Grăbit şi nu prea, amorezat din nou, de data asta de un freamăt, aşa cum bine îi stă unui orăşean la prima generaţie, Pătraşcu se împiedică de gânduri ce se bat cap în cap. O văzuse întâia dată la balcon şi ochii i se opriseră, hipnotizaţi, în ochii ei. Universul complotase în ziua aceea astfel încât el să treacă pe aleea dintre bocuri, făcând un ocol de la staţia lui 14, exact atunci când ea ieşise să respire aer îmbibat cu zăpadă. Era vrăjit. Şi fără căciulă.
– Dar ce am spus de mi-a răspuns?
11/01/2015
Pătraşcu, înamorat atât de rău încât nici nu mai ţine minte
08/01/2015
Păcate proaspete
– Ce se dă?, întreabă cu emoţie duduia cu batic făcându-şi loc la coadă.
„Păcate proaspete avem, păcate străine, de import!”, se aude o voce exersată. Oamenii, tineri, bătrâni, de toate vârstele, se îmbulzesc, dau din coate, se strecoară ca nişte peşti îmbrăcaţi în geci, paltoane sau pufoaice. „Super ofertă avem, trei păcate la preţ de două, doar azi!”.
– Dă dom’le câte unu’, să ajungă la toată lumea!, zbiară un ins răguşit în urechea duduii cu batic, care aprobă (din ce în ce mai emoţionată).
02/01/2015
Singurătatea lui Ilarion
Pentru Ilarion, noaptea de Anul Nou a fost mereu ceva deosebit. Copil fiind, părinţii îl lăsau, împreună cu fraţii lui, să stea treaz cât de mult rezista. Acum nu e cu nimeni. Are piftie şi sarmale, e îmbrăcat la patru ace, dar e singur. Chiotele de afară intră pe furiş în scara liniştită a blocului; cei mai mulţi vecini sunt plecaţi la petreceri. „Asta e”, îşi zice. Ridică paharul cu şampanie, închină. Miezul nopţii îl găseşte dormind cu capul pe masă. În jur miroase a băutură şi a singurătate.
13/12/2014
Omul cu nas şi Pocalul cu palincă
Pocalul cu Palincă. Foto: Călin Hera
Omul ăsta are nas, simte, e un Ales, îşi zice dl. Lică. Îmbrăcat cu o geacă de fâş bleo-jandarm, nebărbierit, cu ochii tulburi dis-de-dimineaţă, Omul cu nas îl miroase pe dl. Lică de la distanţă, încearcă să-l abordeze, dar ceva îl reţine: faptul că nu înţelege pe de-a-ntregul. De-ai ştii ce am eu aici!, îi vine domnului Lică să strige. Dar tace. Ajuns acasă, despachetează cu grijă sticla cu palincă primită din Ardeal, o agită uşor. Cele mai frumoase mărgeluţe!
În intersecţie, Omul cu nas îşi trage o palmă moale peste frunte: Mare bou am fost!
11/12/2014
Regula orei opt fără cinci
Bucureşti, România. Ora cea mai idioată: opt fără cinci, dimineaţa. Toţi aleargă, toţi sunt în întârziere. Adică nu aleargă. N-au cum, totul e blocat. Pe trotuar, la semafor, un tată îşi ţine de mână copilul. Aşteaptă „să se facă verde”. Ghiozdanul puştanului e uriaş. Deodată, tatăl îşi ia inima în dinţi. Smuceşte copilul şi traversează printre maşinile înţepenite într-o coloană nesfârşită.
– Tati, dar e roşu.
– Acum ne grăbim, uneori putem să încălcăm regula asta, zice bărbatul şi îi pare rău.
03/12/2014
Dl. Lică îşi face blog
Ca orice bătrân trecut de 20 de ani, care se străduieşte să ţină pasul cu vremurile, dl. Lică s-a hotărât, după o îndelungată chibzuinţă, să îşi facă blog. Un nepot îi vorbise despre blogosferă cu ceva timp în urmă, dl. Lică a procesat informaţia şi azi a anunţat că, de Anul Nou, va intra în rândul lumii bune şi dinamice, conectată la Mileniul al treilea.
– Blogurile sunt pentru babalâci ca tine, a râs Ilarion, apoi a pomenit ceva despre unu’ fengşui, feisbuc sau aşa ceva, clipind şmechereşte.
read more »
20/11/2014
Prenumele domnului Lică
– Adriane, nu te-am recunoscut!
