Îmi amintesc prima femeie, prima dragoste, primul sărut. Reţin destul de precis şi ziua când am ţinut prima oară de mână o fată. Aveam aproape cinci ani, eram la grupa mijlocie. Ea, la grupa mare. Felicia, aşa o chema. Eram la film, cu grădiniţa, la Albă ca zăpada. Avea mâna caldă şi avea un inel. Asta mi-a dat, aşa, o senzaţie foarte specială. Îmi părea foarte frumoasă, cochetă, mai ales că-şi pusese, numai după ce se făcuse întuneric, nişte ochelari cu rame negre.
Mi-amintesc toate astea dar, nu ştiu cum, din după-amiaza aceea, parcă nu i-aş mai fi văzut ochii niciodată. Şi dacă m-ai bătea, am uitat culoarea ochilor ei. Dar cred că erau frumoşi, cei mai frumoşi.
Felicia
5 Responses to “Felicia”
-
Ehe, la cinci ani! Mare pişicher… Eu am început un pic mai târziu. Dar m-am străduit să recuperez…
ApreciazăApreciază
-
@Cristian Lisandru: Cred că eroul acestor însemnări este era un tip romantic încă din fragedă pruncie.
ApreciazăApreciază
-
-
„am uitat culoarea ochilor ei. Dar cred că erau frumoşi, cei mai frumoşi”Asta inseaman ca iubirea cand izbucneste, nu tine cont de frumusete, de detalii fizice ci se manifesta la un alt nivel mai profund acolo unde culoarea ochilor, a parului, frumusetea, sunt amanunte nesemnificative..
ApreciazăApreciază
-
@Maria Postu: La vârsta aia, cred că nici nu stiam ce culori pot avea ochii. Sau poate stiam?
ApreciazăApreciază
Călin Hera. PA-uri şi mirări 