Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | #ecouri #bach… la Am fost la „Bach, colegul de b… |
 | CalinH la Despre lucrurile care contează… |
| CalinH la Bucătarii din gips de pe litor… |
 | Anonim la Bucătarii din gips de pe litor… |
Click pe foto pentru imagine mărită. Eu as face un poster 😉
Parcă totul se miscă în această fotografie, desi totul părea nemiscat în momentul de gratie pe care l-am suprins. La scurt timp după aceea, am simtit adierea de vânt, apoi vuietul vântului, apoi cerul s-a acoperit cu totul si a început să bubuie. A plouat frumos, cu spume.
NOTĂ. V-am prevenit: sunt fascinat de cer!
În concediul meu de 3.500 de kilometri prin România, de la care a trecut deja o vesnicie, m-am descoperit fascinat de cer. Am fotografiat cerul din tot soiul de locuri – si de fiecare dată era altfel.
Bucată de cer văzută pe dealurile comunei Mărgău. Se apropia o ploaie strasnică. Intersant e si cât de multe cabluri apar aici.
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită
Mă minunez şi azi, om bătrân, văzând cum berzele revin, an de an, în vârful câte unui stâlp dintr-un sat uitat de lume. Uneori, neîncrezător, aş jura că nu-i aceeaşi, că berzele îşi aleg aleator locul în care-şi petrec verile. Apoi îmi amintesc o poveste (de la Leo?). Nu vă spun încă povestea, aş vrea să găsesc linkul între timp.
Fotografia a fost făcută în comuna Mărgău, în timpul excursiei la Răchiţele. Care tocmai s-a gătat. (Click pe foto pt imagine mărită!)
Am urcat niţel în casa oamenilor – mă rog, în cuibul berzelor. Indiscret, deh. Dar tot nu-mi dau seama care-s puii, care părinţii. (Click pe foto pt imagine mărită!)
Mai rămânem în zona Mărgău-Răchitele si împrejurimi pret de două postări. În cea de acum vă spun că posibilitătile de cazare sunt reduse. Noi am ales pensiunea Dariana din Scrind-Frăsinet, una din localitătile comunei Mărgău. E o constructie nouă (terminată în 2008, fix înainte de criză), mare, cu camere decente si gazde (familia Bogdan) foarte simpatice. Dacă ajungeti acolo, rugati-l pe patron să vă ofere un păhărel cu palincă. O va face cu plăcere.
Când am ajuns noi, „D”-ul din denumirea pensiunii tocmai căzuse. Dacă treceti pe acolo, să-mi spuneti dacă a fost urcat ;). În stânga se ghiceste casa bătrânească, în curtea căreia a fost clădită pensiunea
Click pe foto pentru imagine mărită!
Cel mai apropiat loc unde găsesti cazare decentă ar fi la Belis. Am luat un prânz foarte OK la o pensiune din vârful dealului, pensiunea Ana, care are si un loc de joacă generos.
Sunt, în realitate, două clădiri (poate identice): Ana si Irina. Între ele, salteaua pe care copiii pot sări până nu mai pot
Chiar îti tihneste să stai în scaunele ălea!
Una peste alta, turistii din zonă (ponderea turistilor din Ungaria e mare) au ce vedea. Cu grijă si informare dinainte, se si pot caza decent. Dati un semn dacă ajungeti pe acolo.
Le-am fotografiat tot în Răchitele. Încercam să ajungem la Doda Pilii, dar drumul era peste puterile Fabiei. Plus praf. Asa că ne-am întors înspre sat. Abia atunci am descoperit sperietorile de ciori la, probabil, prima casă. Ca un fel de bun venit 😉
Te-ai speria de chestiile astea dacă ai fi cioară, uliu sau soim?
Prim-plan cu drumul către Padis, în lucru. Florile de pe marginea drumului sunt grozave!
(Click pe foto pentru imagine mărită!)
Satul Răchitele, de unde si-a pornit călătoria premierul Emil Boc, e asezat într-o zonă pitorească, în apropierea lantului Vlădeasa din muntii Apuseni. Oamenilor de aici le mergea bine crescând animale, dar acum animalele nu mai au căutare. Se cumpără doar vitei aproape de lapte, ceea ce face nerentabilă cresterea vitelor. Laptele e ieftin. Prin urmare, nu mai vezi aici cirezi de vaci sau turme de oi.
În curtile oamenilor e ca în Elvetia: gazon. Rareori am văzut grădini de legume. Păsările din curte, câte sunt, sunt ascunse în cotete, nu stau la poartă, ca în Oltenia. De vină sunt vulpile, mi s-a spus. A fost un vulpoi zilele trecute, la amiază, pe gardul vecinului, se uita în curte si îsi alegea prada, mi s-a spus.
Asa că oamenilor le-a rămas ca principală sursă de venit exploatarea lemnului. În permanentă coboară din munte camioane cu busteni lungi. Chiar în Răchitele sunt mai multe gatere care taie în draci. Turismul e ca si inexistent (numeri pensiunile pe degetele de la o mână: una e a fratelui lui Emil Boc; mai sunt câteva în constructie, oprite de criză).
Ceea ce ar putea ridica zona e drumul către Padis, la care se lucrează. Cu o masină 4×4 ar putea fi practicabil si acum, din cate mi s-a spus, dar nu e recomandat în timpul săptămânii din cauză de lucrări. Acest drum ar putea duce soferii până în inima Apusenilor, la comori care s-au păstrat aproape intacte poate si fiindcă zona a rămas sălbatică, nestrăbătută de sosele. Dezbaterea e în toi, se poate filosofa mult pe tema asta (modernizare vs. păstrarea autenticului).
În fine, oamenii cu care am avut eu de a face au fost foarte amabili si comunicativi.
Voi sări putin etapele pentru că vremea e caniculară si vreau să vă răcoriti cu imagini care ar putea avea acest dar.
Click pe poză pentru imagine mărită!
Are efect răcoritor 😉
În afară de povestile despre Emil Boc, pe care le auzi cu scrâsnet de dinti, satul Răchitele mai are ceva aparte: o cascadă spectaculoasă. Ajungi acolo simplu: la aproximativ 300 de metri după pensiunea lui Boc (fratele) e o intersectie. Indicatorul către cascadă e vizibil, dacă esti pregătit să-l vezi. Alegi drumul spre dreapta, treci un pod si te pui pe urcat pe un drum neasfaltat, dar practicabil (e împrăstiată piatră). Foarte aproape de intersectie e o brutărie – recomand!
Drumul până la cascadă durează 10 minute cu masina, la viteză minimă. N-are rost să gonesti si nici nu prea poti. Am fotografiat pe drum această stâncă; era ca un profil de dac (dar n-am prins bine unghiul).
Fotografie făcută din masină
(Click pe poză pentru imagine mărită)
La cascadă, drumul face o curbă închisă, de aproape 180 de grade, din care porneste o pantă. Dar cui îi pasă? La 50-60 de metri de drum e râul Stanciului, limpede-păstrăv, dacă mi-e permis să inventez o „culoare”.
Chiar că îti vine să faci baie în „gâldanul” făcut de cascadă!
Aici e cascada, în toată splendoarea ei. E chiar ca un voal de mireasă, nu-i asa? Legenda spune, de altfel, că era o mireasă care a căzut în râpă si nuntasii au plâns de-au rupt, iar din lacrimile lor samd.
Căderea de apă e de 30 de metri.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 