Archive for ‘Amintiri’

13/10/2010

Petale în copacul cu 60.000 de seminte

Ramurile (petalele) copacului cu 60.000 de seminte = pavilionul Marii Britanii la Expozitia Mondială Shanghai 2010 FOTO: Călin Hera

Cei care cunosc postarea asta stiu mai bine despre ce este vorba 😉

FIRESTE – Public această fotografie ca să vă anunt că se votează cele mai frumoase petale din Expozitia foto de pe Ziarul de la ora 5. Ca să-mi urmez îndemnul (sic!), vă chem, prieteni, să votati. Fiecare are dreptul la trei voturi, deci, în afară de fotografiile mele, mai puteti alege una 😉
Serios vorbind: vizitati expozitia de la Dan

13/10/2010

Servesc patria. Experimental

Azi aţi intrat într-un lan experimental. E interesant să depănușezi pe rânduri, oarecum liber, fără să stai călare pe o grămadă de știuleți, cu ochii plutonierului ațintiți pe tine.

read more »

10/10/2010

Servesc patria. Pe sub paturi

Căpitanul s-a îmbătat iar (Legendă: căpitanul ăla adus disciplinar la noi după ce a bătut plantoanele la Ferma Filipoiu). I-a pus pe veselari (Legendă: soldații care fac de serviciu la bucătărie; spală vesela) să facă lună sub chiuvete, la colțurile sobei și în alte locuri mai greu accesibile.

read more »

09/10/2010

Flori în Shanghai

Feerie florală pe o stradă din Shanghai. Foto: Calin Hera

Anunt, pe această cale, că am înscris două fotografii în concursul de petale foto de pe blogul lui Dan. Dacă nu mă însel, mai aveti timp s-o faceti si voi. Recomand 😉

07/10/2010

Dor de mare, dor de soare

Da, mi-e dor. De frig ce e acum, mi-e dor să stau pe plajă, chiar dacă nu sunt un fan al statului pe plajă. Vouă?

Fotografie făcută în luna august, anul acesta, pe o plajă din Venus.
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită (se aud valurile)!

Mă gândesc că ar putea să le placă Ioanei ;), Laurei (care tocmai vorbeste despre ploaie si vânt), Ginei (ale cărei leacuri nu le mai găsesc printre cărări), Geaninei (căreia îi doresc multă căldură), g1b2i3-ei (sic!), care stie că toamna lui Grimshaw e caldă, Doinei, Cristinei, Crinei, Stelei (de acord cu aprecierea despre reclama la ciocolata cu rom!), -X-ei (sic!), Ancăi, Adelei (e mai bună marea decât metoclopramidul), ajnaninei, Găbitzei, Gabrielei, lui Leo si MiculuiPrint

07/10/2010

7 octombrie

Tatăl meu si tatăl luiTatăl meu si bunicul meu. Fotografie făcută în anul 1945

06/10/2010

Prima lecţie de schi

În vârful dâmbului aflat lângă tereasa cabanei, băieţelul pare foarte mândru că, în sfârşit, e mare: are bocancii bine cremuiti, daţi cu slănină şi lustruiţi, cu şireturile legate zdravăn. Fara, salvamontistul, i-a prins schiurile, unele roşii, din lemn, fără canturi, uşoare. Tata stă deoparte, la fel de emoţionat.

Fara mai explică o dată care e poziţia corectă: cât de îndoiţi să fie genunchii, cum să ţină beţele în mâini, uşor înclinate, cu pumnii strânşi în faţă, cât de apropiate să fie vârfurile schiurilor. Controlează că totul e aşa cum trebuie, apoi zice: „Gata!”.

Băieţelul împinge uşor beţele în zăpadă şi începe să alunece. Un metru, doi, trei. Uimit de minunea care i se întâmplă şi înspăimântat, deopotrivă, uită tot ce a învăţat la teorie şi cade. Încearcă să se ridice, sprijinit în pumni, dar schiurile blocate sub el îl împiedică. Nu-şi poate mişca picioarele, decât foarte puţin.