Galant, dl. Lică o salutase politicos, deşi n-o ştia. Erau singuri în faţa blocului. Femeia avea în jur de 35 de ani. Era înaltă, avea un pardesiu albastru, care lăsa să i se ghicească şoldurile şi sânii. Privelişte reconfortantă. Femeia îl scruta cu o privire mirată, răsfăţată. Îl ruga din ochi să fie Adrian şi s-o ierte că nu-l recunoscuse.
– Îmi pare rău, nu sunt Adrian, a dezamăgit-o dl. Lică.
Şi i-a fost ciudă. De ce să nu fie Adrian, cu o aşa femeie lângă?
24/10/2014
Cum m-am întâlnit cu dl. Lică
Dl. Lică, aşa cum l-a văzut Roxana Soare
Ieşeam din bloc. Ne-am ciocnit unul de celălalt. Fiecare, cu capul în nori. Fiecare, cu norii lui. Destui nori. Ploua, era frig, copacii mai aveau frunze (puţine). Am spus „Pardon!”. „Eu îmi cer scuze, n-am fost atent”, a zis. Voce plăcută. Parcă ar mai fi spus ceva. Dar ne-am văzut de drum. Când am realizat cine e, mi-a fost ciudă. Aş fi avut multe să-l întreb. De exemplu, ce-o fi vrut să spună fiică-mea („Nu eşti chiar aşa bătrân, tati”), când mi-a dat hârtia pe care scrisese „La mulţi ani!”.
20/10/2014
Doamnele cu coc ale domnului Lică
Dl. Lică a fost întotdeauna intimidat de doamnele cu coc. Când era mai tânăr, îi păreau bătrâne, distante şi severe. La a doua tinereţe, dl. Lică a constatat cu surprindere că aceleaşi doamne cu coc din tinereţea lui parcă îşi păstraseră vârsta de atunci şi, doi la mână, nu mai sunt nici atât de severe, nici distante. Unele au devenit aproape sexy, considering (cum se zice). Dar mai mult decât doamnele cu coc, pe dl. Lică îl intimidează domnişoarele tunse băieţeşte, numărul unu. Aşa l-a zăpăcit Fosta.
02/09/2014
Cartea lui Ilarion
Ilarion scrie, în secret, o carte. Uneori visează pagini întregi şi transcrie ce-şi aminteşte. Alteori vorbeşte în gând cu personajele sau cu nevastă-sa. Seara cade lat într-un somn tip „butuc”, iar dimineţile se trezeşte cu poftă de scris. S-ar duce să scrie, dar parcă n-ar deranja-o pe nevastă-sa. Mai bine o ia în braţe – până când ea îl împinge („Lasă-mă să respir!”). Cartea lui Ilarion va fi una mare, groasă, cu coperţi cartonate. Dacă ar exista şi i-ar trânti-o nevasă-sa în cap, l-ar durea.
20/08/2014
În părculeţ, cu gândul la ciorba de salată
Câţiva bunici stau la taclale ici, pe bancă. Câţiva nepoţei joacă şotron, colo. Părculeţul e atât de mic încât, dacă strănuţi la intrare, ţi se strigă „Noroc!” la ieşire. Sunt trei alei de-a latul şi una de-a lungul, bifurcată la mijloc, să ocolească fântâna arteziană. Samoilă vine vorbind la telefon. Lipăitul şlapilor se opreşte la arteziană, apoi o apucă pe bifurcaţia din dreapta. Copiii se dau la o parte, bunicii dau a se ridica, să meargă la masă şi fac semn către odraslele odraslelor. Se simte miros bun, de ciorbă de salată cu afumătură, dreasă cu smântână.
19/08/2014
Ardeleanul la telefon. Smartphone
Din aparat se aud acordurile melodiei „Noi suntem români”. Samoilă caută butonul potrivit, îl apasă, apoi duce aparatul la ureche.
– No, servus, mă!
Samoilă vorbeşte tărăgănat şi tare la telefon, de parcă s-ar mira că aparatul funcţionează.
– No, nu ştiu. Băiatul pare sincer.
Apoi tace puţin, concentrat la ceea ce aude.
– No, bine, zice tare, să acopere un foşnet de tei.
Băiatul păşeşte legănat, parcă şi-ar cânta sau pur şi simplu i-ar face plăcere să fie împreună cu el însuşi.
– No, ciau, mai zice Samoilă, la final, apoi merge mai departe, cu o seninătate de pizmuit.
