Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Vedere din București. Două avioane. Foto cu telefonul: Călin Hera
Am ridicat ochii, nu știu de ce. Firește, nu se auzea nimic, ce să se audă în centrul Bucureștiului în afară de vuietul continuu al orașului? Poate că am simțit că se întâmplă ceva deasupra, poate că pur și simplu am ridicat ochii fiindcă nu îmi place să îi țin plecați.
Vedere din București. Poartă la Facultatea de Arhitectură. Foto cu telefonul: Călin Hera
Vedere din București. Conturul celei mai frumoase lebede albe din oraș. Foto cu telefonul: Călin Hera
De două ori am văzut-o. În două nopți consecutive. Stătea cuminte pe malul lacului, în dreptul intrării dinspre Mega (cunoscătorii știu ce vreau să spun) a Parcului IOR din București, căruia i se mai spune și Al. Ioan Cuza. Prima oară am crezut că va fugi rapid, se va adăposti în noapte, se va lăsa înghițită de clipocitul lacului. Se va face nevăzută și noi ne vom întreba în urma ei, dacă a fost aievea sau doar o închipuire. Așa credeam.
Munții Retezat. Un câine crescut într-un brad, lângă Poiana Pelegii. Foto cu telefonul: Călin Hera
Vedere din Craiova. A doua cea mai întricolorată clădire, fotografiată de pe șoseaua suspendată. Foto cu telefonul: Călin Hera
Pe vremuri, exista un primar în Cluj-Napoca, pe numele lui Gheorghe Funar, care avea câteva fixuri de sorginte naționalistă extremă. Apreciat de unii (din ce în ce mai puțini), stingherind pe alții, Funar devenise celebru pentru luptele lui seculare cu ungurii și statuia lui Matei Corvin, respectiv prin vopsirea în roșu, galben și albastru – „e al nostru tricolor”, pentru cine nu știe -, a tot ce prindea. Așa ajunsese să fie Clujul, până la Boc, cel mai întricolorat oraș al României. Azi, băncile din Cluj sunt decente. Mă refer la cele de stat. Pe care stai, că bănci ale statului român – mai puțin.
Craiova. Clădire istorică plină de tricolor. Foto cu telefonul: Călin Hera
Munții Retezat. Lacul Bucura, cu Curmătura și Vf. Custurii. Foto cu telefonul: Călin Hera
Am căutat cea mai bună cale pentru a ajunge cel mai mult în inima Munților Retezat în cel mai scurt timp, cu cel mai mic efort. Am fost nevoit să fac asta din mai multe pricini, asupra cărora nu insist. Am ales intrarea prin Poiana Pelegii, unde se poate ajunge cu mașina mică, urcând de la Brazi de-a lungul Râului Mare până la lacul de acumulare / Gura Apei, apoi la stânga, spre Rotunda, cu trecere pe la Punctul de control, unde e o barieră și ai de plătit o taxă. Costă 10 lei / persoană adultă, plus 7 lei / mașină. E bine să te întorci până la 21.00, altfel îți petreci noaptea la barieră.
Om din peturi (Petman) dându-se huța undeva între Silistra și Dobrici. Foto cu telefonul: Călin Hera
Vedere din București. Aeul de pe o alee strâmtă lângă Rond Baba Novac. Foto cu telefonul: Călin Hera
Afirmația din titlu este forțată. Pentru că, eu, unul, nu am vorbit cu Aeul despre acest lucru. Discuțiile noastre, obsedante într-o vreme, erau despre locurile unde a apărut aeul, atitudinea lui nonconformistă, surpriza descopirii a noi și noi aei („Nu scrii tu atâtea articole câte apariții pot eu să am”, mi-a zis la un moment dat, după ce mă împresurase de-a binele, organizase o ambuscadă aeuistică).
Vedere din Balcic. Detaliu cu locul din care lipsește cana „Băsescu”. Sunt la locul lor cănile „Iohannis” și două „Ceaușescu”. Foto cu telefonul: Călin Hera
Prima oară când am văzut taraba cu căni am rămas paf. Cine ar cumpăra așa ceva? Cine ar da 5 leva ca să bea ceai din mutra lui Lenin sau din mutrele ălorlalți? Brrr!
Cal bulonez prezentat cu mândrie în Bâlciul Polovragi. Foto cu telefonul: Călin Hera
V-am povestit despre Bâlciul de la Polovragi și marea dezamăgire pe care am avut-o (confirmare a dezamăgirii precedente). A fost totuși un lucru care m-a impresionat. M-a dat gata. M-a lăsat pe spate. M-a făcut să zic „Pfuuui!”. Ceva neașteptat, la care m-am gândit mult timp după aceea. Și cum ar fi fost dacă?, mi-am zis, apoi am zâmbit în sinea-mi.
Dig în Balcic, ca o prelungire a falezei. Foto: Călin Hera
Am două rețete personale anticaniculă. Prima se numește Balcic, a doua Munții Retezat. Două destinații pe care mi-am propus să le bifez în fiecare vară la vreme de caniculă. Nu oferă doar răcoare, ceea ce nu-i de colo, ci și desfătare. Cel puțin așa funcționează la mine.
Biserica Grămești, Vâlcea. Clopotul din pridvor. Foto cu telefonul: Călin Hera
Descopăr an de an lucruri pentru care nu aveam ochi în copilărie, când eram preocupat, firește, de joacă, șotii, pescuit, cățărat în copaci, prins șerpi și alte năzdrăvănii. La vacanțele de la Horezu mă refer. Printre descoperiri se află mulțimea de biserici vechi, cu picturi unice, care amestecă imaginile cu sfinți și scene biblice cu imagini păgâne și inscripții ciudate – cel puțin atunci când te gândești la o biserică. Au început a fi renovate, dar timid. Multe sunt căzute, teamă mi-e că definitiv dacă nu intervine vreun Prinț Charles. Și-i păcat, pentru că locurile și ansamblul acestor biserici și mănăstiri rivalizează cu cele din Bucovina. Și cum turismul ecumenic e la mare modă (iar prin zonă sunt o droaie frumoasă de turiști încă din vremea vacanțelor copilăriei mele), lucrurile sunt ca și puse pe tavă. Azi vă arăt câte ceva lucruri despre Biserica Grămești.
Veste bună pe bac. Foto cu telefonul: Călin Hera
… depinde de cine întreabă. Depinde de oră, zi, cotele apelor Dunării. OK, prețul e afișat, acceptat de autoritatea care trebuie să accepte, dar asta nu înseamnă nimic. Cel puțin asta am pățit eu. Să vă povestesc.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 