Când, în sfârşit, reuşeşte să clintească piciorul drept, schiurile o iau la vale, unul într-o parte, unul în alta. Cade din nou, pe spate, chinuit. Din zăpadă, priveşte rugător spre taică-său, care s-a oprit undeva între dâmb şi terasă. „Lăsaţi-l să se descurce singur, aşa cum l-am învăţat!”, îndeamnă Fara, apoi soarbe din cana cu vin fiert. Tatăl rămâne cu picioarele înfipte în zăpadă. Ştie.

Copilul începe să lăcrimeze, tot privind spre tată. L-ar striga să-i spună că nu-i place la schi, că a făcut această excursie doar ca să nu-l supere pe el, că ar fi vrut, de o mie de ori, să fie acasă, să- şi imagineze lupte cu indienii, să citească „Poveşti nemuritoare” şi să mănânce cremă de zahăr ars. Iar dacă l-ar striga, ştie că tata ar veni. 

Au trecut deja aproape zece minute de când băieţelul e prăvălit în zăpada, undeva, spre mijlocul dâmbului. Are zăpadă în mâneci, i-au curs mucii (imediat după lacrimi), dar a reuşit să-şi aducă schiurile unul lângă altul, perpendicular pe linia pantei. Îşi amintise.

Când a reuşit să se ridice, a uitat de frig. Următoarea căzătură, cea de la baza dâmbului, a fost din cauză că-i tremurau picioarele. S-a ridicat destul de repede (şi de corect). Abia atunci a venit tatăl lui (peste care ninsese) la el. L-a luat în braţe, i-a şters nasul, i-a scuturat mânecile.

Copilul nu şi-a dat seama atunci, dar, după foarte mulţi ani, când îşi aminteşte la detaliu întâmplarea, o are în faţa ochilor, ca pe un film vechi, ştie că tatăl lui avea lacrimi în ochi.

05/10/2010

Amintire cu pastă de măcese

Măcese fotografiate de Remus SuciuMăcese fotografiate de Remus Suciu, pe coclauri. Apetisant!

Ador pasta (gemul) de măcese. În copilărie, pâinea cu unt si cu pastă de măcese era desertul meu favorit (cred că la fel ar fi stat lucrurile si dacă as fi avut acces la dulciurile de azi).

Prima însemnare din primul meu jurnal a fost despre o întâmplare cu pastă de măcese. Adormisem înainte de a-mi termina „pestisorii” si, la un moment dat, răsucindu-mă eu prin pat, am dat peste felia unsă. Fireste, tocmai visam lupte dârze (cu nemtii sau cu indienii, probabil – asta nu mi-o amintesc si nici cronicarul n-a consemnat). Am realizat destul de rapid că sângele de pe câmpul de luptă e pastă de măcese si m-am grăbit să merg la baie.

Dar n-am apucat să deschid bine usa camerei, că am văzut pe hol doi banditi cu lanterne în mână. Un salt mi-a fost de ajuns să mă ascund sub plapumă, loc în care am început să gândesc: de ce naiba stăteau nemiscati fiorosii banditi? Desigur, pentru că lanternele erau vizorul si gaura cheii, prin care pătrundea în holul întunecos lumina de pe scară.

Asta a fost. Rămân fan al pastei de măcese.

01/10/2010

Servesc patria. Ajutat de Ana Blandiana

Text de Ana Blandiana, scris la rubrica Atlas în România literară (cred, dar nu sunt sigur) în toamna anului 1986

Text de Ana Blandiana, scris la rubrica Atlas în România literară (cred, dar nu sunt sigur) în toamna anului 1986

Dragii mei,

Am ajuns cu bine la 01184 (dar cred că nu trebuia să scriu indicativul, parcă ziceau că e secret). Deja suntem la oraş, deci pretenţiile sunt mai mari. (Da, e şi mai frig.) Aşadar, am nevoie de încă o pereche de ciorapi de lână (hai, să fie două!), o pereche de mănuşi de lâna, preferabil verzi, un piaptăn, o cămaşa de corp, sacul de dormit şi sacul sacului de dormit.

