«   |   »

Familia, în parc

Are opt ani şi cozi împletite. E îmbrăcată foarte adecvat. Dar plânge. Ar vrea să o ia în braţe taticul ei. Bărbatul e cu 20 de paşi mai încolo. Ireproşabil îmbrăcat.

Mama e mai aproape. Vine spre fată. O strânge de codiţe. N-o trage de păr. Strânge, puternic. „Inceteaza în clipa asta”, îi şuieră şi priveşte în jur. O voce dură, fără subtilităţi. Fetiţa îşi înghite plânsul şi plânge mai tare, sacadat.

Din maşina 4×4 se aud mai târziu nişte palme. Tatăl claxonează un fraier care trece pe zebră.

Posted on 13/05/2009 at 14:00 in Mirări, PA/Proză Arhiscurtă, ZideZi   |  Flux RSS |   Răspunde   |   Trackback URL

3 comentarii to “Familia, în parc”

    
  1. Avatarul lui Lepetitprince
    Lepetitprince
    13/05/2009 la 14:47

    ireprosabil imbracat…4×4…poate ca singura piesa care lipsea in ideea despre o viata perfecta era copilul.
    Plecaciune, maestre!
    Cum stii sa le observi si sa le povestesti!

    Apreciază

    Răspunde
  2. Avatarul lui starsgates
    starsgates
    13/05/2009 la 15:01

    Oamenii sunt oameni fie că sunt în căruţă, pe jos sau cu 4×4.:)

    Apreciază

    Răspunde
  3. Avatarul lui CalinH
    calinhera
    13/05/2009 la 16:30

    @LePetitPrince si stargates: Amândouă observatiile sunt corecte. Preocupati de luciul unui 4×4, multi uită ce le trebuie, ce-i împlineste într-adevăr.

    Apreciază

    Răspunde
    

Lasă un comentariu