
Vedere din București. Iarna pe ulița din Muzeul Satului. Foto: Calin Hera (mfc)
Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic

Vedere din București. Iarna pe ulița din Muzeul Satului. Foto: Calin Hera (mfc)

Vedere din București. Lancea, Der Speer, repetiția finală Parsifal, Ateneul Român. Foto cu telefonul: Călin Hera
Dl. Lică stă și se întreabă ce vor de la el astrele care s-au aliniat anume parcă pentru a-i da lui de gândit. Căci, își dă seama dl. Lică, e vorba despre astre, horoscoape, destin. Sau măcar despre o ironie a sorții. Despre Richard Wagner și sfințirea scenei prin Parsifal a citit și el, a ascultat, a discutat la o bere cu Ilarion, dacă tot a fost să fie. Dar de ce tocmai el, de ce tocmai lui?, asta nu își dă seama. Constată amuzat, așa cum numai dl. Lică poate să fie, că, în vreme ce aștepta cuminte pe balcon să se răcească primul strat de cafea, cel cu spumă în formă de nor străpuns de vreo lance misterioasă, și-a urat „Parsifal dimineața!”. Apoi a auzit că-l strigă cineva. O voce plăcută și dragă lui.

Vedere din București. Terasele în așteptarea mușteriilor microbiști. Începe Euro 2016. Foto: Calin Hera
Am dat o raită prin Centrul vechi al Bucureștiului. Terasele erau incredbil de pline, dacă te gândești că era o zi lucrătoare, la prânz. Am făcut un exercițiu de imaginație: cum vor fi peste câteva ore, cam pe la lăsarea serii? Ticsite, estimez. Cred că și ospătarii își vor fi început ziua de lucru, azi, mai devreme. Pentru că diseară va fi wow!

Vedere din București. Limuzina albă din buricul târgului. Lângă hotel Continental. Foto: Calin Hera

Vedere din București. Aeul înlănțuit. Foto: Calin Hera
În mod normal nu poți face așa ceva. Cum să acoperi cu vopsea, cu schele, cu uitare, o operă de artă, fie ea și artă stradală? Întrebare retorică. Li s-a întâmplat și unor opere mai vestite decât oaia pătrată a Aeului.

Vedere din București. În plin proces de reabilitare termică (electorală). Foto: Calin Hera
Azi dimineață, dl. Lică s-a trezit perfect normal, dar mai devreme decât de obicei. S-a trezit în cârâială de ciori. Aceleași „vorbe”, repetate obsedant. „Cââââr, craaa, cârrrr!”. Mereu și mereu. S-a gândit că e vreo ceartă conjugală între ciori. Se mai întâmplă. Fiecare o ține pe a lui, cioara și cioroiul, și niciunul nu îl ascultă pe celălalt.
E prima oară, anul ăsta, când văd fântânile de la Piața Unirii țâșnind. Cred că erau niște probe, cred că socoteala e să fie un dezmăț artezian fix de Paște. Când va ploua, pretind meteorologii. Dar orișicât.