Era om în toată firea, îmbrăcat la dungă. Trecea aproape zilnic pe străduţă cu o sacoşă în mâini. Copiii se apropiau, nu ştiu cine-i învăţase, şi strigau „Încotro-ncotro?”. Omul se oprea, lăsa sacoşa jos, îşi lua pălăria în mână şi răspundea, amabil: „Încotro-ncotro.” Apoi pleca. Copiii râdeau, alergau după el şi repetau figura. Iar el răspundea, mereu, după acelaşi ritual, de parcă acest schimb de replici ar fi fost o parolă importantă. După vreun an, n-a mai apărut deloc, poate-şi găsise încotro-ul.
NOTĂ. Iscat de întâmplarea cu fiarele vechi, m-au podidit amintirile despre personaje urbane care-şi au locul, undeva.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 