Să-mi faci complimente azi, fiindcă îmi place cum m-am îmbrăcat. Abia atunci, când am auzit replica, m-am uitat mai bine la tânăra care vorbea la telefon. Era înaltă, avea părul lung, pantaloni negri, cu cizme trase pe deasupra, şi un cardigan gri. O vestimentaţie care nu ieşea în evidenţă. Fascinantă era încântarea din ochii ei și asta o făcea să strălucească. Părea mulţumită.
Vezi atât de rar oameni mulţumiţi pe stradă, în Bucureşti, încât mă grăbesc să vă anunţ: azi, 28 noiemebrie, puţin înainte de prânz, pe un trotuar aflat în apropiere de Piaţa Obor, trecea o tânără mulţumită de ea însăşi, de felul în care se îmbrăcase, de faptul că vorbea cu cineva drag la telefon. De viaţa ei.
A fost un fel de deci, se poate! oarecum neaşteptat într-o zi oarecare de noiembrie, rece, nici veselă, nici tristă, în care pre mulţi oameni continuă să meargă unde au treabă încruntaţi şi închişi în ei înşişi ori încearcă să te înşele, să te şmecherească, să fie preocupaţi cum să mai ciupească ceva.
Complimente, aşadar, tânăro!
Călin Hera. PA-uri şi mirări 