Ceva aşteptări am avut pentru acest film, The Grand Budapest Hotel, cu nouă nominalizări la Premiile Oscar şi un Glob de Aur pentru cel mai bun film, dar alt fel de aşteptări decât ceea ce am primit. Citisem că e despre un vestit majordom al unui mare hotel interbelic, care trece prin întâmplări halucinate (nimeni nu ar fi crezut aşa ceva!) împreună cu un loby boy, care-i devine cel ma bun prieten. Un fel de Platon şi Socrate al hotelurilor.
Vladimir Jurowski se ţine de cuvânt: Simfonia a III-a de George Enescu, în premieră la Londra
Bon Rieu! André Rieu, videoclip special pentru Valentine’s Day şi aproape că se mută în România
Oscar 2015. Gone Girl, o Elodia americană

Rosamund Pike, nominalizată la Premiul Oscar pentru filmul Gone Girl (2014). Printrscreen după oscar.go.com
Abia aşteptam aceste zile, cele premergătoare Premiilor Oscar. E, deja, o tradiţie să scriu pe acest blog despre filmele pe care le-am văzut, cele care mi-au plăcut şi cele care nu. De regulă, preferatele mele nu câştigă, dar asta nu îmi schimă opinia, of course. Oricum, e o perioadă care îmi place, mă relaxează şi mă provoacă; sper că şi pe voi.
Aşadar, m-am aşezat confortabil şi am zis să văd şi eu unde şi de ce a dispărut amazing Amy şi ce va face blândul Ben ca s-o găsească. Mă refer, desigur, la Gone Girl (2014), filmul lui David Fincher (îl ştiţi din Fight Club, Seven, The Social Network, The Curious Case of Benjamin Button).
UPDATE. Abonamentele s-au cam epuizat în 10 minute

Abonamentele la Festivalul George Enescu s-au epuizat într-o jumătate de oră. Printscreen eventim.ro
„Am reusit sa prind sector L, rand 3, central, pe A2. Hurray!”. L-am citat pe amicul meu Florin, care a reuşit să cumpere un abonament la Festivalul „George Enescu”.
Abonamente pentru Festivalul „George Enescu”
Veşti interesante despre un eveniment care îmi este foarte-foarte drag: Festivalul George Enescu.
- Prima veste: azi, 15 ianuarie, de la ora 10.00, se pun în vânzare abonamentele pentru ediţia a XXII-a.
- A doua veste: festivalul se va întinde pe trei săptămâni mari şi late (30 august – 20 septembrie 2015).
Ştiu că printre cititorii acestui blog şi printre cei ai paginii mele de Facebook se află numeroşi iubitori de muzică bună, aşa că aduc mai multe detalii.
Despre ipocrizia codului vestimentar la teatru şi/sau operă
Alexandru, pe care eu îl apreciez foarte mult pentru ceea ce face din hobby (v-am mai recomandat cele două bloguri ale lui, Despre operă şi Despre demnitate), scrie un articol cu care sunt întru totul de acord. Cu detaşarea pe care i-o oferă realitatea că nu e un jurnalist profesionist (dar face jurnalism mai bine decât mulţi oameni care lucrează în redacţii şi îşi dau aere de mari somităţi) şi deopotrivă cu implicarea pe care o dă pasiunea, Alexandru abordează un subiect la ordinea zilei: ipocrizia la români.
Risipitorii vs. Prins în miezul unui ev pretins
De ce am vrut s-o cunosc pe Shi Jiongwen
M-am nimerit într-o seară (deloc întâmplător) la sediul ICR. Erau mulţi oameni. Mulţi veniseră direct din China. Profesori la universităţi din China, artişti (sculptori, peisagişti, designeri), responsabili culturali, cum se zice. Printre ei – începea un eveniment de amploare, al 6-lea Dialog cultural Europa – China, erau câţiva mai speciali: şapte artişti din China şi Hong Kong care beneficiaseră de rezidenţe în Europa. Petrecuseră adică o lună undeva în Europa (Austria, Germania, Suedia, Irlanda) şi acum veniseră să deschidă Dialogul prezentându-şi experienţa europeană, arătând ce li s-a părut mai interesant. De aceea mă aflam acolo, să prind aceste percepţii. Mă bucur că nu am mers degeaba şi că m-am ales cu ceva.
Artiştii din Hong Kong: Chloe Cheuk şi Kenny Wong

