Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Am avut parte, la începutul lunii februarie, de o porție de cultură și bună dispoziție de tip uns pe suflet de care îmi era (și îmi este mereu) dor. M-a dat gata, din nou, un proiect de Cleopatra David și Alexandru Pătrașcu, care au adunat în jurul lor câțiva artiști minunați, propunându-ne un spectacol neașteptat: Bach, colegul de birou. Deja știam de ce isprăvi sunt în stare; cu un an înainte fusese La Serva Padrona.
Fazil Say prinde sunetul perfect la Festivalul George Enescu. Foto: Vlad Eftenie
Dl. Lică are un obicei vechi: cumpără mereu câte două bilete la film, teatru sau concert, deși e foarte singur de când a plecat Fosta. În ziua spectacolului, oferă biletele cuiva sau își cheamă vreun prieten să îl însoțească. Ieri l-a luat cu el pe Ilarion, care avusese o zi proastă: i se stricaseră mașina de spălat, mașina de gătit și mașina parcată în fața blocului.
Vedere din București. Lancea, Der Speer, repetiția finală Parsifal, Ateneul Român. Foto cu telefonul: Călin Hera
Timp de aproape 40 de ani, dl. Lică s-a ținut deoparte de Wagner. Richard Wagner. I s-a spus că muzica lui Wagner e grea, prea grea, și te poate dili. N-a înțeles prea bine ce înseamnă asta, dar s-a ținut, cuminte, deoparte. Până într-o zi în care s-a nimerit la Ateneu, la o repetiție. Nu insist asupra coincidențelor care l-au trimis acolo. Important e că dl. Lică a intrat în Ateneu într-o seară de mai. Ziua a treisprezecea. Avea emoții, deci se afla în cea mai potrivită stare. Dl. Lică față în față cu Parsifal.
Întâlnirea dintre dl. Lică și Parsifal a fost consemnată conștiincios în carnețelul primului. Am aruncat un ochi, am copiat câte ceva (cu voia autorului) și am găsit nimerit să vă arăt. Dacă n-am fost la spectacol (joi 14, vineri 15 mai), mă mulțumesc cu ultima repetiție înainte de premieră. Puteți citi mai multe pe excelentul site Despre opera. Puteți asculta. Dar, așa cum mi-a zis Alexandru, nimic nu se compară cu audiția live. Cel puțin atunci când e vorba de Wagner. Richard Wagner.
Ane Brun. Sursa: printscreen videoclip These Days
Ce se poate întâmpla atunci când, undeva prin Norvegia, se întâlnesc un avocat care cântă jazz și o pianistă? Se poate întâmpla un lucru bun. Așa aș defini-o pe Ane Brun, fiica celor doi: un lucru bun. În vârstă de 39 de ani, Ane Brun, născută Brunvoll, cântă atât de bine încât le aduc mulțumirile mele părinților ei – că au crescut-o într-un mediu care a ajutat-o să facă muzică (Ane are o soră, Mari Kvien Brunvoll, ea însăși cântăreață, și o alta, Bjørn Brunvoll, artist fotograf; o familie de artiști așadar.).
Soprana georgiană Iano Tamar, la Hotel Intercontinental Bucureşti. Foto: Alexandru P
Am o veste bună: încă se mai întâmplă lucruri faine în lume, ba, chiar, în Bucureştiul nostru cel de toate zilele! Am descoperit asta în urmă cu mulţi ani, în timpul facultăţii. De aceea şi venisem în Bucureşti: ştiam că se întâmplă lucruri faine, ceva mai multe decât în Hunedoara (mai mulţi oameni, mai multe pretenţii culturale, mai multe teatre, mai mulţi şmecheri pe străzi). Marea mea descoperire a fost aceea că lucrurile cu pricina se întâmplă şi dacă nu sunt eu prin preajmă, aşa că am învăţat să aflu despre ele înainte de a se întâmpla, ca să fiu şi eu acolo când se întâmplă. Aşa am descoperit Teatrul Mic, Club A, momentele cu adevărat faine de la FACS-uri, unele cenacluri, unele expoziţii şi, mai târziu, prelegerile lui Liiceanu, Trilogia montată de Andrei Şerban şi, desigur, simţământul acela unic din Piaţa Universităţii (că tot sunt nişte ani de la Mineriadă). Dar astea sunt amintiri – de care nu scap şi nu vreau să scap, amintiri populate cu atât de mulţi oameni talentaţi, inteligenţi, sclipitori – pe care am avut norocul să-i întâlnesc.
