Îl crescuse vară mea de când era boboc. Boboc era el, Gâscanul. Nu mai știu ce se întâmplase cu părinții, frații și surorile lui. Ceva tragic, oricum. O întâmplare cu un dihor, o vulpe, ori poate cu vecinul ăla de-a stat la pușcărie. Vorba e că atunci când s-a făcut Gâscan, nici apă de baltă nu bea dacă nu îl îndemna vară-mea. Odată s-a întors mai devreme din concediu că-i murea de foame animalul de companie. O urma cuminte peste tot, râdea cu ea, o sorbea din ochi. Atât că devenise cam posesiv. L-a tratat cu bobițe homeopate pentru gelozie. Cică a funcționat, n-am apucat să verific.
read more »
Călin Hera. PA-uri şi mirări 