Tehnica disimulării, la patru ani jumate

Pregătesc micul dejun. O întreb pe fiica mea (patru ani jumate):

– Vrei o felie de pâine cu pate şi cu brânzică Almette?

– Nu, răspunde ea. E mâncare de chinezi.

– Cum adică? În primul rând, nu-i adevărat…, încep să-i zic.

– Ştiu că nu e adevărat, dar aşa vreau eu să zic, îmi ia ea vorba din gură şi mă lasă fără cuvinte suficient timp încât să treacă apoi, natural, la un alt subiect.

9 Responses to “Tehnica disimulării, la patru ani jumate”

  1. Avatarul lui starsgates

    :)Te-a lăsat mut de pe acum????:))))
    Imaginează-ţi cum va fi la 14-15 ani!:)))

    Apreciază

  2. Avatarul lui Gabi

    Pustoiaca e pura, imaginativa dar se joaca un pic cu elemntele de persuasiune, poate prin imitatie der la cei mari (stiu ca n-am dreptate, dar va voi convinge ca e ca mine ).
    Copiii ne ajuta enorm sa regasim adevarurile. Hai sa fim atenti la instinctele lor pure 🙂
    Mmm, dulci fapturi 🙂

    Apreciază

  3. Avatarul lui Vania

    – Vrei o bere? – mă întreabă soţia.
    – Nu, asta-i băutură de chinezi. Eu sunt rus, dă-mi o vodka!…
    Fireşte, după ce primesc păhăruţul, încep să spun bancuri.

    Apreciază

  4. Avatarul lui Andi Bob

    Salutări fiicei tale!! O să ajungă jurnalistă 🙂

    Apreciază

  5. Avatarul lui paulgabor

    Vrei sa fiu un tata bun? Vrei sa fim prieteni?
    Hai ma, plimba ursul d-acilea!

    Apreciază

  6. Avatarul lui CalinH

    @starsgates: Mă lasă mut de pe când avea doi ani. Încerc să tin aproape de ea, ca să nu mă socheze la 14-15.

    @Gabi: Da, pustoaica se joaca, încearcă în permanantă să marcheze teritoriul: faci un pas înapoi, face unul înainte. Fireste, sunt mândru de ea, fireste, mă gândesc si la ceea ce-a zis stargates.

    @Vania: Cel mai bine e să iei păhărutul singur. Dacă-l ceri, fie si pe un ton de nerefuzat, esti, oarecum, la mâna cui ti-l aduce. Stiu, e plăcut să-ti fie adus, mama ei de comoditate!

    @Andi: N-am s-o încurajez cu jurnalistica. Cred că există îndeletniciri mai bune, din toate punctele de vedere. E drept, pe alea le stiu din auzite. Cât despre fiică-mea, de când a fost întrebată prima oară, a spus mereu că va fi medic stomatolog (nu vă spun acum cum pocea cuvântul ăsta complicat, tradus acum mult mai simplu, în „dentist”).

    @Paul: Faza a fost mai mult un răsfat, încă n-am ajuns la „plimbă ursul”.

    Apreciază

  7. Avatarul lui Gabi

    Am recitit acum comentul meu anterior si mi-am dat seama ca nu se intelege ce vreau sa spun daca fraza din paranteza nu e pusa cu ghilimele -acelea sunt gandurile persuasivului – „stiu ca n-am dreptate, dar va voi convinge ca e ca mine” 🙂
    Zi frumoasa tuturor 🙂

    Apreciază

  8. Avatarul lui paulgabor

    Sunt convins, mai inca o buna perioada de gratie…

    Apreciază

Trackbacks

Răspunde-i lui paul gabor Anulează răspunsul