Ieri am descoperit că am ratat
Blogul despreopera.wordpress.com
Regăsesc bucuria de a citi bloguri, descoperind unele scrieri minunate în locuri de care nu aveam habar. Ceea ce mă ambiţionează şi mai mult să rămân în această lume, în care îmi doresc să-i regăsesc pe mulţi dintre vechii prieteni* de blog, inclusiv pe cei care s-au lăsat.
Încep aşadar să fac o dare de samă. Voi încerca să vă atrag atenţia atât de des pe cât îmi va sta în putinţă (poate chiar zilnic) asupra unor bloguri care îmi plac.
Festvialul George Enescu 2013, Ateneul Român. Hilary Hahn, la capătul unei evoluţii care m-a mişcat. Foto: Andrei Gîndac
N-am văzut niciodată un exerciţiu de respiraţie atât de spectaculos precum a fost cel care a avut loc miercuri după-amiază la Ateneul Român. Dacă ai fi umplut cu apă sala Ateneului pe la orele 18:00 şi ai fi ţinut-o aşa timp de o jumătate nu s-ar fi înecat nimeni, deşi sala era plină de oameni. Ştiţi de ce? Pentru că oamenii ăia şi-au ţinut respiraţia
Da. Pentru etapa a treia a Concursului de Proză Arhiscurtă vă rog să ascultaţi Rapsodia Română nr. 2, cu care se va deschide Festivalul George Enescu în acest an şi să scrieţi, în timp ce ascultaţi sau după aceea, ce vă trece prin cap. Descrieţi ceea ce „vedeţi” (nu mă refer la imaginile folosite în videoclip, care ar putea să deruteze). În aproximativ 500 de semne (cca 85 de cuvinte). Textele de fix 500 de semne vor primi bonus, conform regulamentului.
George Enescu, la tinereţe. Fotografie după un afiş de la Muzeul Enescu. Foto: Călin Hera (cu telefonul)
Un comunicat de presă foarte cald, fierbinte chiar, aduce aminte faptul că biletele la Festivalul Internaţional George Enescu vor fi puse în vânzare în data de 15 aprilie (lunea viitoare, adică peste patru zile), de la ora 10.00. Ora e importantă fiindcă, se arată în comunicat, organizatorii estimează că „până la finalul zilei de vânzare se vor epuiza 80% dintre bilete, iar o bună parte a acestora se vor vinde online chiar în primele 10 minute de la punerea pe piață”. Adevărul e că abonamentele s-au epuizat într-o singură zi, respectiv în data de 15 ianuarie.
Există mai multe indicii că aceasă ediţie a Festivalului Enescu va fi una deosebită, atât datorită calităţii excepţionale a artiştilor care vor concerta la Bucureşti (imaginaţi-vă un turneu de fotbal pe Arena Naţională la care ar participa FC Barcelona, Real Madrid, Manchester United, Chelsea Londra, Juventus Torino, Bayern Munchen, PSG şi vă las să mai alegeţi 4-5 echipe de fotbal de top).
Comunicatul de presă ne vinde un pont
Cum poate fi o zi aflată la mijloc de aprilie, care începe cu un concert Pink Floyd de acum 19 ani?
UPDATE. Înainte de asta, o situaţie incredibilă (pentru Bucureşti), la 8.45, în această dimineaţă: după intersecţia Mihai Eminescu – Polonă, spre Ştefan cel Mare, coadă de vreo opt-nouă maşini.
Prima era un taximetru. Maşina din faţa lui plecase de multicel, dar taximetristul stătea să îşi numere banii. A stat aşa mai bine de un minut înainte de a-şi da seama că stă şi de a porni mai departe.
Ei, bine, nimeni, dar absolut nimeni nu l-a deranjat. Nimeni n-a claxonat, toţi cei din spatele lui au rămas calmi, pe locurile lor, aşteptând să-şi termine omul treaba, apoi au plecat liniştiţi în treburile lor.
Câţiva au comentat faza pe Facebook.
Ştiu din surse sigure că Festivalul George Enescu din acest an va fi un super-eveniment, motiv pentru care mă grăbesc să vă spun că, începând cu data de 15 aprilie se vor pune în vânzare bilete la spectacole (programul Festivalului, aici). Prin site-ul eventim şi prin punctele de vânzare ale Eventim, prin librăriile Humanitas și Cărturești.
Vorbim despre 40.000 de bilete, care riscă să se vândă rapid (abonamentele s-au epuizat aproape instant!), aşa că, vorba postării de pe Facebook, strângeţi bani, în curând se deschid casele de bilete! Cel mai ieftin bilet costă 20 de lei (cât un meniu la McDonald’s), iar cel mai scump 80 de lei.
Vor fi peste 150 de evenimente
Mă declar fan al trupei Taxi. Îmi place foarte mult ultimul videoclip, „Două cuvinte” si îmi plac, poate chiar mai mult, textul si melodia. Probabil că stiti despre ce vorbesc, sunt deja peste 400.000 de descărcări de pe Youtube. Pentru cei care nu stiu, voi arăta videoclipul mai jos.
Probabil că foarte putini stiti, însă, un videoclip asemănător, ca suport al unei melodii foarte faine si ea (pe care v-o recomand). Este vorba despre o trupă, Replace, alcătuită din jurnalisti ;), care a început să cânte prin cluburile din Bucuresti.
Iată si videoclipul celor de la Taxi.
Două vidoclipuri între care sunt două legături: au aceeasi idee si sunt suport pentru melodii faine.
Am o bucurie de copil la gândul că duminică seara as putea să revăd Nemuritorii (Pro Cinema, de la 20.00). E posibil să nu reusesc asta. Dar tot mă încearcă nostalgia după unul dintre filmele care m-au impresionat cel mai mult de-a lungul adolescentei. Nu atât prin poveste. Dacă tot vorbim despre presupusii oameni de taină ai lui Mihai Viteazu, cei din cartile lui Ioan Dan îmi par muuult mai credibili sau, măcar, mai savurosi. Chiar, stie cineva ce spun dacă vorbesc despre Cae Indru, Ducu cel Iute, Chirilă Zece Cutite sau Costache Caravană?
Până când îmi veti răspunde la această întrebare, postez, pentru coloana sonoră, câteva scene din „Nemuritorii”. Sunt departe de a fi fan Sergiu Nicolaescu, dar trebuie să recunosc că am descoperit muzica celor de la Pheonix gratie lui. Atentie, într-o perioadă în care erau pusi la index pentru că fugiseră din tară!
Azi am văzut un raft de mare clasă. Cincisprezece volume dense. Pentru asemenea întâlniri, măcar pentru asta, si a meritat să plonjez în blogosferă, să fac pluta sau, uneori, să înot pe spate!
Vania ne-a învatat să nu fim sobri, ne-a învatat gustul umorului si buna lui folosintă. O glumă făcută de un om inteligent si cult e ca un ginseng, ca o rădăcină a vietii. Plecăciune!
P.S. În ceea ce mă priveste, sunt onorat. De exemplu, că dincolo de cele fix 69 de bloguri comune (cf. ZeList), am planificată o partidă de bere nefiltrată cu Vania, ceea ce deloc lucru rău nu e.
UPDATE. Observ, cu încântare, compatibilităti cu blogurile lui Flavius Obeadă, Cristian si Geanina Lisandru, Gabi, Gabriela Savitsky, Leo, Simion Cristian, Baiatul ciudat si acel site, spunenudrogurilor, pe care încă nu stiu de unde sa-l apuc.
Cred că i s-a tras de la reportajul făcut la Polul frigului. Sau de la ceva stil de viată mai SF, asa. Chestia ce că Ovidiu Eftimie m-a dibuit.
Vă ofer, deci, o melodie mai veche (aici, interpretată cu amicul meu, Alexandru Andries).
Bucuros să aud povesti cu final fericit, n-am vrut să accept că se moare de cancer la sân…
Adineauri am citit comentariul amicului meu, Horia Gibutiu. Am simtit nodul în gât. Si mi-a venit poftă să o ascult pe Lhasa de Sela.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
