Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Pâine bună, făcută acasă. Foto (cu telefonul): Călin Hera
M-am trezit cu ea pe masa din bucătărie. Ştiam că se coace ceva, ştiam ce, dar surpriza – atunci când am văzut-o – a fost uriaşă. Iată ce înţeleg eu printr-o pâine bună!, mi-am zis, apoi am purces s-o fotografiez şi s-o aduc aici, ca o urare pentru voi, prietenii acestui blog. La mulţi ani şi pâine bună!
MFC. De la răsăritul şi până la apusul Lunii (altfel spus). Foto: Călin Hera
Scări şi scaun la intrarea într-un magazin online destul de vestit din Bucureşti. Foto (cu telefonul): Călin Hera
Atunci când spui magazin online te gândeşti la tehnologie, internet, viteză, promptitudine, calitate, modernitate. De acord, trebuie să ai măcar o fărâmă de gând-alertă („dacă-i ţapă?”), asta mai ales dacă eşti din Bucureşti. Mânat deci de aceste gânduri, te uiţi la poze, citeşti despre, dai câteva click-uri ca să alegi ceea ce crezi că îţi trebuie, faci comanda.
Dacă ţi-e OK să aştepţi până vine livrarea e în regulă, te întâlneşti la un moment dat cu un curier şi gata. Dacă te grăbeşti, îţi notezi frumos adresa depozitului sau a magazinului online ‘în carne şi oase” şi te duci într-o dimineaţă la locul cu pricina, să ridici ce-ai comandat şi crezi că nu găseai la mall atât de bun şi atât de ieftin.
În cazul în care recurgeţi la a doua variantă, fiţi pregătiţi
Citește în continuare
Vedere din Bucureşti. O privire dincolo de perdele, ferestre copaci dezgoliţi şi amurg. Foto: Călin Hera
Portret în Chicago, Plazza Millenium. Foto: Călin Hera
MFC. Portret în Chicago, Plazza Millenium. Foto: Călin Hera
Vedere din Bucureşti (MFC). Animal care tocmai s-a înfruptat din alt animal. Scenă surprinsă (mai demult) în Muzeu Satului. Din veveriţă a rămas coada. Din mâţa blândă, instinctul. Foto: Călin Hera
Vedere din Bucureşti (Muzeul Satului). Pisică neagră la final de lunch. În meniu: veveriţă în sânge şi blană. Foto: Călin Hera
Vedere din Bucureşti. Pictură murală a unor elevi plonezi pe peretele unui bloc din cartierul Militari, staţia de metro Gorjului. Foto (cu telefonul): Călin HERA
Că tot e la modă să scrii pe peretele altuia*, azi am conştientizat o pictură murală care stă de vreo patru luni pe un bloc din cartierul Militari, aflat la staţia de metrou Gorjului. E făcută de Justyna Posiecz-Polkowska, Anna Taut și Wojciech Woźniak, sub îndrumarea lui Rafał Roskowiński și Jacek Zdybel, de la Școala de Pictură Murală din Gdańsk (SPMG).
Privită de departe, pictura e ca un tricolor uriaş, frumos stilizat: o bărcuţă din hârtie pe o apă tricoloră (predomină galbenul), lăsând o dâră roşie, alb-roșie. Culorile Citește în continuare
Ce arată Google dacă îl întrebi ce e lerul?
Constat că foarte multă lume caută în această perioadă să afle „Ce e lerul?” şi că Google afişează, ca al doilea răspuns, după definiţia din DEX, un articol de pe blogul meu. E drept, am făcut câteva minime cercetări în urmă cu trei ani, am publicat acel articol (Ce e lerul? Leru-i ler), care a adus câteva comentarii, unele foarte-foarte interesante, a generat alte câteva articole pe diverse bloguri, dar problema, iată, nu e tranşată definitiv. Am zis să menţionez. Citește în continuare
Să-mi faci complimente azi, fiindcă îmi place cum m-am îmbrăcat. Abia atunci, când am auzit replica, m-am uitat mai bine la tânăra care vorbea la telefon. Era înaltă, avea părul lung, pantaloni negri, cu cizme trase pe deasupra, şi un cardigan gri. O vestimentaţie care nu ieşea în evidenţă. Fascinantă era încântarea din ochii ei și asta o făcea să strălucească. Părea mulţumită. Citește în continuare
Vedere din Bucureşti. Giuvaiergerie şi ceasornicărie pentru nostalgici. Foto: Călin Hera
Vedere din Bucureşti. Balcoane-pericol deasupra unui trotuar de lângă Foişorul de Foc. Foto (cu telefonul): Călin Hera
Vedere din Bucureşti. Balcon care nici nu aşteaptă cutremurul ca să se prăbuşească. Foto (cu telefonul): Călin Hera
Magnus Carlsen, noul campion mondial la şah. Captură http://chennai2013.fide.com/
Tocmai am văzut ultima partidă dintre Magnus Carlsen şi Viswanathan Anand (remiza care i-a asigurat titlul norvegianului) şi urmăresc conferinţa de presă. Revin cu câteva consideraţii. Citește în continuare
