Vedere din București. În plin proces de reabilitare termică (electorală). Foto: Calin Hera
Azi dimineață, dl. Lică s-a trezit perfect normal, dar mai devreme decât de obicei. S-a trezit în cârâială de ciori. Aceleași „vorbe”, repetate obsedant. „Cââââr, craaa, cârrrr!”. Mereu și mereu. S-a gândit că e vreo ceartă conjugală între ciori. Se mai întâmplă. Fiecare o ține pe a lui, cioara și cioroiul, și niciunul nu îl ascultă pe celălalt.
Apoi și-a dat seama că a mai auzit cândva, în copilărie, o cârâială asemănătoare. Ca un priveghi anticipat. Cârâiau a nenorocire. La fel ca acum. Dl. Lică a deschis fereastra. A lăsat aerul proaspăt să intre în dormitor, împreună cu cârâiala, apoi și-a aruncat privirea afară și catastrofa ciorilor i s-a dezvăluit. Nu erau doar două, nu era o ciorovăială conjugală. Era o comunitate care cârâia la unison (ca în amintirea din copilărie). De vină erau muncitorii care își începuseră devreme lucrul la reabilitarea termică electorală și ajunseseră cu treaba pe acoperiș. Unde, până atunci, fusese patria ciorilor. Și va fi din nou, probabil, după ce lucrurile se vor liniști.
NOTĂ. Dl. Lică a filmat un pic, cu telefonul. Dar, ca un făcut, ciorile* nu apar în filmare. Doar muncitorii. Stăpânii vremelnici ai acoperișului.
*În schimb, se aud vrăbii.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns