Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
îmi pun singur miere în ceai
ea stă cuminte pe scaun şi mă priveşte
se miră că mână nu-mi tremură
e atât de dimineaţă încât
în ochii ei soarele încape
numai cât să se mai lăfăiască o dată
apoi iese din mare
ea nu mai stă pe scaun dar mă priveşte
are mâinile reci şi peretele
dintre noi a devenit transparent
N-aş consimţi, de pildă, nu doar să-mi pun zahăr în cafea, dar nici măcar să mi se aducă neamestecată. Asta, desigur, dacă mai vrea să-i încapă soarele-n ochi…
ApreciazăApreciază
Bine te-am regasit, Calin !
In poeziile tale de la mare mereu e cate un zid intre cei doi, cate o „ea” indiferenta, cate un „el” care suspina dupa iubirea vestejita. E doar literatura, sper. 😉
ApreciazăApreciază
@Leo: Cred că autorul a fost mereu îndrăgostit. La naiba, chestiile astea nu se pot scrie numai din închipuire, nu?
ApreciazăApreciază
E atat de dimineata incat lucrurile rad in limba lor de victoria mea, de gloria lui 🙂
Beautiffuly !
ApreciazăApreciază
Călin Hera. PA-uri şi mirări 