Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici.| Mersul lucrurilor |… la A venit PArza | |
| Calul moralist | mee… la Solidar cu cel mai bun prieten… | |
 | La Odeon! | Despre O… la Dacă Pergolesi ar fi avut… |
| PAct | meetSun.ro la Votaţi statuia preferată |
Am văzut aseară filmul lui Şerban. Îl cunoscusem pe regizor la scurt timp după ce câştigase Ursul de Aur. Mi se păruse un tip simpatic, uşor ironic dar negălăgios, ca să zic aşa.
Nu pot spune că mi-ar fi fost totuna dacă n-aş fi văzut filmul. Chiar şi un film prost îţi aduce un câştig, când îl vezi. „Eu când vreau să fluier, fluier” nu e un film prost. Dar nici nu depăşeşte condiţie de film românesc. Când zic asta, mă refer la sunet, subiect, atmosferă, plauzabilitatea poveştii.
În continuare, sunetiştii români de film par amatori (deşi nu-s), atmosfera e încărcată, „clişeistică”, iar scenariul are scăpări. Este total lipsit de plauzabilitate felul în care Silviu (George Piştereanu, care joacă decent) reueşte să evadeze, cu maşina directorului (Mihai Constantin e personajul cel mai credibil, într-un fel, jucat bine, deşi cam prea ca pe scenă), sub ochii gardienilor înarmaţi cu Kalasnikoave şi ai altor deţinuţi care ba sunt afară, în curte, ba îndărătul gratiilor de la barăci. Apoi, odată evadat, omul se duce fără „coadă” la o cafenea din Brăila (probabil la periferie) să bea o cafea foarte dulce (pune două plicuri de zahăr!) cu tânăra studentă Ana (Ada Condeescu, o tânără frumoasă pe care o aştept într-un rol adevărat).
Una peste alta, un film pe care dacă-l vezi, e bun văzut, dacă nu, înseamnă că ai avut altceva mai bun de făcut.
P.S. Nu cred că are vreo şansă să prindă nominalizarea la Oscar.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 