Oricum, valiza e plină, nu ştiu unde o să le pun pe toate câte sunt, mai ales că ni s-a zis să eliminăm tot ce e „în plus”. Rugaţi-o pe Ela să bată la maşină proza aia, că vreau s-o trimit undeva. Mai vreau şi două paste de pix; cele trimise deja, care erau foarte bune,  s-au terminat. Fise pentru telefon mai am.

Tată, dacă poţi, cumpără, te rog, cărţile lui Mircea Eliade despre care vorbeam la telefon. Adaug pe listă romanul lui Radu Ciobanu, „Casa fericiţilor” (Editura Militară, 288 pagini, 16 lei). Păstrez o frumoasă amintire celorlate cărţi ale lui.

Vă trimit un articol în care Ana Blandiana acuză „pasivitatea etern salvatoare”.

30/09/2010

Familia Flinstone, o epocă de piatră plus 50 de ani

Cum să nu consemnez aniversarea celor 50 de ani de Familie Flinstone, după ce google a avut bunăvointa de a saluta momentul printr-un nou logo excelent?

Logo-ul google folosit azi, 30 septembrie 2010, ziua aniversării Flinstonilor, care, în urmă cu 50 de ani, erau difuzati in premieră, pe ABC.

Găsiti în Evz o poveste a familiei, dar si in alte locuri, of course.

Eu am amintiri frumoase cu Fred si Barney&Co. Copiii mei se miră că îi stiu, întrucât le-am spus, deseori, cât de naspa era televiziunea pe vremea lui Ceausescu.

28/09/2010

Provincia Corvina cu miere

Primesc de la Eugen Evu ultimul număr al revistei Provincia Corvina, pe care o scoate, la Hunedoara, cu îndârjire. Două surprize (în ordinea numerătorii paginilor): prima, un text scris de Valentin Leahu, bătrânul meu coleg din vreema revistei Expres; a doua, o mică prezentare a „încă tânărului poet Călin Hera” :).


Facsimil – paginile din revista Provincia Corvina, nr. 1 (53) septembrie 2010, în care Eugen Evu vorbeste despre cartea mea.
Click pe foto pentru o lectură mai lesnicioasă!


Fotografie făcută de Remus Suciu în vechea cramă a Castelului Huniazilor (azi i se spune, insistent, Castelul Corvinilor), în timpul lansării cărtii mele, Îmi pun singur miere în ceai. Aici sunt, ca de altfel de-a lungul întregului eveniment, alături de Eugen Evu.

Găsiti aici Revista-1 revista, în format pdf.

27/09/2010

Băiaşii se întorc

Povestea băiaşilor v-am mai zis-o, niţel, în urmă cu ceva vreme. V-o reamintesc, celor care o ştiu deja, pentru că, azi, EVZ publică un articol amplu despre ei. Da, colega mea Georgeta Petrovici a făcut un drum până la Pecs, împreună cu Adi Păclişan (n-a trebuit să-i spun de două ori 😉 ) şi s-a întors cu aceeaşi impresie puternică pe care am avut-o eu, fascinată de băiaşi.

Gaăiţi aici articolul din EVZ şi, mai jos, pe cel din 1993 (revista Expres).

E o fotocopie la propriu, făcută după revista Expres. Daţi click pe foto pentru o imagine mărită! Sper să aveţi parte de o lectură plăcută.

26/09/2010

Servesc patria. Cu damigeana

Surpriză. Unchiu-tău, care e cam imprevizibil (de felul lui), ajunge la fermă într-o dimineaţă cu vânt. Foarte de dimineaţă. Remarcabil e faptul că bidonul de cinci litri pe care ţi-l aduce e plin ochi cu palincă. E drept, bidonul de trei litri pare mai aerisit. Le piteşti pe amândouă sub pat, între valize. Unchiu-tău pleacă destul de repede (îl aştepta un tractor, cel care-l adusese), nu înainte de a te pupa zgomotos. „La mulţi ani, nepoate!”, zice şi o întinde.