18/08/2014
Bacşişul potrivit
14/08/2014
Călătorului îi şade bine cu drumul şi viceversa
Drumeag pe sub stânci în Cheile Olteţului. Foto: Călin Hera
Călătorului îi şade bine cu drumul, iar salariatului în concediu. Uneori, viaţa amestecă lucrurile aşa încât călătorul să fie pe drum şi salariatul în concediu. Mulţi trăiesc între drumuri şi concedii. Alţii n-au noroc de niciunele (decât foarte rar).
read more »
24/07/2014
Dezvăluiri senzaționale despre începuturile Pahico
Am găsit, în arhivele personale, un text care cred că a apărut în primul Letopiset. Sau nu. Iată o parte. E despre începuturile Pahico şi toată lumea ştie că Pahico înseamnă începuturile Prozei Arhiscurte.
Saptamana trecuta s-a mai infiintat o federatie. Partea interesanta e ca fondatorii ei au skill ridicat la scris. Numele federatiei, Press Announcement High Council, e destul de explicit.
Cei cinci fondatori spun ca au descoperit o latura neutilizata suficient a Hattrick-ului: anunturile de presa, adica locul acela in care toti platitorii de supporter pot scrie ce cred ei de cuviinta.
Ce-si propun cei cinci?
Sa incurajeze emiterea unor anunturi de presa cat mai interesante, care sa faca din rasfoirea paginilor HT ale diferitelor cluburi apropiata de rasfoirea unor carti. Deoarece simion_popescu, heraoc, poclea, Maniero și Ticorosu cred de cuviinta sa scrie lucruri care lor li se par simpatice. Uneori vesele, alteori amare, de fiecare data cu un anumit talc. Multe din anunturile lor au fost preluate de duru pe forumul de pe computergames, in revista anunturilor de presa…
Ce v-a apucat?
simion_popescu: O mica mincarime in virfu’ stiloului si mici presiuni in buricele degetelor cu care il tin.
heraoc: Dorul de liceu, cand scrijeleam cu lama pe banca mesaje despre profi, colegi si colege
poclea: Nimic
Maniero: Nu-mi place cum suna “apucat”, are o nota peiorativa in intrebarea asta. O sa emit un comunicat de presa sub forma unui protest oficial.
Ticorosu: Pe mine m-a apucat un dor. Dorul de litera.
Un PA trebuie să fie scurt, lung sau mediu?
simion_popescu: Un PA trebuie sa fie foarte scurt, cuprinzator, dar sa aiba suficiente cuvinte incit sa umple spatiu de 500 de caractere. In cazuri exceptionale poate fi mediu.
heraoc: In acest caz, chiar nu conteaza marimea
poclea: Un PA nu trebuie sa fie nicicum. Un PA este un dar, si trebuie luat asa cum este. Singura limita este cerul. Si limitarea de 500 de
caractere (parca) a jocului.
Maniero: “Marimea nu conteaza” e valabila doar atunci cand e mica. Din pacate HT-ul ne limiteaza la 500 caractere (adica f putin), ceea ce inseamna ca putem zice si noi acelasi lucru: marimea nu conteaza.
Ticorosu: Pe termen scurt, un PA trebuie sa fie mediu (max. 500 caractere). Pe termen mediu, speram sa poata fi mai lung.
Ce formula folositi? Foileton, proza scurta, cimilitura, vers alb?
simion_popescu: Da.
heraoc: Sint in cautarea unui stil care sa imi exprime mai bine trairile din jocul de hattrick. Momentan, ma incearca un soi de deznadejde, ca echipa joaca prost. Asa incat ma gandesc sa creez o lume paralela, sub forma unui scurt foileton.
poclea: Nu folosesc formule. Cum spuneam, PA-ul este un dar, iar cand apare eu nu fac decat sa-l reproduc. In orice forma sau formula ar fi.
Maniero: Ma bucur ca ai amintit de formule; ma fascineaza si sunt mereu in cautarea lor. De altminteri, acest lucru este vizibil la Coltul Tacticienilor.
Ticorosu: N-am ajuns inca la o formula castigatoare. Mie mi-e greu, inca, sa ma decid ce litera sa aleg. Asa ca le pun pe toate de-a valma, cum imi vin in minte. P-orma vad ca a rezultat un anunt de presa.
Pana la urma, ce face federatia voastra?
simion_popescu: Face misto de loturile de jucatori.
heraoc: Ofera sansa unica de a scrie alaturi de cei 4 mari maestrii; eu fireste, nu ma numar printre ei.
poclea: Deocamdata conferinta federatiei gazduieste niste dezbateri deosebit de interesante pe teme agricole. In plus, federatia asta am facut-o ca sa fim si noi sefi undeva (cel putin asta vreau eu). Deocamdata nu e prea bine, pentru ca nu avem pe nimeni dedesupt. Din punct de vedere administrativ vorbind, desigur.
Maniero: Ceea ce face orice federatie care se respecta: aduce in viata membrilor un strop de inedit, chestiuni interesante si complet inutile.
