PA. Provocare ordinară

Am o ambiţie despre care vreau să vă vorbesc: PA-ul. O aroganţă, dacă doreşte cineva să-i spună astfel. Sau o inocenţă.

Mi-ar plăcea ca genul literar PA să se impună. Să aibă lumea habar de el. Să-l aprecieze. Să-l folosească. Fireşte, la un moment dat, să intre în manuale, în istoria literaturii. OK, puteţi presupune, pe bună dreptate, că am trecut, şi nu degeaba, pe la Papa Caffe-ul lui Vania înainte de a scrie asta. Nu, n-am făcut-o. N-am nicio scuză.

Dar, totuşi, mi-ar plăcea măcar ca unii dintre voi, prietenii mei de PA-uri, poezie şi mirări, să scrieţi PA-uri şi, cine ştie, poate chiar să adăugaţi această categorie, PA, în blogurile voastre. Sunt încurajat de faptul că, deja, am „luat” de la voi câteva texte remarcabile pe care le-am publicat aici, la Musafiri.

Ca să revin cu picioarele pe pământ, cel mai mult mi-ar plăcea să-mi spuneţi, la modul serios, cât de plauzibil vi se pare ceea ce tocmai am aberat.

CH 405

Am făcut această fotografie în grădinile abaţiei Melk.  Pur şi simplu, mi s-a părut că monumentul fusese aşezat acolo pentru mine

 

NOTĂ. Există deja un grup de scriitori şi critici de PA-uri, grupul Pahico. De-a lungul timpului (cam patru ani), au „trecut prin fenomen” în jur de 150-200 de persoane; cred că se poate vorbi despre un nucleu dur de aproximativ 40 de pahiliteraţi. Acela e leagănul PA-ului.

Spun asta pentru a transmite ideea că ambiţia/aroganţa/inocenţa mea e împărtăşită de încă vreo câţiva naivi. Rămâne să alegem: asta înseamnă că nebunia e mai mare sau mai mică?

 

17 Responses to “PA. Provocare ordinară”

  1. Avatarul lui Lisandru Cristian

    Ideea mi se pare extrem de interesant – numărul de semne mai mic nu te poate opri să extragi idei bune pe care să le îmbraci într-o haină literară demnă de a fi parcursă de câţi mai mulţi ochi…

    Apreciază

  2. Avatarul lui Gabi

    Imi place aroganta ta.Eu cred ca in online textele scurte si cu mesaj sunt cele mai citite. In goana dupa informatie, acumulare dar si relaxare online avem nevoie de asa ceva 🙂
    Bafta sa ai ca inspiratie se gaseste 🙂
    Eu, tin aproape 😉

    Apreciază

  3. Avatarul lui starsgates

    Îmi plac textele scurte cu mesaj la fel de mult ca şi ness-ul.:)
    Fără glumă mi se PAre că este esenţa cafelei.
    La fel şi aceste…PA, esenţa textului.:)
    Sunt o…PA!:)

    Apreciază

  4. Avatarul lui CalinH
  5. Avatarul lui Lepetitprince

    Totusi, sa raspundem la intrebarea lui Calin..nebunia – mai mica sau mai mare…?
    Io nu stiu ce sa zic da’zic:

    D O A M N E – A J U T A !

    Apreciază

  6. Avatarul lui CalinH

    Răspunsul la întrebarea mea inocentă nu poate fi dat acum, aici. E ceva mai complex. Răspunsul îl va da timpul, va fi verificat, adică, în timp.

    Apreciază

  7. Avatarul lui Leo

    Ma las dusa de valul PA si citesc, si scriu… E o nebunie frumoasa in lumea asta urata. Nici nu credeam ca oamenii mai pot avea astfel de arogante. Ma declar o aroganta de azi inainte !

    Apreciază

  8. Avatarul lui CalinH

    Leo, bun venit în Clubul Aroganţilor

    Apreciază

  9. Avatarul lui drawforjoy

    Calin, mi se pare o idee geniala PA-ul si deja vad coperta pe rafturi. Daca nu are cine sa o faca, ma ofer cu mare placere.

    🙂

    Apreciază

  10. Avatarul lui Lepetitprince

    Si eu am o aroganta/inocenta…am inceput sa ma gandesc ca as putea „fabrica” PA-uri.
    Deja Calin, le-a cules cu rabdare de pe unde le-am depus, precum cucul isi depune ouale, aiurea, prin diferite cuiburi – nu am pretentia ca e prima data cand fac comparatia asta.
    Nu am nici pretentia de a fi scris pana acum ceva jos cu palaria, dar sper sa o pot face in viitr.
    Pana una alta, ce ziceti de o noua definitie a PA-ului?
    Eu cred asa: ce e „haicu” pentru poezie, e PA-ul pentru proza.
    O fi?

    Apreciază

  11. Avatarul lui drawforjoy

    Lepetitprince, si eu m-am gandit la asemanarea asta. Iar haiku este mereu in sufletul meu.
    Totusi…parca aura lor e diferita.

    PS. Pune-ti si tu un link la nume.

    Apreciază

  12. Avatarul lui Lepetitprince

    da, haicu are o aura, PAicu va avea
    Nu am nici un link…

    Apreciază

  13. Avatarul lui LePetitPrince

    acum am: zbateri.blogspot.com

    Apreciază

  14. Avatarul lui CalinH

    @drawforjoy: Mi-amintesc că mi-ai arătat deja ceva si cred că ti-am răspuns pe mail, da?

    Apreciază

Trackbacks

Lasă un comentariu