Chloe Cheuk, într-o demonstraţie artistică originală pe Sai Yeung Choi, cea mai importantă stradă din Hong Kong. Sursa: http://chloecheuk.com/
Chloe Cheuk şi Kenny Wong sunt doi tineri artişti din Hong Kong preocupaţi atât de proiectele lor artistice, cât şi de viaţa cetăţii. Nu puteau rămâne indiferenţi la demonstraţiile-maraton din Regiunea Administrativă Specială Hong Kong a Republicii Populare Chineze, cum se numeşte astăzi teritoriul întors la China în 1997, după ce fusese concesionat Marii Britanii timp de 99 de ani.
Despre disciplină cu Immanuel Kant
Omul este copil, sugar, elev şi discipol. Aşa grăit-a Immanuel Kant într-o carte apărută în anul 1803. Vă prezint în continuare alte câteva idei introductive, urmând să revin cu poveţe foarte practice, pe care te miri să le afli la ditamai filozoful. Cum au fost, de pildă, cele despre alăptare!
- Disciplina este numai negativă, anume ea este acţiunea prin care omului i se ia sălbăticia, pe când instrucţia este partea pozitivă a educatiei.
- La om, din pricina înclinării sale spre libertate, e nevoie de o îndulcire a stării sale de sălbăticie; la animal, însă, nu e nevoie din cauza instinctului.
- Omul poate deveni om numai prin educaţie. El nu e nimic decât ceea ce face educatia din el
- Copiii trebuie educaţi nu potrivit cu starea prezentă, ci cu starea mai bună, posibilă în viitor, a genului uman, adică potrivit cu ideea umanităţii şi cu menirea ei întreagă.
Ghidul Kant de creştere a copilului. Alăptarea
Prin lucrarea sa „Despre pedagogie” (1803), filozoful german Immanuel Kant oferă un adevărat ghid de creştere a copiilor, care conţine numeroase învăţături valabile şi astăzi. Eu am citit cu plăcere nedisimulată această lucrare, în metrou. Poate că tovarăşii de călătorie se vor fi uitat ciudat la mine: „ia uite la tipul ăla care mustăceşte citind Kant; tembel!”
Cum vedea Immanuel Kant buna creştere a copiilor
Am omis câte ceva în enumerarea de ieri: o carte surprinzătoare şi cu totul aparte. Este vorba de lucrarea „Despre pedagogie” a lui Immanuel Kant, apărută în 1803 (au am citit o traducere de Traian Brăileanu, apărută la Paideia în 2002. Lucrarea reprezintă notele unui curs ţinut de Kant la Universitatea din Konigsberg.
Cititorilor care încă n-au plecat, văzând aşa mare grozăvie, le spun: staţi oleacă!
Ce-am mai citit pe sub pământ
Vorbeam undeva despre cărţile citite astă-vară. În ceea ce mă priveşte, spuneam, norocul a fost uriaş, fiindcă, pentru a ajunge la birou, străbat oraşul, pe dedesubt, vreme de aproape o oră. Timp berechet pentru a da gata câteva cărţi care aşteptau de multicel să le vie rândul.
Spuneam atunci că am citit în ultima vreme: Truman Capote – Integrala prozei scurte, Mario Vargas Llosa – Visul celtului, James Joyce – Portret al artistului la tinereţe, Sartre – Zidul, Bertold Brecht – Povestiri din calendar, Cehov – Livada de vişini.
Despre micile victorii ale României altfel
Violonistul Remus Azoiței, laureat al ediției din 1999 a Concursului Internațional George Enescu, a declarat pentru organizatorii celei de-a XIV-a ediție a Concursului Internațional „George Enescu”, care are loc între 6 și 27 septembrie, că „fiecare moment în care un nou concurent din străinătate învață o lucrare de Enescu este o mare victorie pentru această țară.”
Zece cărţi
Circulă pe Facebook o leapşă cu care cred că am avut de a face şi în perioada de aur a bloggeritului la români. Dar cum m-a prins într-o pasă bună şi cum cel care m-a provocat e nimeni altul decât, răspund aici care sunt cele zece cărţi care mi-au plăcut şi, eventual, m-au influenţat, de la începuturile mele de cititor şi până în prezent.
Cartea cu cele mai multe greşeli de tipar ever

Războiul sfârşitului lumii, de Llosa, apărută la editura Dyonisos în 1992, cea mai plină de greşeli de tipar carte ever!
Scriu azi, fără plăcere, despre cele mai multe greşeli de tipar ever, întâlnite, culmea, într-o ediţie ratată a uneia dintre cele mai bune cărţi scrise vreodată.
James Joyce. Cele două greşeli de tipar
Recitesc cu plăcere în această zvăpăiată lună august cărţulia lui Joyce (Portret al artistului în tinereţe), varianta tradusă de Frida Papadache, editura Univers, colecţia Globus, 1987 (ediţia a doua). Cartea a costat 13,50 lei şi sunt convins că tata a cumpărat-o „la pachet” cu cine ştie ce alte cărţi nevandabile, cum era obiceiul atunci. În 1987 eram în armată, deci nu îmi amintesc ziua în care tata a adus pachetul cu cărţi acasă.


















