Treceam. Era cald. Mă rog, ceva mai mult decât cald. Caniculă XXL. Se ridica din asfalt căldura. Din blocuri. Oamenii pluteau în căldură. Se scurgeau. Se luptau să treacă mai departe. Ne luptam. Treceam.
Eram un Învingător. Reușeam. Traversasem strada. Și l-am văzut pe Ingenios. Nu știu de unde venea, unde se ducea. Cred că nici el. Cred că nu-i mai păsa de asta. Ajunsese. Restul nu mai conta. Căldura nu mai exista. Soarele care ne lovea pe toți direct, sec, teribil, nu mai exista. Era doar apa aceea care salva. Apa la care ne întoarcem. La care tânjim. Care țâșnește. Spumoasă. Salvează. Însă foarte puțin.