Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Oameni și lebede la Marea Neagră. Foto: Călin Hera (MfC)
Pe vremuri, beam sana în Piaţa Obor, în pauza mare. Să vă spun. Eram printr-a șaptea sau a opta când, fiind prea multe clase la „Mate-fizică” (generația decrețeilor!), pe câţiva ne-au mutat în două sau trei săli la Liceul Sanitar. Acolo ne-am făcut veacul, într-un liceu în care 99% dintre elevi erau eleve. Drăguțe foc.
Vedere din Hunedoara. Profilul meu fotografiat în curtea Castelului, lângă afișul de lansare a cărții „Îmi pun singur miere în ceai” (2010). Foto: Octavian Hera (MfC)
Vedere din trecut. Călin Hera într-o ipostază jurnalistică basic. Fotografie de epocă făcută de Gig Motoianu (MfC)
Munții Retezat. Lacul Bucura, văzut de la nivelul luciului de apă. Foto: Călin Hera (MfC)
Geamantane folosite de Gaudi în călătoriile lui prin lume. Fotografiate în Casa Mila, Barcelona. Foto: Călin Hera (MfC)
… căci vorbim-vorbim. Mâncăm-mâncăm. Dar mai și bem. Înainte de asta, mergem frumos la dulăpior și alegem un tricou curat, mirosind a săpun. Vă amintiți, cei născuți mai demult? Cum stăteau la loc de cinste, printre hainele bune, săpunurile „străine”, pe care nu te încumetai să le consumi, le țineai acolo, să fie hainele parfumate.
Desen pe asfalt. Casă cu gard. Foto: Sorin Stanciu
De ce tot farmecul e dincolo de gard, stând turcește în jurul pietroiului? De ce dincoace de gard parcă nici nu se mai văd stelele pe cer? Doar câteva abia de se disting. De ce dincoace de gard copiii vin agale, chemați de părinți răgușiti și de cocoși matinali și încep să își simtă picioarele grele? De ce adorm butuc, cu pleoape groase, deși adineauri, dincolo de gard, sporovăiau vesel, ținând satul treaz? Tati, mâine mă înveți și pe mine stelele? Deci, ce ziceam?
Imagine din biserica Mănăstirii Arnota. Foto: Călin Hera
Un domnitor cam mitocan a luat colb pe haine și nădușeala de cal i s-a impregnat în piele. Dar a meritat. Fuga e rușinoasă, dar (firește) sănătoasă! Turcii voiau să-i pună pielea pe băț fiindcă își jecmănea prea mult poporul. Om hain. Dacă îți achitai cuminte tributul, Înalta Poartă te lăsa în pace. Numai să nu sari calul cu plătitorul de taxe. Poporul. Sari calul, ai pus-o. Sau ajungi să miroși a nădușeală de cal. Partea bună e că domnitorul hulpav a făcut o biserică în vârful muntelui unde și-a găsit scăparea. Legenda nu consemnează cât a stors din supuși ca s-o dureze, că doar nu a dat de la el. Cu turcii a căzut la pace. Iar biserica mănăstirii Arnota e frumoasă și azi. Atât că e mult colb până acolo.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 