Când vă întoarceţi de la câmp aveţi un amestec de voie bună şi tristeţe. Se numeşte nostalgie, o nostalgie incipientă: mâine plecaţi la unitate. S-au terminat muncile. Nu-i vorbă, câmpul pare la fel de plin de porumb (lăsat în urmă de combine) ca la sosire. E doar mai ruginie culoarea lanurilor şi voi doar ceva mai, cum se zice?, căliţi. Ţi-e dor de un duş temeinic.

Deşi unchiu-tău strânsese dopurile bine şi palinca adusă era marfă a-ntâia, în dormitor a apucat să se aşeze un miros aparte. Mişu, care fusese de serviciu pe dormitor îţi face cu ochiul. Plutonierul venit să verifice naiba ştie ce îţi face şi el cu ochiul. Ofiţerii primesc „consemn” (nu ştiu cum) şi se adună „să facă bilanţul” în cameră la Mitran – la care ajunsese deja bidonul de trei litri.

Mai modeşti, tu şi colegii de pluton, ieşiţi în curte, lângă jgheaburi. De data asta faceţi alt fel de spălături. Cei cinci litri de palincă ajung până dincolo de miezul nopţii. Ajung la toată lumea. Stelele desenează figuri mişcătoare pe cer. E ca la cutremur, într-un fel. Nu ştii cum se face, dar vă dezmeticiţi abia în tren, undeva către Adjud. Locotenentul Mitran ar vrea, toată dimineaţa, să vă zică ceva, să vă dea un ordin, dar nu poate. Asta îl chinuie. Nu ţine la băutură, îţi şopteşte cineva, dar parcă te zgâlţie şoapta lui mai tare ca trenul. Nici tu nu ţii.

NOTĂ.
Găsiţi aici ceea ce am scris până acum la capitolul „Servesc patria”. Poate că e bine să vă facaţi timp să citiţi/recitiţi, că am de gând să merg înainte cu proiectul ăsta 😉

24/09/2010

Cer peste plaja Venus

Poate vă era dor (mie-mi este). Am fotografiat aici cerul, din nou. Eram la Venus, era luna august, era după trei zile fără urmă de nor, când au apărut flăcăii ăstia. Nu mă întrebati de ce, dar m-au bucurat.

22/09/2010

Zâna Măseluţă se întoarce

Vine o vreme când dinţişorii de lapte ar vrea să plece. Sau poate nu vor ei, dar îi împing afară dinţii cei noi şi-i clatină zdravăn copiii care abia aşteaptă să se vadă că se fac mari.

Acela e momentul Zânei Măseluţă ( pe nou). Pe vechi, aruncam dintele căzut în spate sau peste casă (în vacanţele de la ţară) sau pur şi simplu se pierdeau undeva, după ce erau studiaţi atent de ochii curioşi ai copilului.

Am observat că mai mulţi adulţi împărtăşesc copilului temător de mare minune ce i se întâmplă mici secrete, din acelea pe care le ştie toată lumea. La rândul meu le-am spus copiilot chestia cu aţa cu care îţi legi dintele clătinat la un capăt şi clanţa de la uşă la celălalt, apoi chemi pe cineva să deschidă uşa. N-am pretins că eu însumi aş fi procedat aşa, în copilărie (aş fi minţit); le-am zis doar că e şi asta o metodă. Zilele astea am auzit însă cel puţin trei adulţi povestind că aşa făceau ei, ca şi cum ei ar fi iventat metoda (poate era un fel de a fi mai convingători sau poate ei chiar credeau asta; nu am pus întrebări suplimentare).

Până la urmă, dinţişorul a fost scos cu mâna (după multe clătinături; ţin să menţionez: muuuulte!).

