu mai aveam nevoie de el pentru ca ardeai tu, Oliviu, l-a sărutat, daca te imbolnavesti tu vreau sa fiu si eu bolnava, esti nebuna, daca ma imbolnavesc eu tu trebuie sa fii sanatoasa, sa ma faci bine,
nu-si mai imagineaza viata fara ea, s-au cuplat acum doua veri, la mare, crezuse ca e doar o gagica misto dar avea si creier, citise carti care-i placusera si lui, nici nu si-au dat seama cum s-a facut dimineata, au stiut amandoi ca vor fi impreuna si nu se vor mai desparti niciodata, ce cuvant ametitor, niciodata, ce noroc au avut unul cu celalalt, la inceput nimeni n-a vazut cu ochi buni legatura lor, tot orasul vorbea,
cine stie ce poveste au Cristina si barbatu-sau, s-au casatorit in urma cu un an, niciodata n-a privit-o atent, nici macar acum, cand i-a alunecat un picior din pat, ia uite cum sta, gata sa se pravaleasca, pe marginea patului, isi aminteste de un coleg din armata, tipul vorbea in somn, veneau toti sa-l asculte, vorbea coerent, intr-o noapte a cazut din pat, dormea la cucurigu, in sacul de dormit, nu si-a putut misca nici macar o mana, sa dea din aripi, s-a auzit o bufnitura, s-au adunat cu totii in jurul lui, privea tamp de jos in sus, nu-si dadea seama ce i se intamplase, avea ochii mari si intrebatori, parca a deschis ochii verisoara Andei, ba nu, i s-a parut, trebuie sa o inveleasca, se ridica, parca ar fi cocotat pe picioroange, simte furnicaturi pe frunte, sub tample, pune mana pe un colt de patura,
era odata internat, niste analize, i-au luat sange, se albise la fata, of, barbatii, a facut asistenta, era barbat, ce naiba, s-a dus in salon drept, fara sa se clatine, s-a apropiat de fereastra, aerul era proaspat, rece, de dimineata, se vedea cartierul Chizid, se vedea padurea, iar in dreapta acoperisul Castelului, era la etajul 6, cineva a strigat de jos, a vrut sa vada cine dar n-a mai apucat, a auzit doar un vuiet, a urmat o senzatie ciudata, foarte placuta, altfel, s-a trezit pe jos, il dureau capul si omoplatii, nu si-a dat seama unde se afla, a vazut intai linoleumul albastru, peretii albi, a urcat in pat, ii vine o comparatie idioata, dar parca nici pe varful Carja n-a urcat atat de greu, e bine acum,
vede patul celalalt, nu e nimeni in el, vede o patura pe jos, intinde mana, o ridica si se inveleste, da sa se intoarca dar simte ceva sub cap, e o mana moale, indoita din cot, cu degete lungi, a vazut odata o colonie de pinguini, tot la televizor si tot alb-negru, desigur, era noapte, noapte polara, un tip ii lumina cu o lanterna, stateau, asa, stransi unul in altul,
si ei, in armata, la poligon, la tragerea de noapte, tot asa, claie peste gramada, parca ar fi fost intr-un meci de rugby, cel mai bine era de cel din mijoc, trasoarele taiau intunericul insurubandu-se, atunci a vazut o stea cazatoare, i-a arata-o unul mai de la margine, altul a spus ca e trasor, trage compania a 5-a, plutonierul Luca, aia trag aiurea, s-au impartit atunci in doua tabere, cei care au spus ca e stea cazatoare erau mai putini si au inceput sa dardaie de frig, pana la urma au cazut de acord ca era trasor si s-au ingramadit iar, era bine, apoi le-a venit randul sa mearga pe aliniament, locotenentul Mitran urla la ei,
ba nu, nu e Mitran, e sotul Cristinei, venise in camin impreuna cu un coleg, sa-i dea un curs, ii da cursul, aproape il loveste cu el, ala pleaca mut, sotul Cristinei vorbeste tare, pare nervos, arunca haina pe scaun, Cristina are apa pe fata, cere un prosop, barbatu-sau i-l intinde, ba nu, ii trage o palma, ecoul il loveste si pe Oliviu in urechi, Cristina e îmbrâncită, cade pe scaun, trosneşte ceva, a căzut pe pe haina lui Oliviu, pe buzunarul in care isi tine stiloul, are degetele albastre,
ii striga tarfo, Oliviu se freaca la ochi cum a auzit ca trebuie sa faci ca sa scapi de un vis urat, sa te trezesti, s-ar ciupi, imbraca-te, lui i-a strigat, ce te holbezi asa, cara-te, cu el vorbeste, sunt doar ei in camera, ce s-a intamplat, ce problema ai, hai, pleaca, te rog, zice si Cristina, stins, o fi murit taica-sau, era bolnav, porcule, el e porcul, ce vrei sa spui, ce ai, nu inteleg, n-aveti un algocalmin, ma doare capul, vezi langa oglinda, deasupra chiuvetei, zice ea, tu sa taci, urla barbatu-sau si o plezneste iar, ea tace,
Oliviu gaseste pastila, o inghite si bea apa de la robinet, cu mana facuta caus, curvarule, ai zis ca te duci la medic, nevasta-mea-i medicul, porcule, nu stiu ce ma opreste sa-ti turtesc mutra asta prefacuta, eu stiu, se gandeste Oliviu, esti mai mic decat mine, abia imi ajungi pana la umar, si tu, tarfo, ce ti-a trebuit, cine stie de cand, prost sunt eu si proasta de verisoara-ta, pot baga divort, nenorocito, am si martor, cara-te, ma, hai, valea, pana nu te pocnesc, sunt un domn, unul fraier, boule, ca o iubesc pe vaca asta proasta,
hai, ma, ce te-a apucat, nu inteleg, ce naiba, e ca si cum am fi frati, lasa, ba, vrajeala, aseara am inteles, erai cu gagica-ta, la inceput si noi, pe unde puteam, dar sa te intorci in pat la nevasta-mea, nu-mi vine sa cred, sterge-o in clipa asta ca nu stiu ce fac, are un cutit lung pe masa, stai putin, cum poti sa-ti imaginezi asa ceva, porcule, hai, ma, nu inteleg de ce esti asa nervos, crezi ca n-are de ce, intervine ea si parca-l loveste cu ceva in cap, sunt nebuni amandoi, Oliviu isi ia haina de pe scaun si iese, o lasa plangand,
barbatu-sau statea infipt in mijlocul camerei, avea ceva comic in atitudine, ar fi putut sa-i cada un bec in cap, bine ca nu au pus si abajur, lui Oliviu ii rasuna in urechi cuvantul porcule si palmele de pe obrajii Cristinei, franturi de propozitii scurte, strigate, capul inca ii vajaie, are tamplele amortite, ii rasuna acel crezi ca n-are de ce, trebuie sa mearga la Anda, ii e dor de ea, afara a inceput sa fulguiasca, e placut, parca nici capul nu-l mai doare asa tare, e doar o amorteală si sunt furnicaturile din tample, parca ar fi intr-un pahar cu sifon, unde mi-o fi stiloul, se intreaba Oliviu.
NOTĂ. Text republicat. Prima oară a văzut lumina blogului în data de 9 aprilie 2009.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
