L-am întâlnit în apropiere de cărarea dintre Poiana Pelegii și lacul Bucura (marcaj comun cruce roșie, bandă albastră). Și mi-a plăcut cum s-a forțat să trăiască, deși conul care a fost la început nimerise prost, într-o crăpătură de stâncă. Pe piatră seacă.
Uneori e imposibil să ajungi în Grecia
E frumos în Grecia. Plajele sunt ideale pentru concedii care îți tihnesc după un an greu. E ceva la care să tinzi tot anul: plajă, apă bună, tzatziki, salată grecească, muzică, bună dispoziție, seri lungi, nopți romantice, briză, lene. Mai vezi o ruină, mai pui o poză pe Facebook.Merită să strângi bani de-a lungul anului ca să-i cheltuiești ca un boier vreme de zece zile pe o insulă grecească! Insula Kos, de exemplu.
Graffiticieni din toate orașele, uimiți-vă!

Vedere din București. Graffiti cu Mântuitorul în spatele Bisericii Kretzulescu. Foto cu telefonul: Călin Hera
Când eram mai tânăr, eram mai intransigent. Chestiile astea murdăresc, ziceam. Duceți-i la marginea orașului, ridicați-le panouri, purtați-i pe la expoziții, dar să lase zidurile orașului în pace, ziceam. Poate că nu eram chiar revoltat, erau alte lucruri care să mă revolte (mineriade, Iliescu, inflație, hoții etc.), dar respingeam. Poate că erau de vină și ele, desenele. Vopselele. Culorile. Mesajele. Poate că erau, cele mai multe, mâzgăleli.
Despre servicii medicale la domiciliu
Prima oară când am auzit de Scorseze a fost când am citit numele firmei pe bluza unui bodyguard de la metrou. Am râs, am dat coate celor cu care eram. Mă gândeam că e vorba de scrierea incorectă a numelui unui celebru regizor american. Corect sau incorect scrie, erau însă acolo, la metrou. Apoi am tot dat de ei, au crescut adică, s-au răspândit. S-au înmulțit contractele cu statul, au apărut probleme cu procurorii de la DIICOT, s-au pus întrebări ș.a.m.d. Nimeni nu s-a mai împiedicat de nume, de originea lui. Nici măcar eu.
Operă de artă la ping-pong
Cum altfel să spui, văzând și revăzând probabil cel mai lung schimb de mingi dintr-un meci oficial la un asemenea nivel la tenis de masă, decât că e o operă de artă? Ce altceva este această lucrare de 91 de schimburi de mingi, cu peste 40 de atacuri și tot atâtea apărări incredibile? Nu vă spun deznodământul, vă las să descoperiți singuri; mărturisesc doar că acest schimb de mingi s-a terminat altfel decât am crezut eu (noroc că n-am pariat).
Zebră îmbrățișată și picioare de femeie la Craiova

Zebră îmbrățișată și picioare de femeie. Trecere de pietoni în Craiova. Foto cu telefonul: Călin Hera
Fotografia zilei și top evenimente la Festivalul George Enescu

Vedere din București. Fotografia zilei la Festivalul George Enescu: Kristjan Järvi și Sarah Chang dezlănțuiți. Sursa: festivalenescu.ro
Festivalul George Enescu 2015 s-a instalat deja în atmosfera culturală a Bucureștiului, ceea ce face canicula mai ușor de suportat. Cel puțin așa îmi place să cred. Prima ieșire în lume a avut loc sâmbătă, când vedetele zilei întâi, diriorul Kristjan Järvi și pianista Sarah Chang au avut câteva intervenții foarte amabile la adresa României culturale, a personalității lui George Enescu și a Festivalului.
Vai, domnule Lică!
Vai, domnule Lică!, repeta femeia, cu uimire. Încă nu-i venea să creadă că blândul domn „Dumneavoastră” este, în intimitate, un bărbat tandru, dar hotărât, care o mușcă de lobul urechii, o sărută pe ceafă, îi strivește buzele, eliberându-i, în același timp, sânii din strânsoarea moale a sutienului, o face apoi să țipe de plăcere și să țipe de plăcere și să țipe de plăcere. Dar asta se întâmpla mai demult, pe când Fosta încetase să fie Viitoarea și dl. Lică era fericit că-și ține în brațe Actuala.
Cățel pufos desenat pe nori

Cățel pe nori, deasupra autostrăzii, între Sibiu și Orăștie, luna august. Foto cu telefonul: Călin Hera
E mult de când un amic desena pe nori. Adunase multe astfel de desene pe nori și era bucuros de fiecare dată când descoperea un desen nou. Vi le-am arătat la momentul respectiv. Azi vin la voi cu un cățel pufos pe care l-am fotografiat deasupra autostradei, undeva între Sibiu și Orăștie.