Ticorosu: Este o intrebare pe care nu incetam sa ne-o adresam, unii altora. Caci ce este un raspuns decat urmarea fireasca a unei intrebari istete?
Cine si cum poate intra in federatie? Cine poate ramane?
simion_popescu: Oricine scrie 3 fraze pe anunt. Sa ramai e mai greu.
heraoc: Deocamdata, e treaba Maestrilor Marii Loje. Eu sunt doar Baron pe langa Marea Loja.
poclea: Pot intra cei care merita. Pot ramane cei care intra.
Maniero: Fiind un club elitist, accesul este atent controlat si se face doar pe baza de recomandari din partea membrilor. Pentru pastrarea statutului de membru n-am impus inca nici o regula, asteptam pana clubul va deveni suprapopulat.
Ticorosu: Intr-o carte celebra era un enunt de genul “Cere si ti se va da”. In calitate de Maestru al Marii Loje ma simt dator sa adaug: “Daca meriti”. Odata intrat, nu ai decat de castigat. Launtric vorbind. Cu cat te apropii mai mult de Marea Loja, cu atat intelegi mai bine ce inseamna HTNirvana.
Sunteti francmasoni?
simion_popescu: Meandrele concretului.
heraoc: Nu, dar sintem pe drumul cel bun.
poclea: Desigur
Maniero: No comment.
Care e telul vostru final?
simion_popescu: Integrarea in UE.
heraoc: Eu vreau sa nu mai fiu pe langa ci in Marea Loja.
poclea: World Domination, evident. Pe langa asta as dori ca echipa HT sa mareasca spatiul pentru PA-uri (limita aia de 500 de caractere pur si simplu imi sufoca creativitatea). A, si as vrea sa-mi iau si un gip.
Maniero: Fireste, acesta nu poate fi decat unul singur (strigati cu mine sa ne auda Masi): Woooooooorld Dominatioooooon !!!
Ticorosu: Mie imi place sa cred ca dominatia primordiala a literei asupra skill-ului. Caci la inceput au fost cuvantul, anuntul de presa si abia apoi Hattrick 6.6.2. Oricum, cred ca 6.6.3-ul va fi mai literar.”
NOTĂ. Acest text a apărut mai întâi pe Blogul Grupului Pahico şi reprezintă o discuţie purtată într-o perioadă foarte incipientă a ceea ce avea să devină ulterior Proza Arhiscurtă.
21/07/2014
Panait
Ploua cu bulbuci. Aşchiile de lemn se adunau una-n alta în glod. Curând, tumultul a rupt poarta de la şanţ şi dulăul lăţos, atras de chemările disperate ale puilor separaţi de cloşcă şi speriaţi de potop, a intrat, greu, în bătătură. Era lihnit. Când l-a văzut pe Panait s-a oprit. Din laţe-i curgea apă murdară. Panait a făcut un pas, dulăul şi-a arătat colţii, mârâind. O lovitură scurtă şi capul lighioanei a crăpat ca o ceapă roşie zdrobită de pumn.
– Ghioagă de stoler, şi-a zis Panait în gând.
19/07/2014
Despre istoria cu omuleţul de aur
Cea mai complicată poveste pe care a trebuit s-o născocesc vreodată m-a marcat pe viaţă. Povestaşul face o pauză (calculată).
Erau oameni buluc, gata să-i linşeze pe cei care intraseră în joc (aşa mi se părea). Cineva îţi zicea un cuvânt şi tu trebuia să spui o istorie. Mi-a căzut plocon cuvântul lostriţă. Nici nu ştiam bine ce-i aia. Eram tânăr şi prost, dar cu tupeu. Am început să înşir ceva despre un omuleţ de aur care a căzut într-un râu de munte. Povestea mă captiva în timp ce o inventam.
18/07/2014
Costum la două rânduri
Mişu are un costum la două rânduri. Nou-nouţ, însă cam strâmt. E nou, în sensul că nu l-a purtat niciodată. L-a cumpărat acum opt ani, dar uite că n-a avut ocazia să-l poarte. Iar azi, când are 39 de ani, s-a trezit în biserică de parcă n-ar fi el tipul uşor emoţionat, alături de o femeie cam trupeşă, dar cu un tonus bun. Genul care face ciorbă bună şi e aprigă la pat, de parcă ar fi de fiecare dată ultima dată. Dacă o iubesc? Mişu tace câteva secunde, ca şi cum ar vrea să afle cine îl întreabă.
23/06/2014
Mic dejun. Fotografie pentru Facebook
Mic dejun. Fotografie pentru Facebook. Foto cu telefonul: Călin Hera
Călin Hera. PA-uri şi mirări 