Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Printr-unul din caietele mele mai vechi (să tot aibă douăzeci si ceva de ani…) am găsit, între pagini pe care mâzgălisem versuri pe care îmi face plăcere să le pun, azi, cap la cap, niste socoteli. Cu sigurantă, la vremea respectivă găseam foarte multă poezie în ele. Acum am doar o duiosie si, poate, un regret, regretul că mă uit ca mâta-n calendar. Da, am si o ambitie: să reînvăt matematică!
după ploaie
ca după un gând tocmai rostit
o anumită stânjeneală a naturii
apoi soarele
copacii tac între ei
NOTĂ. Am publicat această poezie în revista Amfiteatru în urmă cu multi ani (1988).
Alergie la viață
Autor: Leo
Fac alergie la viata.
Asistenta medicala m-a insemnat cu pixul pe antebrate si mi-a picurat substante cu pipeta. Dedesubt, cubitus si radius erau in extaz. M-a trimis afara, nu pentru ca am facut o trasnaie, ci pentru ca mai sunt si altii ca mine. In sala de asteptare, mi-am expus mainile nude curiosilor. Sunt o ciudatenie pana si pentru bolnavi. M-a chemat iar, si mi-a masurat semnele de pe maini. M-a intrebat de una, de alta, iar eu am raspuns nu.
Mai vin si maine, ca tare mi-a mai placut !
Haine
Autor: Leo
Nu-l iubeste, nici nu-si aminteste daca l-a iubit candva. S-a invatat cu el, cum te obisnuiesti cu un sutien stramt si incomod. Alaturi de el, se simtea urata si grasa. Avea acelasi efect asupra ei ca si o rochie care te dezavantajeaza. Insa, ca pe o pereche de sosete care sunt ba prea groase cand intri la caldura, ba prea subtiri cand iesi in frig, il tolera langa ea – nu stia si nu putea sa traiasca nici cu el, nici fara el.
Iar el, ca o pereche de pantofi care te bat, o mai mangaia cateodata…
NOTĂ.
1. Este posibil ca, pe măsură ce va trece timpul si, poate, fenomenul PA se va răspândi, să nu mai fiu în stare, fizic, să pigulesc PA-uri si să le aduc aici. Până la urmă, de la un moment dat încolo, centralizarea e o prostie; puiul trebuie să zboare singur. În orice caz, m-as bucura să mă trageti de mânecă de fiecare dată când scrieti un PA sau dati de vreunul. Măcar o vreme.
2. Leo, nu stiu de ce, dar n-am putut să comentez pe blogul tău, deși PA-urile tale din urmă chiar merită cuvinte de apreciere.
Tati mi-a spus o poveste cu un căţeluş care alerga după o pisică şi a trecut strada printre maşini. A avut noroc fincă o maşină mare, albă, a pus frână şi nu l-a călcat.
Căţeluşul, oricât ar fi vrut să prindă pisica, trebuia să treacă pe zebră. Ştiu ce e zebra, am văzut-o la grădina zoologică. Zebră se spune şi la trecerea de pietoni, aia de la colţul străzii, unde aştept să se facă verde la semafor.
Chiar dacă e verde, tot n-am voie să traversez decât cu tati de mână. Sau cu mami.
NOTĂ. Aici m-am jucat nițel. Adică, mai sus e varianta PA a unei povești pentru copiii pe care v-am mai spus-o, acum ceva vreme.
Fluturaş de prezentare a unei expoziţii Ion Dumitru
Cred că n-am să scap de obsesia asta decât atunci când voi pune mâna pe ea. Nu știu unde ar putea fi, cât ar putea costa, cred că m-aș mulțumi, pentru început, și cu o copie.
Despre ce este vorba? Este vorba despre niște tablouri semnate Ion Dumitru – unul cu o căpiță de fân, altul cu o căruță cu oiștea căzută (sau poate ambele elemente sunt în același tablou).
Am văzut o expoziție a lui în anul 1987, la Bacău (eram în armată, găsiţi aici însemnări din acea perioadă), și m-a marcat. Am scris chiar niște versuri sub impresia expoziției și a imaginilor despre care v-am pomenit la început.
Acum mai am doar acest fluturaș, realizat cu ocazia unei expoziții ulterioare, mult ulterioare, și tare îmi doresc mai mult.
UPDATE. Între timp, mai mulţi prieteni din blogosferă mi-au spus că se vor interesa, că vor întinde nişte fire. Încă nu am tabloul, nici măcar nu m-am apropiat de el, dar e, vorba aceea, on going. Zic.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 