Să-mi faci complimente azi, fiindcă îmi place cum m-am îmbrăcat. Abia atunci, când am auzit replica, m-am uitat mai bine la tânăra care vorbea la telefon. Era înaltă, avea părul lung, pantaloni negri, cu cizme trase pe deasupra, şi un cardigan gri. O vestimentaţie care nu ieşea în evidenţă. Fascinantă era încântarea din ochii ei și asta o făcea să strălucească. Părea mulţumită.