Ştiu că, pentru copil, ideea că vine o Zână, noaptea, îşi ia dintele şi lasă în locul lui un ban e mai tentantă decât interesul pentru valoarea acelui ban. Valoarea e dată de joc, de mister („dar ce face cu atâţia dinţişori?”). Mai ştiu şi că, azi-noapte, Zânul cu tricoul galben a căutat. la lumina telefonului mobil, mult şi bine. Dinţişorul nu fusese lăsat sub pernă, ci ţinut strâns în mână (până la un moment dat). Acum e totul OK, copilul râde în somn, ştirb şi fericit.

NOTĂ. Recomad şi Adevărul despre Zâna Măseluţă.

17/09/2010

Manuscrisul de la Marea Ionică

Pagină de caiet pe care am scris prima dată un poem despre o şopârlă cam ghinionistă

Pagină de caiet pe care am scris prima dată un poem despre o şopârlă cam ghinionistă. Sper că e cât de cât lizibil. În orice caz, cred că e nevoie să dati click pe facsimil pentru o imagine mărită.

 

Am zis să vă arăt o mâzgăleală făcută vara trecută (într-o noapte), la Sidari, pe Insula Corfu. Nu stiu câtă lume e interesată de această „bucătărie”, încă mă întreb dacă nu dovedesc indecentă arătându-vă asta, dar, la naiba, suntem amici, nu?

Pentru cei curiosi, mâzgăleala de mai sus a fost prelucrată (mult sau putin, habar nu mai am 😉 ), a ajuns pe acest blog, aici, si, apoi, în cartea mea. Si a fost citită, cu mult har, la lansarea de la Uniunea Scriitorilor.

15/09/2010

Copacul cu 60.000 de seminte

Probabil cel mai spectaculos loc din întreaga Expozitie Mondială de la Shanghai a fost pavilionul Marii Britanii, o Catedrală a Semintelor.

În această fotografie, pe care am făcut-o în data de 3 mai, la Shanghai, la foarte scurt timp după deschiderea Expozitiei Mondiale, se află, în prim-plan, un coleg din Croatia si o oficială a Pavilionului Marii Britanii, celebra Catedrală a Semintelor (Seed Cathedral). Foto: Călin Hera

La început mi s-a părut aiurea, recunosc. Apoi, când l-am observat mai bine, când i-am aflat noima, m-a fermecat simplitatea mesajului. Este o structură străpunsă de 60.000 de ace (coloane subtiri de fibră acrilică lungi de aproximativ sase metri), care se miscă la cea mai mică adiere de vânt, dând senzatia de organism viu. Ceea ce e, într-un fel, întrucât capătul dinăuntru adăposteste o sământă care primeste lumină din afară prin intermediul coloanelor cu pricina. Mesajul e limpede si atât de puternic încât nu poti pleca indiferent de acolo.

NOTĂ. Public acest text si această fotografie în semn de salut adresat lui Dan, cel care a organizat un frumos concurs de fotografii cu arbori sălbatici. În fotografia de mai sus sunt vreo 60.000 de bucăti, deci se încadrează ;). Iar aici găsiti concluziile concursului cu pricina.

P.S. Am scris si prin Evz una-alta despre Expozitie.

14/09/2010

Chinezi afectuosi la Shanghai

O familie tânără de chinezi, străbătând înghesuiala de la intrarea în Grădinile Yu Yuan din Shanghai. I-am fotografiat în luna mai, 2010, când tocmai se deschisese Expozitia Mondiala si, privind acum, îmi apar ca o ilustrare perfectă a temei „Afectivitatea la pământeni”.

Am găsit la Leo o idee excelentă: postează fotografii grupate sub tema „Afectivitatea la pământeni”. Vă rog să-i furnizati marfă, e o colectie excelentă!
Mica mea contributie e fotografia de mai sus.

07/09/2010

Palmierul din Kerkyra

Fotografie făcută anul trecut în Kerkyra, capitala Insulei Corfu. Tare mi-a plăcut!
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!

Vă arăt această fotografie pentru a vă aminti că încă se votează arbori pe blogul lui Dan. Eu am votat deja (au făcut-o, la ultima numărătoare, 70 de insi), dar tot intru acolo să văd care mai e situatia.