Adi Dobre. Ne cunoaştem de aşa multă vreme încât nici nu mi-l mai amintesc decât cărunt. Adevărul e că unii oameni albesc devreme, din felurite pricini, dar asta le dă, tot devreme, acel aer aparte, de oameni înţelepţi, cu har.
Cel mai intens am comunicat în vremea în care încercam, la sediul de la mama naibii al Realităţii TV, să punem la cale o televiziune de ştiri având la îndemână resurse minime, dar inimoase.