Fotografie-viral: stauteta care însoţeşte premiul de la PR Awards acordat OMA Vision pentru comunicarea Festivalului George Enescu. Foto (cu telefonul): Ana-Maria Ispas
Povestea unei fotografii care întrucâtva a devenit viral. Cum să nu povesteşti aşa ceva? Deci Ana a avut o idee genială. Nu ştiu dacă atunci i-a venit sau s-a gândit de mai multă vreme. N-am întrebat-o. Cred că a fost spontaneitatea de vină. E o tipă spontană. A aşezat statueta pe afiş. Lumina era puţin cam puternică (da, se risipise ceaţa). Contrastul afiş / statuetă însă nu era cel mai bun. Aşa că a aşezat statueta pe alt afiş, cel pe fond albastru. De data asta, fiind alt arnajament, realizat în altă parte a încăperii, lumina a fost mai slabă. Bliţul s-a declanşat automat. Lumina s-a reflectat în luciul afişului. Fotografie ratată. Dar Ana, cu încăpăţânarea-i ştiută, a mai încercat o dată, de data asta fără bliţ. Telefonul ei e suficient de performant. Când am privit fotografia am văzut minunea: sloganul „Magia există” se oglindeşte în statuetă. Se poate scrie un eseu despre înţelesul acestui lucru. Citește în continuare
Blogul lui Adi Dobre
Adi Dobre. Ne cunoaştem de aşa multă vreme încât nici nu mi-l mai amintesc decât cărunt. Adevărul e că unii oameni albesc devreme, din felurite pricini, dar asta le dă, tot devreme, acel aer aparte, de oameni înţelepţi, cu har.
Cel mai intens am comunicat în vremea în care încercam, la sediul de la mama naibii al Realităţii TV, să punem la cale o televiziune de ştiri având la îndemână resurse minime, dar inimoase. Citește în continuare
Intrare în Sala Palatului. Foto: Agerpres
Am învăţat în ultimul an că libera circulaţie mai înseamnă ceva important: să poată veni şi alţii la tine acasă, în libertate şi cu plăcere. Să nu-i vânezi ca să-i jupoi, ci să le zâmbeşti şi să le oferi (primind astfel, la rândul tău). Să te bucuri pentru bucuria cu care ei primesc „ofranda” ta. Care poate fi, de exemplu, o experienţă culturală extraordinară. A fost cazul Festivalului George Enescu ediţia 2013.
George Enescu a fost cel mai important muzician român. Afirmat în prima jumătate a secolului trecut, Enescu a ales să se autoexileze în Franţa după instaurarea regimului comunist, deşi a fost îndelung curtat de autorităţi. A păstrat ceva important din ţara natală, moştenirea culturală, pe care a conservat-o şi a îmbogăţit-o, la fel ca mulţi alţi exilaţi. După mai bine de o jumătate de secol, memoria lui şi festivalul care îi poartă numele a reprezentat o fereastră larg deschisă prin care în ţara lui se respiră aer european, iar oamenii care au prins această respiraţie s-au simţit europeni, adică liberi. Schengen-ul lor a fost, în luna septembrie, oraşul Bucureşti. Citește în continuare
priveşte-i cu îngăduinţă maestre
ar vrea să vadă cucuie să spargem ferestre
să scârţâie uşi să cânte orchestre
de vaiete nobile dar foarte terestre
ar vrea să ne vadă pocnindu-ne peste
obraji să ne facem unii altora feste
i-aşteaptă acasă iubite neveste
avide de multe detalii despre aceste
fandări elegante scatoalce modeste
cu toţii vor da mai apoi lumii de veste
despre un alt fel de încă nespusă poveste
în care totul devine exact ceea ce este
Ca niciodată, Nela poate sta leneșă în canapeaua neagră, din piele, fără s-o bată nimeni la cap. Și-a adus o cană mare cu lapte fierbinte (în care a topit o linguriță cu miere), borcanul cu ciocolată Nutella și, mângâiată de halatul pufos, își poate alege nestingherită filmul. Un film de dragoste, la care va putea chiar să plângă niţel fără ca Paul s-o tachineze.
Deasupra buzei (colţul stâng), Nela are acum o urmă de Nutella dulce, în care câteva lacrimi sărate şi-au săpat cărăruie. Lipseşte Paul.
MFC. Fotografia care povesteşte câteva aspecte din viaţa greu încercată a unui trotuar din Bucureşti. Foto: Călin Hera
Litera D, diferite fonturi (alese de Călin Hera)
Dacă nu ia toată lumea ore de dicţie, se poate întâmpla ca, uneori, să ţi se spună una şi să înţelegi alta – fără vina ta, fireşte. De aceea s-a inventat vorbitul pe litere, în special la telefon (distorsionează aparatele astea, ceva de speriat!). Cred că ar fi foarte interesant un studiu la care să participe telefoniste şi angajaţi ai diferitelor call center-uri, astfel încât să aflăm cam care e ponderea cuvintelor folosite de români atunci când vor să definească o literă. Citește în continuare
Călin Hera. PA-uri şi mirări 