Prima și prima oară am văzut-o într-o doară. Părea grea. Părea ușoară. O aveam din cap de-aseară.
Adevărul e că gândurile mi s-au limpezit dintr-o dată privind-o. A apărut așa, de nicăieri. Printre frunzele cred că abia atunci căzute, roșiatic. O bancă în curtea facultății.
Pe aleea cu multe, multe bănci, pe care rareori am văzut să șadă cineva. Nu știu de ce. Poate că lumea e grăbită. Poate că studenții nu au de ce să stea pe bănci acolo, între căminele Complexului Leul și clădirea facultăților (cu cantină la subsol).
Cred că cel mai mult au fost ocupate și răsocupate băncile într-o dimineață de octombrie 2015. Era la începutul anului universitar și, neavând sală de seminar liberă (era perioada cu ajustarea orarului), am coborât cu studenții în curte, să vorbim de-ale noastre. A fost o dimineață frumoasă, de octombrie.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns