Am primit filmuleţul de mai jos. Desigur, e dintr-o campanie la Diet Pepsi. Impresia e puternică: te lasă mască. Primul gând e că avem de a face cu un fake. Dar cum l-au făcut? S-au pretat cei de la Pepsi să promoveze un fake? Dar hai să vă las să vedeţi filmuleţul (vizionat deja, de la începutul lui aprilie pâna azi, de aproape 4 milioane de oameni).
Scrisul de mână. Destinaţie de senzaţie

Panou publicitar (amplasat în Rond Baba Novac) pentru Sun Plaza, un mall din Bucureşti. FOTO: Călin Hera
Am întâmpinat dificultăţi să citesc din prima ce promovează ăştia. Apoi m-am prins: Sun Plaza e o destinaţie de senzaţie! Dar cine i-o fi învăţat să scrie în halul ăla litera „S”??? Dacă putem admite că există vreun font atât de idiot, mă întreb: oare de ce oare e, totuşi, folosit? Acest „S” seamănă, mai degrabă cu un „Z” de mână din scrisorile bunicilor sau cu un „G” mic de mână.
Să ne înţelegem: nu-s mânios ;). Dar mă mir. Dacă voiau să mă prindă, să descopăr printr-un exerciţiu minim de inteligenţă ce vrea să spună autorul, puteau s-o facă în fel şi chip, nu să inventeze litere (dar pun pariu că nu ăsta a fost scopul, să inventeze litere!).
Ducu cel Iute sună mai bine?
Mă încăpăţânez să vă provoc, iar şi iar, să-mi spuneţi dacă ştiţi ceva despre asta. Se află, acolo, o bună parte a copilăriei mele fermecate de lecturi.
Pupici gratis. Cine mai vrea?

Fotografia unei reclame Vodafone mâzgãlite, afişată pe un stâlp din staţia de metrou Dristor 1, Bucureşti. FOTO: Călin Hera
Toată lumea îi ştie pe „actorii Vodafone” (mult mai simpatici în primele serii de reclame!). Personal, o bună bucată de vreme îi ştiam pe cei doi băieţi şi pe fată, dar trebuia să fac un efort ca să-mi amintesc la ce făceau reclamă.
Acum, prin repetare obsesivă, cred că a intrat în capetele tuturor ideea că ei (mai mult „băiatul” şi „fata”) au devenit un fel de imagine Vodafone (dar pun pariu că destui consumatori încă ar răspunde ezitant: ăăă, Cosmote? a, nu, Vodafone!).
Tablouri de Ion Dumitru
Aşa cum anunţam în urmă cu vreo 2 (doi) ani, caut un tablou de Ion Dumitru, pe care nu vi-l pot arăta, ci doar, într-un fel, descrie. Văd că google (care e plin de articole despre un politician mărunt) ori wikipedia nu-s prea darnice, deci apelez tot la voi, dragii mei prieteni; poate, poate, mă ajutaţi să apuc de un capăt de fir.
Dacă tablouri ale lui Ion Dumitru am văzut în 1987, la Bacău, pe pictor l-am cunoscut abia
Ce iscă un zâmbet?
Uneori, sunt impresionabil. Dar cine n-ar fi, aflând povestea micuţei Qian HongYan, aşa cum e spusă ea de Rinkashiki. De data asta, nici nu e nevoie de cuvinte… Am împrumutat şi eu o fotografie, ca să vă arăt un zâmbet. Ca să ne mirăm împreună: ce iscă acel zâmbet?
Îmi amintesc de Nick Vujicic, despre care am scris pe vremea când scriam la Evz.
Mai jos, un filmuleţ al lui Nick:
Ahile şi broasca ţestoasă (film)
Akiresu to kame (Ahile şi broasca ţestoasă), Japonia, 2008
Un tip câştiga o groază ce bani pe seama viermilor de mătase. Bogătaşul avea slăbiciune pentru tot felul de artişti plastici şi pentru gheişe (sponsoriza la greu ambele tagme). Într-o zi, s-a întâmplat ceva: au murit viermii de mătase, s-a dus naibii averea, aşa că omul şi-a pus capăt zilelor.
Nevastă-sa, tinerică, frumuşică (spre deosebire de gheişe; la faza asta nu l-am înţeles pe bogătaş!), aflată la anaghie, şi-a luat unicul fiu şi l-a dus la ţară, la un unchi şi-o mătuşă. Apoi şi-a cam luat şi ea zilele.
Copilul era cam zbanghiu (folosesc acest termen un pic eronat, îmi zice DEX): avea în cap numai verbul a picta. Lucru care îi aduce tot felul de necazuri de-a lungul vieţii, dar îl şi ajută să treacă nonşalant peste ele.
„Patria mea e ca o dulceaţă pe mâini” sau ce rimează cu :)
La cererea telespectatorilor, mai dezvălui un poem din ultima carte a lui Mihail Gălăţanu (România aproximativă). Am ales pentru voi „Patria mea e o dulceaţă pe mâini” („cu toţii ne murdărim de ea/dăm şi pe haine/devine lipicioasă/până la taine”).
Poate că este cea mai sentimentală poezie patriotică din cartea lui Mihai. Atât de duioasă (sic!), încât autorul o încheie cu un smile (n-am mai întâlnit aşa ceva până acum, dar poate nu-s eu prea umblat).
Enjoy!
Copiii din ochelari
Vedetă la Bollywood. Oarecum
E fain să ai 19 ani şi, înainte de a merge să studiezi la universitate, dai o tură prin lume. Poţi alege India, Nepal, Vietnam ş.a.m.d. Capeţi o experienţă unică, te căleşti, într-un fel aparte. Şi, dacă se întâmplă să rătăceşti pe vreo stradă aşa şi aşa, prin India, te poate opri un nene şi te poate întreba, într-o engleză foarte british, dacă nu vrei să joci într-un film, la Bollywood. Ce te recomandă pentru asta? Că eşti alb şi blond. Suficient, nu? Se trag două duble, cel mult trei, apoi se trece la alte scene, pentru că e industrie, frate!
I s-a întâmplat unui verişor de-al meu: doctorul care acţionează între secundele 40 şi 62.
NOTĂ. Constat că n-am putut adăuga partea video, aşa că vă trimit, dacă doriţi să vedeţi, pe contul meu de facebook sau aici.
Eclipsa de Lună
M-am întrebat ce simţeau oamenii din urmă cu o mie, două mii de ani în urmă în timpul eclipselor. Aseară, ştiind totuşi câte ceva despre fenomenul căruia îi eram martor, de la ultimul etaj al unui bloc din Bucureşti, mă minunam, apoi abia aşteptam să reapară Luna, draga de ea.
Ceea ce m-a mirat a fost durata fenomenului şi faptul că (poate din cauza norilor? să-mi dea cineva o explicaţie, vă rog!) Luna a reapărut de câteva ori: la început o luminiţă mică, mărită la dimensiunile unei fâşii ca un semicontur de cerc, redusă apoi până la întuneric, revenind iar ca o luminiţă (dar în altă parte a conturului), dispărând iar, şi tot aşa.
Un soi de lecţie din care poţi să nu înveţi nimic; doar că, uneori, e mai util să te uiţi pe cer decât la tv.
Adulterul în publicitate
Tu cu cine îţi înşeli soţia când ea face banking?
Campania BCR „Tu cu cine faci banking?” şi-a atins, pesemne, scopul: toată lumea a aflat despre ea. S-au făcut deja glume, există „saluturi” de gen. Nu ştiu câtă notorietate a adus această campanie publicitară (probabil multă), nici câţi clienţi. O fi bine.
Dar rămân dezolat că meseriaşii care au pus-o la cale s-au gândit că e cool să folosească ideea adulterului pentru a-şi vinde mai bine produsul (povestea:
Născut în 4 iunie
E aproape inflaţie de căpşuni (dar preţul lor nu a coborât sub 5 lei/kg), cireşele de mai (7-10 lei/kg; ălea ca la expoziţie se vând încă la sume exorbitante, 16 lei/kg) au apărut abia la început de iunie, roşiile (4,5-6 lei/kg) sunt mari (uneori, chiar gustoase), castraveţii veseli (2-2,5 lei/kg), dar cu probleme de imagine, cartofii noi (2-2,5 lei/kg) sunt buni şi cruzi. Ei bine, în tot acest peisaj, a început să miroasă, pe străzi pe care le ştiu, a flori de tei. Asta-mi place.
Viata domnului Lică bate filmul…
… sau ceva de genul ăsta. Atunci când mi-am luat la revedere de la principalii mei colaboratori din redactia Evz, am citat, la un moment dat, din dl. Lică.













